marți 29 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Mircea Marian

8437 articole
Mircea Marian

Mircea Marian este jurnalist din 1990, când a lucrat la UniFan Radio, primul post de radio independent din București. A fost reporter politic la Mediafax, Adevărul și Evenimentul Zilei și a moderat emisiuni la TVR Info și B1 TV. A fost șef al Departamentului Politic&Economic la România Liberă, între 2016 și 2017, și senior editor la Newsweek România din 2017 în ianuarie 2021.

Eveniment

Cea mai puternică universitate din lume, sub tirul unui val de critici pentru că a susținut gruparea teroristă Hamas

Cea mai puternică universitate din lume, Harvard, este de mai multe zile sub un val de critici pentru că a susținut gruparea teroristă Hamas. Universitatea gestionează un fond de investiții de peste 53 de miliarde de dolari, circa o șesime din PIB-ul României. În anul fiscal 2021, valoarea fondului a crescut cu zece miliarde de dolari. Citește și: Bucureștiul lui Nicușor Dan, rating cu patru trepte peste cel al României, obținut de guvernarea Ciolacu Însă, de mai multe zile, universitatea este criticată dur pentru atitudinea pro-Hamas, chiar dacă ea nu a fost exprimată direct. Claudine Gay, președintele Harvard Președintele Harvard, Claudine Gay, a emis o treia declarație televizată în patru zile în care încearcă să ia distanță față de mesajele inițiale ale unor organizații de studenți de la Harvard. New message from Harvard President Claudine Gay:“Our university embraces a commitment to free expression. That commitment extends even to views that many of us find objectionable, even outrageous. We do not punish or sanction people for expressing such views.” pic.twitter.com/4zFs9HNROj— Steve McGuire (@sfmcguire79) October 13, 2023 Cea mai puternică universitate din lume, sub tirul unui val de critici Vineri, miliardarul israelian Idan Ofer și soția sa, Batia, au anunțat că demisionează din consiliul executiv al Harvard în semn de protest față de modul în care liderii universității au răspuns la atacurile teroriste ale Hamas asupra Israelului. „Din păcate, încrederea noastră în conducerea universității a fost distrusă și nu putem, cu bună credință, să continuăm să susținem Harvard și comitetele sale", a declarat cuplul într-o declarație pentru CNN. Idan ofer deține o avere de circa 80 de miliarde de dolari. Fostul președinte al Harvard, Larry Summers, a declarat că nu a fost niciodată atât de „dezamăgit și înstrăinat" de universitate ca acum, după ce organizații studențești au susținut că Israelul este "în întregime responsabil" pentru războiul împotriva teroriștilor Hamas. Summers, care a fost profesor la Harvard înainte de a ocupa funcția de președinte al universității între 2001 și 2006, a postat un mesaj pe X în care se declară „dezgustat" de declarația grupurilor studențești și "nu poate înțelege" faptul că administrația Harvard "nu a reușit să disocieze Universitatea și să condamne această declarație". Summers a fost șeful Trezoreriei în administrația Clinton. Mai mulți congresmmani republicani care au absolvit prestigioasa universitate au trimis o scrisoare președintelui Universității Harvard în care cer o condamnare clară a antisemitismului. Bill Ackman, fondatorul fondului de investiții în valoare de miliarde de dolari Pershing Square Capital Management, a cerut administratorilor de la Harvard să facă publică lista cu numele studenților care au semnat scrisoarea pro-Hamas. Citește și: GALERIE FOTO Fostul premier social-democrat al Finlandei, Sanna Marin, s-a dezlănțuit: în haine și cu bijuterii de lux, circulând cu Mercedesul, participă la Paris Fashion Week De asemenea, el a obținut sprijinul a cel puțin o duzină de oameni de afaceri care au promis că vor refuza angajarea studenților care au făcut parte din grupurile semnatare ale scrisorii.

Cea mai puternică universitate din lume, sub tirul unui val de critici pentru că a susținut gruparea teroristă Hamas
Bucureștiul lui Nicușor Dan, rating cu patru trepte peste cel al României, obținut de guvernarea Ciolacu
Economie

Bucureștiul lui Nicușor Dan, rating cu patru trepte peste cel al României, obținut de guvernarea Ciolacu

Bucureștiul lui Nicușor Dan are rating Fitch cu patru trepte peste cel al României, obținut de guvernarea Ciolacu. Precizarea a fost făcută chiar de edilul-șef al Capitalei, Nicușor Dan, într-o postare pe Facebook. Citește și: GALERIE FOTO Fostul premier social-democrat al Finlandei, Sanna Marin, s-a dezlănțuit: în haine și cu bijuterii de lux, circulând cu Mercedesul, participă la Paris Fashion Week Bucureștiul lui Nicușor Dan, rating cu patru trepte peste cel al României „Agenția Fitch reconfirmă profilul individual de credit al Bucureștiului la "a", patru trepte deasupra ratingului României BBB-, confirmând eforturile noastre de a stabiliza financiar municipalitatea. Agenția reține că acest lucru se întâmplă în ciuda presiunilor asupra bugetului care rezultă din creșterea prețurilor, a constrângerilor macroeconomice ca urmare a războiului din Ucraina și datorită implementării unui plan ambițios de investiții. Un indicator relevant luat în calcul în evaluare este ajustarea cheltuielilor la venituri (Expenditure Adjustability) unde calificativul Bucureștiului este «Mai puternic» (Stronger).Important este de asemenea calificativul «aa» pentru sustenabilitatea împrumuturilor, în perspectiva împrumuturilor viitoare necesare pentru noi tramvaie, modernizarea liniilor de tramvai, termoficare”, a scris Nicușor Dan, pe Facebook. Azi, ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, s-a lăudat cu ratingul acordat României de Fitch și S&P. Boloș se laudă că se va putea împrumuta mai ieftin „După ratingul Fitch, primim o nouă veste bună: S&P ne reconfirmă ratingul şi perspectiva stabilă. O nouă recunoaştere a angajamentului ferm pe care îl avem de a menţine stabilitatea economică, a controla deficitul bugetar şi a promova reformele structurale. De ce este important pentru noi? Ne ajută să accesăm pieţele de capital la costuri mai reduse şi să atragem mai multe investiţii străine în România. Pentru oameni înseamnă crearea de locuri de muncă, salarii mai mari şi îmbunătăţirea calităţii vieţii", a scris Boloş. Potrivit acestuia, în evaluarea sa, S&P evidenţiază angajamentele de a continua reformele şi agenda fiscală echilibrată şi credibilă pe termen mediu susţinute de Strategia de redresare şi rezilienţă a României. De asemenea, subliniază rezilienţa de care a dat dovadă piaţa muncii din ţara noastră precum şi creşterea salariului real în martie 2023, mai devreme decât în multe alte ţări din Europa Centrală şi de Est. ''Cum se îmbunătăţeşte acest rating? Prin reducerea structurală a deficitului fiscal şi a deficitului de cont curent. Mai simplu, să ai cheltuieli mai mici decât încasezi. Ceea ce ne cere şi Comisia Europeană, dacă vrem să primim toţi banii europeni care ne sunt alocaţi pentru autostrăzi, şcoli, sistem de canalizare şi mulţi alţi vectori ai dezvoltării care ne influenţează fiecare zi din viaţă. S&P a confirmat, de asemenea, că pachetul de măsuri asumat de Guvernul României este vital în acest sens", a adăugat ministrul. S&P anticipează o creștere de doar 2,3% Agenţia de rating S&P a reconfirmat, în data de 13 octombrie 2023, ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută, precum şi perspectiva stabilă, informează sâmbătă Ministerul Finanţelor. Conform MF, decizia reconfirmării ratingului suveran şi a menţinerii perspectivei stabile este susţinută, în opinia agenţiei, de nivelul redus al datoriei externe şi guvernamentale, precum şi de perspectivele solide de creştere. Totodată, S&P anticipează că angajamentele României în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă (MRR) al UE vor continua să fie o ancoră pentru reformele politice şi fiscale. În opinia agenţiei, economia României va înregistra o creştere de 2,3% în anul 2023, respectiv de aproape 4% în medie până în anul 2026, în condiţiile în care ţara noastră va beneficia de fonduri europene importante atât din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, cât şi din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă (MRR). Rating mai bun, când scade deficitul Principalii factori ce pot conduce la îmbunătăţirea ratingului de ţară sau a perspectivei sunt reducerea structurală a deficitului fiscal şi a deficitului de cont curent, precum şi îmbunătăţirea susţinută a performanţei economice a României. Totodată, scăderea costurilor serviciului datoriei publice guvernamentale prin îmbunătăţirea structurii datoriei poate reprezenta un alt factor pozitiv. "Agenţia ar putea decide înrăutăţirea ratingului de ţară sau a perspectivei dacă se va înregistra o creştere reală a economiei semnificativ sub aşteptările actuale ale agenţiei şi dacă eforturile guvernamentale sunt insuficiente pentru consolidare fiscală pe termen mediu pentru reducerea sustenabilă a deficitelor", precizează MF. Citește și: Judecătoarea drogată de la Suceava, relație amoroasă cu un traficant de droguri. Complicele ei, cămătar care răpea oameni și-i bătea pe câmp În data de 8 septembrie 2023, Agenţia de rating Fitch a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută, precum şi perspectiva stabilă.

Președintele secției penale a Tribunalului Suceava, audiat în dosarul judecătoarei șpăgare și drogate
Justiție

Președintele secției penale a Tribunalului Suceava, audiat în dosarul judecătoarei șpăgare și drogate

Președintele secției penale a Tribunalului Suceava, Nicolae Șepelea, ar fi fost audiat în dosarul judecătoarei șpăgare și drogate, Ana Maria Chirilă, scrie Monitorul de Suceava. Judecătorul are o avere consistentă și a mai fost implicat în luarea cel puțin a unei decizii stranii. Citește și: GALERIE FOTO Fostul premier social-democrat al Finlandei, Sanna Marin, s-a dezlănțuit: în haine și cu bijuterii de lux, circulând cu Mercedesul, participă la Paris Fashion Week Președintele secției penale a Tribunalului Suceava, audiat „Președintele Secției Penale a Tribunalului Suceava, Nicolae Șepelea, a fost chemat la audieri, în cursul zilei de vineri, la Secția de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Este vorba de dosarul în care a fost arestată o colegă, judecătoarea Ana Maria Chirilă, dar și o altă persoană, Mihai Pînzari. Nu se știe deocamdată dacă judecătorul Nicolae Șepelea va fi doar martor în acest dosar sau dacă va avea o altă calitate. Cert este că acesta a mers vineri la București pentru a fi audiat”, scrie Monitorul de Suceava. Șepelea a fost implicat într-o eroare judiciară inexplicabilă, care le-a permis unor polițiști șpăgari să profeseze în continuare. „În dosarul de corupție de la Serviciul de Permise Suceava, Tribunalul a decis, pe 16 februarie 2021, ca patru polițiști examinatori să nu mai stea în arest preventiv și să fie cercetați sub control judiciar, iar alți trei inculpați să fie cercetați în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de judecătorul Nicolae Șepelea de la Tribunalul Suceava (...) Motivele invocate de instanță sunt cel puțin bizare: polițiștii, deși au comis fapte grave în abstract, nu erau factori decizionali, grupul infracțional a fost destructurat și rezonanța socială a faptelor s-a estompat la 3 luni de la arestările preventive. Printre interdicțiile impuse de judecători nu se regăsește și cea de a-și exercita profesia. Asta deși că presupusa mita ar fi fost pretinsă tocmai pentru a trece cu vederea diverse deficiențe ale viitorilor șoferi”, relata Europa Liberă în martie 2021. Salariu mare, avere și mai mare Averea judecătorului Șepelea este consistentă. În ultima declarație de pe site-ul CSM, din 2021, el are un BMW X3, un apartament și o vilă consistentă, de peste 200 mp, plus mai multe terenuir în intravilan și extravilan. În 2020, el vânduse un apartament în Fălticeni, cu 53.000 de euro. Citește și: Ciolacu, pe culmile populismului: s-a dus la supermarket să-și cumpere pateu Ardealul, dar a uitat să-și ia pâine. Reacții ironice la postarea în care anunță ce cumpărături a făcut de 93,50 lei El a primit, în 2020, de la stat, venituri salariale anuale de puțin peste 200.000 de lei. Soția sa lucra la Curtea de Conturi Suceava, având un salariu de circa 81.000 de lei.

GALERIE FOTO Fostul premier social-democrat al Finlandei, Sanna Marin, s-a dezlănțuit: în haine și cu bijuterii de lux, circulând cu Mercedesul, participă la Paris Fashion Week
Internațional

GALERIE FOTO Fostul premier social-democrat al Finlandei, Sanna Marin, s-a dezlănțuit: în haine și cu bijuterii de lux, circulând cu Mercedesul, participă la Paris Fashion Week

Fostul premier social-democrat al Finlandei, Sanna Marin, s-a dezlănțuit: în haine și cu bijuterii de lux, circulând cu Mercedesul, participă la Paris Fashion Week și ia prânzul cu Sharon Stone. În perioada în care a condus guvernul Finlandei, ea era cunoscută pentru susținerea fermă acordată Ucrainei și pentru faptul că a cerut aderarea țării la NATO. După ce a pierdut alegerile, ea a divorțat și și-a reactivat viața socială, pe care o expune intens pe rețelele sociale. Citește și: Ciolacu, pe culmile populismului: s-a dus la supermarket să-și cumpere pateu Ardealul, dar a uitat să-și ia pâine. Reacții ironice la postarea în care anunță ce cumpărături a făcut de 93,50 lei Fostul premier social-democrat al Finlandei, Sanna Marin, s-a dezlănțuit „În ultima vreme, tabloidele finlandeze au ținut greu pasul cu un turneu mondial care a inclus show-ul Victoriei Beckham la Săptămâna Modei de la Paris, o conferință la Los Angeles și un prânz cu actrița Sharon Stone, toate acoperite cu asiduitate de unitatea de social media a lui Marin. Ziariștii din Finlanda au sugerat că Marin s-a angajat într-o tranziție de la politician la celebritate. «Cu o viteză incredibilă, Marin a devenit o persoană care strălucește în luminile strălucitoare ale celor mai mari orașe din lume», a scris ziarul Iltalehti. Ilta-Sanomat, un alt tabloid, a publicat un reportaj despre Mercedesul E-class care a transportat-o pe Marin la un eveniment din cadrul Săptămânii Modei de la Paris și a comentat pe larg despre hainele și bijuteriile sale. Alții, inclusiv parlamentari de stânga, l-au acuzat pe fostul prim-ministru că se complace în socialismul de șampanie. «Poate că dezertarea lui Marin din [rolul ei de] lider al clasei muncitoare la cercurile sociale care promovează consumul subliniază viziunea cinică asupra reprezentării politice: politica este folosită pentru a promova interese personale, iar retorica ideologică este doar o tactică», a scris pe Twitter/X Johanna Vuorelma, sociolog politic la Universitatea din Helsinki”, relatează, azi, The Times. View this post on Instagram A post shared by Sanna Marin (@sannamarin) Citește și: Disperare în rândul judecătorilor: pensia șefului CSM ar putea să scadă de la 45.700 lei net la doar 39.188 de lei, dacă se aplică noua legislație – calcule neoficiale Potrivit revistei Variety, Marin ar fi semnat un contract cu aceeași agenție de talente de la Hollywood ca și vedetele britanice Keira Knightley și Tom Hardy. Ea speră să "exploreze oportunități în domeniul media și al divertismentului, inclusiv în televiziune, film, audio și parteneriate cu mărci".

Ciolacu, pe culmile populismului: s-a dus la supermarket să-și cumpere pateu Ardealul și bere Ursus. Reacții ironice la postarea în care anunță ce cumpărături a făcut de 93,50 lei
Politică

Ciolacu, pe culmile populismului: s-a dus la supermarket să-și cumpere pateu Ardealul și bere Ursus. Reacții ironice la postarea în care anunță ce cumpărături a făcut de 93,50 lei

Premierul PSD Marcel Ciolacu pe culmile populismului: s-a dus la supermarket să-și cumpere pateu Ardealul și bere Ursus. El s-a și lăudat pe Facebook că a putut cumpăra „românește” și a cheltuit atât de puțin. Premierul Ciolacu este mai degrabă un amator al vacanțelor în Dubai - unde a fost, anul trecut, chiar de 1 decembrie, Ziua Națională a României - și al pantofilor italienești de circa 1.000 de euro, cu care se afișează constant. Citește și: EXCLUSIV Austeritate PSD: Ciolacu și Simonis, cu pantofi italienești identici, de 1.500 USD, la ziua patriarhului Daniel Ciolacu, pe culmile populismului De altfel, au urmat reacții ironice la postarea sa. Pe lista lui Ciolacu se află și o bere Ursus Retro, la 7,98 lei. „Am fost la cumpărături și am luat ce aveam nevoie: salată, castraveți, ceapă și niște cartofi, mere, pateu Ardealul , salam Săsesc, ulei și zahăr, ouă, iaurt, telemea de oaie și o bere Ursus - produsă la Buzău ... total 93.50 de lei. E drept, am uitat să iau roșii , dar tot mă încadram în 100 de lei! Voi ce #cumpărațiromânește cu 100 de lei?”, a scris liderul PSD. Postarea de astăzi vine după ce în urmă cu o lună premierul a fost întrebat de jurnaliști ce cumpără cu 100 de lei, la care a răspuns: ”Cumpăr ce am nevoie, adică o pâine, zahăr... Cred că pot cumpăra consistent cu 100 de lei”. Însă cititorii paginii sale de Facebook au fost mai degrabă ironici. „Cred că trăiți într-o lume paralelă sau ați cumpărat o bucată, maxim două din fiecare, ceea ce și rezultă din bon”, a comentat un cititor. „Ai uitat să-ți cumperi pâinea cea de toate zilele domn Ciolacu. Mănânci «pateul» cu lingurița”, i-a atras atenția altcineva. Citește și: Controversata Laura Vicol, zisă „avocata penalilor”, pe lista scurtă a PSD pentru Justiție, după „rotativa” premierilor. De 1 Decembrie, Vicol a fost în Dubai, cu Ciolacu și Grindeanu „Așa..deci 100 lei! Plus curent ,gaze, apă,haine, bani pentru copii la școală,asigurare auto, impozite pe apartament și mașină,haine...Deci ar fi cel puțin 200 lei/zi. Înmulțim cu 30 de zile cât are luna și cât iese???? Cât e salariul minim pe economie?Dar pensia? Hai vă rog să-mi răspundeți d-le Marcel Ciolacu. Să nu mai zic că omul ar vrea sa trăiască nu doar să supravietuiască. Mai pune ceva bani pentru cultură, concediu, macar două ieșiri pe lună cu familia la un restaurant , ceva....”, îi explică un alt comentator.

În pregătirea întâlnirii Viktor Orban - Putin, ministrul maghiar de Externe, Péter Szijjártó, postează selfie-uri de la Moscova
Internațional

În pregătirea întâlnirii Viktor Orban - Putin, ministrul maghiar de Externe, Péter Szijjártó, postează selfie-uri de la Moscova

În pregătirea întâlnirii Viktor Orban - Putin, ministrul maghiar de Externe, Péter Szijjártó, postează selfie-uri de la Moscova. El a distribuit pe mai multe rețele sociale o fotografie în care face jogging pe malul râului Moscova. Citește și: Viktor Orban se duce în China comunistă ca să se întâlnească cu Putin. Este singurul lider vestic prezent la reuniunea de la Beijing „O dimineață liniștită, dar rece, pe malul unui râu din Moscova”, a scris el, romantic. Premierul Ungariei, Viktor Orban, se va duce, săptămâna viitoare, în China comunistă ca să se întâlnească cu președintele Rusiei, Vladimir Putin. Szijjarto, avalanșă de fotografii pe Instagram și Facebook în timpul vizitei la Moscova Ministrul maghiar de Externe postează selfie-uri de la Moscova „Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a sosit la Moscova în seara zilei de 12 octombrie, potrivit fotografiilor pe care le-a postat pe Facebook. «Sosire la Moscova. Vine vremea rece, securitatea energetică este din nou în centrul atenției», a comentat el fotografiile postate. Spre deosebire de alți oficiali europeni, Szijjarto este un vizitator obișnuit al Rusiei, această călătorie fiind a cincea pe care o face în această țară de la începutul invaziei la scară largă a Ucrainei. Ministrul se află la Moscova pentru a participa la forumul Russian Energy Week, potrivit presei ruse. El a participat la Săptămâna rusă a energiei și în octombrie 2022, după ce în iulie 2022 a călătorit în această țară pentru a discuta despre transportul gazelor naturale. El a zburat din nou la Moscova în aprilie 2023 pentru discuții privind energia. În iunie 2023, el a fost singurul oficial de rang înalt din Occident care a participat la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg. Evenimentul se desfășoară sub patronajul președintelui rus Vladimir Putin”, arată Kyiv Post, citat de Yahoo News. Citește și: Disperare în rândul judecătorilor: pensia șefului CSM ar putea să scadă de la 45.700 lei net la doar 39.188 de lei, dacă se aplică noua legislație – calcule neoficiale Szijjarto și ministrul rus al Sănătății, Mihail Murasko Foto: Facebook Premierul Ungariei, Viktor Orban, se va deplasa la Beijing în perioada 16-18 octombrie pentru a participa la conferința internațională «Belt and Road Initiative» și pentru a purta discuții cu președintele chinez Xi Jinping, a anunțat biroul liderului ungar.

Un fost șef al Mossad avertizează că invadarea Fâșiei Gaza de către Israel nu a fost suficient pregătită: „Prețul în vieți ar putea fi enorm”
Internațional

Un fost șef al Mossad avertizează că invadarea Fâșiei Gaza de către Israel nu a fost suficient pregătită: „Prețul în vieți ar putea fi enorm”

Un fost șef al Mossad, Efraim Halevy, avertizează că invadarea Fâșiei Gaza de către Israel nu a fost suficient pregătită: „Prețul în vieți ar putea fi enorm”, a spus el, într-un interviu pentru The Times. Publicația britanică scrie că se speculează că Halevy, care acum are 88 de ani, ar fi fost modelul după care s-a inspirat John le Carre în conturarea personajului său cel mai cunoscut, George Smiley. Citește și: Disperare în rândul judecătorilor: pensia șefului CSM ar putea să scadă de la 45.700 lei net la doar 39.188 de lei, dacă se aplică noua legislație – calcule neoficiale În această seară, mai multe publicații occidentale au scris că un atac asupra Fâșiei Gaza este iminent. Israelul a anunțat, printre altele, că va întrerupe complet internetul în această zonă. Premierul Netanyahu ar putea face o declarație în această seară. Halevy s-a născut în decembrie 1934, a intrat în Mossad în 1961 și a ajuns până la rangul de director adjunct. După o perioadă în care a fost ambasador în UE, a fost rechemat și a fost director plin al Mossad din 1998 în 2002. Efraim Halevy Foto: Twitter Nexta TV Acum, el este sceptic în legătură cu planurile guvernului Israelian de a invada Fâșia Gaza. #BREAKING ⚡Israel Ground Invasion of Gaza is imminent now & may start anytime said Israeli Military officials to Politico. From Gaza Blockade, to saying people to flee to South to now Internet shut down, Israel is now fully ready to start the invasion ?? pic.twitter.com/0l23vyw3Xc— Vivek Singh (@VivekSi85847001) October 13, 2023 Invadarea Fâșiei Gaza nu a fost suficient pregătită „Nu poți spune pur și simplu: «Bine, câți oameni are Hamas? O mie? Două mii? Trebuie să trimitem 3.000, 4.000 sau 5.000». Dacă rezultatul final va fi că vom pierde și mai mulți oameni, dincolo de ceea ce este rezonabil din punct de vedere al condițiilor de luptă, cred că vom adăuga agonie la agonie. Așa că trebuie să fim atenți", a explicat Halevy. Fâșia Gaza Foto: Twitter „El a afirmat că, deși există un sprijin covârșitor în Israel pentru continuarea operațiunilor militare, doar o minoritate consideră că acestea ar trebui să ducă la cucerirea unei Gaza puternic apărate și cu mine-capcană. Mulți cred, a spus el, că intrarea în Gaza «nu ar fi o mișcare care ar aduce rezultatele dorite». «Intrarea în orașul Gaza ar avea cu siguranță mai multe pericole pentru Israel decât avantaje», a spus el. «Prețul în vieți și răniți ar putea fi enorm. Nu vreau să mă îndoiesc de ceea ce vor face ei. Tot ce vreau să spun este că sunt mulți oameni care cred că nu este momentul să facă acest lucru». El a avertizat că pregătirea pentru un război de o asemenea amploare necesită o muncă considerabilă. «Dacă vor cu adevărat să îl planifice cum trebuie, au nevoie de mai mult timp. Iar timpul nu este de partea noastră»”, relatează The Times. O hartă BBC a Fâșiei Gaza. Atacul armatei israeliene se va desfășura, probabil, în nordul Fâșiei. La sud, Gaza are graniță cu Egipt Halevy a apărat însă decizia Israelului de a recomanda evacuarea a 1,1 milioane de civili din Gaza, apreciind că acest gest este făcut pentru a se evita viitoare acuzații de încălcare a drepturilor omului.

Date BNR: Investițiile străine au scăzut masiv, datoria externă a administrației publice a crescut. Eurostat a anunțat, tot azi, o scădere dură a producției industriale
Economie

Date BNR: Investițiile străine au scăzut masiv, datoria externă a administrației publice a crescut. Eurostat a anunțat, tot azi, o scădere dură a producției industriale

Investițiile străine în România au scăzut masiv, în timp ce datoria publică a crescut puternic, arată datele publicate azi de Banca Națională a României. Citește și: Disperare în rândul judecătorilor: pensia șefului CSM ar putea să scadă de la 45.700 lei net la doar 39.188 de lei, dacă se aplică noua legislație – calcule neoficiale Astfel, investițiile străine au fost, în primele opt luni ale anului 2023, de doar 5,08 miliarde de euro, comparativ cu 7,4 miliarde euro în aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce înseamnă o reducere cu peste 30%. Investițiile străine au scăzut, datoria externă a crescut BNR mai arată că datoria externă a administrației publice a crescut de la 57,8 miliarde de euro în primele opt luni din 2022 la 71,19 miliarde euro în primele opt luni din acest an, adică o majorare de circa 23%. De altfel, datele pentru primele opt luni ale execuției bugetare arată că România a cheltuit 1,2% din PIB pentru a plăti dobânzi. În total, s-au plătit, în primele opt luni, 19,77 miliarde de lei pentru dobâznile guvernamentale, față de 19,18 în perioada similară a anului trecut. Foto: print screen comunicat BNR În perioada ianuarie - august 2023, datoria externă totală a crescut cu 14 535 milioane euro. Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat, în primele opt luni, un deficit de 13,759 miliarde de euro, cu 25,6% mai mic faţă de cel de 18,502 miliarde de euro din perioada similară a anului trecut, informează miercuri Banca Naţională a României. Potrivit comunicatului băncii centrale, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mic cu 2,564 miliarde euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 1,681 miliarde euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mic cu 322 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 176 milioane euro. Foto: Inquam/ Sabin Cirstoveanu Producția industrială a României, scădere masivă Tot azi, Eurostat a anunțat că producţia industrială a scăzut cu 5,1% în zona euro şi cu 4,4% în Uniunea Europeană în august, comparativ cu perioada similară din 2022, iar Irlanda, Slovenia, Estonia, Bulgaria, Lituania, Ţările de Jos, Ungaria şi România au înregistrat cel mai sever declin. Citește și: EXCLUSIV Brigada de epoleți a ministrului Alexandru Rafila: un general SRI, un fost șef al DGA și șeful Poliției Sector 5. Rafila, fiul unui șef al Securității Arad În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cele mai importante creşteri ale producţiei industriale în august, faţă de perioada similară din 2022, au fost în Slovacia (4,7%), Danemarca (3,5%) şi Malta (3%), iar cel mai semnificativ declin în Irlanda (minus 27,3%), Slovenia (minus 12,3%), Estonia (minus 11,9%), Bulgaria (minus 9,7%), Lituania (minus 6,7%), Ţările de Jos (minus 6,6%), Ungaria (minus 6,1%) şi România (minus 5,7%).

Eurostat: România, printre ţările cu cea mai semnificativă scădere a producţiei industriale, în august
Economie

Eurostat: România, printre ţările cu cea mai semnificativă scădere a producţiei industriale, în august

România este printre ţările cu cea mai semnificativă scădere a producţiei industriale, în august, arată datele publicate azi de Eurostat. Citește și: Disperare în rândul judecătorilor: pensia șefului CSM ar putea să scadă de la 45.700 lei net la doar 39.188 de lei, dacă se aplică noua legislație – calcule neoficiale Producţia industrială a scăzut cu 5,1% în zona euro şi cu 4,4% în Uniunea Europeană în august, comparativ cu perioada similară din 2022, iar Irlanda, Slovenia, Estonia, Bulgaria, Lituania, Ţările de Jos, Ungaria şi România au înregistrat cel mai sever declin. România, printre ţările cu cea mai semnificativă scădere a producţiei industriale În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cele mai importante creşteri ale producţiei industriale în august, faţă de perioada similară din 2022, au fost în Slovacia (4,7%), Danemarca (3,5%) şi Malta (3%), iar cel mai semnificativ declin în Irlanda (minus 27,3%), Slovenia (minus 12,3%), Estonia (minus 11,9%), Bulgaria (minus 9,7%), Lituania (minus 6,7%), Ţările de Jos (minus 6,6%), Ungaria (minus 6,1%) şi România (minus 5,7%). În cazul UE, producţia de bunuri de folosinţă îndelungată a scăzut cu 7,3%, cea de energie cu 6,7%, cea de bunuri intermediare cu 5,5%, iar producţia de bunuri de capital cu 5,2%, în timp ce la bunuri de folosinţă imediată s-a menţinut stabilă. În august, comparativ cu luna precedentă, producţia industrială a crescut cu 0,6% în zona euro şi în Uniunea Europeană, după ce în iulie a scăzut cu 1,3% în zona euro şi în Uniunea Europeană. În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cele mai importante creşteri în august, comparativ cu luna precedentă, au fost înregistrate în Irlanda (6,1%), Slovacia (4,5%) şi Lituania (3,7%), iar cele mai semnificative scăderi în Ungaria (minus 2,4%), Croaţia (minus 2,2%) şi Belgia (minus 1,8%). România a înregistrat în august o scădere lunară de 0,4% a producţiei industriale, după un avans de 0,7% în iulie. Citește și: EXCLUSIV Brigada de epoleți a ministrului Alexandru Rafila: un general SRI, un fost șef al DGA și șeful Poliției Sector 5. Rafila, fiul unui șef al Securității Arad În cazul UE, producţia de bunuri de folosinţă îndelungată a crescut cu 1,2%, cea de bunuri de folosinţă imediată cu 0,7%, iar cea de bunuri de capital cu 0,1%, în timp ce producţia de bunuri intermediare a scăzut cu 0,2% şi cea de energie cu 0,5%.

Încă doi mari șpăgari scapă urmare a prescrierii faptelor: baronul PSD de Prahova, Mircea Cosma, și fiul său, amic cu Ponta, achitați. Dosarul, pasat ani întregi între Tribunalul Prahova și ÎCCJ
Justiție

Încă doi mari șpăgari scapă urmare a prescrierii faptelor: baronul PSD de Prahova, Mircea Cosma, și fiul său, amic cu Ponta, achitați. Dosarul, pasat ani întregi între Tribunalul Prahova și ÎCCJ

Încă doi mari șpăgari scapă urmare a prescrerii faptelor: ex-baronul PSD de Prahova, Mircea Cosma, și fiul său, fostul deputat PSD Vlad Cosma, amic cu Victor Ponta, au fost achitați. Tribunalul Prahova a dispus, azi, încetarea procesului penal ca urmare a prescripţiei faptelor, însă decizia nu este definitivă, relatează Agerpres. Instanţa a dispus confiscarea de la inculpaţi a unei sume totale de peste 10,6 milioane de lei. Citește și: Disperare în rândul judecătorilor: pensia șefului CSM ar putea să scadă de la 45.700 lei net la doar 39.188 de lei, dacă se aplică noua legislație – calcule neoficiale În dosarul de corupţie în care erau judecați, Mircea Cosma și Vlad Cosma primiseră iniţial opt, respectiv cinci ani de închisoare, cu executare. Mircea Cosma și Victor Ponta Încă doi mari șpăgari scapă urmare a prescrerii Cum a decurs acuzarea și procesul, potrivit Agerpres: În 11 aprilie 2014, procurorii DNA i-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Vlad Cosma, acuzat de trafic de influenţă, şi pe Mircea Cosma, pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Iniţial, în noiembrie 2016, un complet de trei judecători de la ÎCCJ a dat o primă sentinţă în acest caz. Fostul preşedinte al CJ Prahova Mircea Cosma a fost condamnat la opt ani de închisoare, în timp ce fiul său, Vlad Cosma, a primit cinci ani de închisoare. De asemenea, omul de afaceri Răzvan Alexe şi fostul şef al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova Daniel Alixandrescu au primit doi ani şi şase luni şi, respectiv, şase ani de închisoare. Ulterior, în martie 2018, în apel, un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a decis rejudecarea dosarului, pe motiv că o parte dintre martori au dat declaraţii contradictorii în instanţă şi există suspiciuni legate de modul în care procurorii de la DNA Ploieşti au administrat probele. Dosarul a fost trimis atunci la Secţia penală a ÎCCJ. La rejudecare, procesul a fost amânat de mai multe ori, o parte dintre judecătorii din complet au fost schimbaţi, după care dosarul a fost trimis, în septembrie 2019, la Tribunalul Prahova, unde procesul trebuia să se rejudece de la zero. Pe 20 ianuarie 2020, Tribunalul Prahova a trimis dosarul înapoi la Instanţa supremă, susţinând că există un conflict negativ de competenţă între acest tribunal şi Instanţa supremă. Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv că nu există un conflict negativ de competenţă, iar dosarul s-a întors la Tribunalul Prahova. Șpaga, pentru repararea drumurilor județene Potrivit DNA, în perioada 2012 - 2013, Răzvan Alexe (apropiat al familiei Cosma) şi fostul deputat Vlad Cosma au pretins şi primit de la trei reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, denunţători în cauză, suma totală de 4.410.149 lei, disimulată în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv de aceste societăţi către două firme controlate în fapt de Alexe. Societăţile de la care se cerea șpagă urmau să obţină trei lucrări de modernizare/ întreţinere a drumurilor, dar şi pentru a deconta cu prioritate lucrări deja efectuate. Citește și: EXCLUSIV Brigada de epoleți a ministrului Alexandru Rafila: un general SRI, un fost șef al DGA și șeful Poliției Sector 5. Rafila, fiul unui șef al Securității Arad Pentru ca societăţile denunţătorilor să câştige cele trei lucrări, în cadrul CJ Prahova s-au desfăşurat, sub directa implicare a lui Mircea Cosma şi Daniel Alixandrescu, proceduri de achiziţie publică, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi prin care bugetul judeţului a fost prejudiciat cu suma totală de 6.077.273 lei, arăta parchetul anticorupție.

Gest neobișnuit al Justiției: judecătoarea șpăgară și drogată din Suceava, băgată în arest. Ea are trei copii, dar punea casa la dispoziția celor care doreau să se drogheze
Justiție

Gest neobișnuit al Justiției: judecătoarea șpăgară și drogată din Suceava, băgată în arest. Ea are trei copii, dar punea casa la dispoziția celor care doreau să se drogheze

Gest neobișnuit al Justiției române: judecătoarea șpăgară și drogată din Suceava a fost băgată în arest pentru 30 de zile. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit declarației sale de avere, judecătoare are trei copii minori în întreținere. Clujust scrie că ea ar fi divorțat anul acesta. Judecătoarea Chirilă la plecare de la Curtea de Apel București, unde s-a decis arestarea ei Foto: Clujust Citește și: Judecătoarea șpăgară și drogată de la Suceava are trei copii minori în întreținere, dar își punea casa și la dispoziția altor drogați Judecătoarea șpăgară și drogată din Suceava, băgată în arest „Cu privire la infracțiunile de deținere de droguri pentru consum în formă continuată și punere la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unei locuințe pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, în formă continuată, potrivit probatoriului administrat, s-a stabilit că, în perioada septembrie-octombrie 2023, inculpata a deținut în locuința sa droguri de mare risc în vederea consumului propriu, iar în anumite perioade a pus la dispoziția unor persoane locuința sa în vederea consumului de droguri”, se arată în referatul DIICVOT privind propunerea de arestare preventivă, publicat de Monitorul de Suceava. Judecătoarea Ana Maria Chirilă Foto: Monitorul de Suceava Potrivit informațiilor publicate de Monitorul de Suceava, Chirilă le oferea traficanților informații confidențiale și, în schimb, primea mită sub formă de bani, bijuterii, vacanțe, produse alimentare sau autoturisme pe care le punea folosi gratuit. Judecătoarea, care activa la secția penală a Tribunalului Suceava, era deținătoarea unei averi impresionante, dar, în ultimii doi ani, aceasta a început să dispară în mod inexplicabil. În 2020, judecătoarea de ținea un BMW, două apartamente, în Cluj și Constanța, și două case, una în județul Sibiu și alta în satul Ticu-Colonie, din judeșul Cluj. În 2021, dispăruse BMW-ul din declarația de avere. În 2022, cumpără un Volvo și vinde un apartament. Citește și: Disperare în rândul judecătorilor: pensia șefului CSM ar putea să scadă de la 45.700 lei net la doar 39.188 de lei, dacă se aplică noua legislație – calcule neoficiale În 2023, dispare și mașina Volvo, și un apartament și o casă. Judecătoarea mai trece, în declarația din 2023, doar casa din Sibiu. Din declarație au dispărut și veniturile soțului ei.

BBC refuză să-i numească „teroriști” pe ucigașii Hamas. Un jurnalist și-a dat demisia în semn de protest
Internațional

BBC refuză să-i numească „teroriști” pe ucigașii Hamas. Un jurnalist și-a dat demisia în semn de protest

BBC refuză să-i numească „teroriști” pe ucigașii Hamas: „Terorismul este un cuvânt încărcat, pe care oamenii îl folosesc pentru a desemna un grup pe care îl dezaprobă din punct de vedere moral. Pur și simplu nu este treaba BBC să le spună oamenilor pe cine să susțină și pe cine să condamne - cine sunt băieții buni și cine sunt băieții răi. Noi subliniem în mod regulat faptul că guvernul britanic și alte guverne au condamnat Hamas ca organizație teroristă, dar asta este treaba lor. De asemenea, realizăm interviuri cu invitați și cităm contribuitori care descriu Hamas ca fiind teroriști”, și-a apărat corporația punctul de vedere. EXCLUSIVE: BBC Reporter Noah Abrahams says he resigned from his job at the broadcaster after they failed to call Hamas "terrorists"."The BBC's refusal to use the correct terminology is unjustified... as a Jewish person - there's already enough fuel on the fire!"@petercardwell pic.twitter.com/qjRHfh2hP8— TalkTV (@TalkTV) October 12, 2023 BBC refuză să-i numească „teroriști” pe ucigașii Hamas Însă alte publicații din marea Britanie arată că BBC nu a folosit acest argument cu alte ocazii. Citește și: Disperare în rândul judecătorilor: pensia șefului CSM ar putea să scadă de la 45.700 lei net la doar 39.188 de lei, dacă se aplică noua legislație – calcule neoficiale „Dar dacă uciderea cu sânge rece a unui copil nu este terorism, atunci ce este?”, se întreabă, retoric, The Times în editorialul din această dimineață. Publicația britanică arată că premierul conservator și liderul opoziției laburiste au cerut BBC să nu mai evite acest termen. „Conflictul israeliano-palestinian este unul care divizează opiniile ca niciun altul. Nu este ușor să relatezi din ambele părți ale acestei diviziuni și să îți păstrezi obiectivitatea. Dar dorința de neutralitate nu este o scuză pentru imprecizie. Terorismul este terorism”, încheie The Times. „Lașitatea BBC în fața terorii Hamas face de rușine Marea Britanie”, arată The Telegraph. Ieri, un jurnalist, Noah Abrams, de 22 de ani, a demisionat de la BBC pentru că postul refuză să definească Hamas drept o organizație teroristă. At no point does @Reuters:? mention Hamas’ massacre? explain the 1948 war started with a combined Arab attack on Israel? note that the murdered Israelis were not prewarned to head to safety as Alaqad wasThis “article” makes a mockery of journalism. pic.twitter.com/7QUq2Nzt4t— HonestReporting (@HonestReporting) October 12, 2023 Citește și: De unde a avut Hamas zeci de milioane de dolari pentru a ataca Israelul? Gruparea teroristă folosește o rețea sofisticată de criptomonezi și investiții prin „DeFi Protocols” Și-n Statele Unite, o parte a presei evită termenul de teroriști. Canalul de sport ESPN i-a definit pe teroriștii Hamas drept „luptători”. Ulterior, ESPN a scos din articol termenul „luptători”, dar nu a folosit cuvântul „teroriști”.

Viktor Orban se duce în China comunistă ca să se întâlnească cu Putin. Este singurul lider vestic prezent la reuniunea de la Beijing
Internațional

Viktor Orban se duce în China comunistă ca să se întâlnească cu Putin. Este singurul lider vestic prezent la reuniunea de la Beijing

Premierul Ungariei, Viktor Orban, se va duce, săptămâna viitoare, în China comunistă ca să se întâlnească cu președintele Rusiei, Vladimir Putin. Citește și: Disperare în rândul judecătorilor: pensia șefului CSM ar putea să scadă de la 45.700 lei net la doar 39.188 de lei, dacă se aplică noua legislație – calcule neoficiale El este singurul lider vestic prezent la reuniunea de la Beijing, „Belt and Road Initiative”. Viktor Orban se duce să se întâlnească cu Putin „Premierul Ungariei, Viktor Orban, se va deplasa la Beijing în perioada 16-18 octombrie pentru a participa la conferința internațională «Belt and Road Initiative» și pentru a purta discuții cu președintele chinez Xi Jinping, a anunțat biroul liderului ungar. Purtătorul de cuvânt al premierului ungar nu a precizat dacă Orban se va întâlni cu președintele rus Vladimir Putin, care intenționează, de asemenea, să participe la conferința din capitala chineză. «Miercurea viitoare, premierul va participa la forumul Inițiativei Belt and Road de la Beijing, unde va ține un discurs. Înainte de asta, luni și marți, el are programate discuții bilaterale cu liderii chinezi: mai întâi cu șeful guvernului și apoi cu șeful statului», a declarat purtătorul de cuvânt al premierului ungar, ca răspuns la o solicitare a TASS. Purtătorul de cuvânt nu a răspuns la întrebarea dacă Orban are programată o întâlnire cu Putin în China. Președintele Rusiei a declarat anterior că a acceptat invitația președintelui chinez de a veni la Beijing pentru conferința proiectului chinez de infrastructură cunoscut și sub numele de «One Belt, One Road». Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, nu a menționat datele vizitei președintelui în China, deși a spus că acestea au fost stabilite. Putin urmează să poarte discuții cu Xi Jinping în marja evenimentului. Se așteaptă ca Orban să fie singurul lider occidental care va participa la forum”, scrie TASS. ?? PM Viktor #Orbán is going to attend as the only EU leader the #BeltandRoad Forum next Wednesday in #BeijingIf you ever asked why was #Hungary rewarded with huge amount of #Chinese FDI last year, the answer is Orbán's demonstrated loyalty to #BRI & 14+1https://t.co/MH2BFwpMSW— Daniel Hegedus (@DanielHegedus82) October 12, 2023 Probleme cu Beijingul: finanțarea căii ferate Budapesta-Belgrad, blocată „Finanțarea chineză pentru calea ferată Budapesta-Belgrad aproape că a încetat, deoarece antreprenorii chinezi nu au fost în măsură să livreze sisteme feroviare la standardele UE, potrivit presei maghiare. Aceasta este o lovitură pentru liderul ungar (...) Pentru moment, Beijingul spune că totul este în regulă. Săptămâna trecută, ministrul chinez de externe, Wang Yi, i-a spus omologului său ungar că proiectul feroviar va continua conform planului. Faptul că această problemă specifică a fost abordată în cadrul unei convorbiri ministeriale a evidențiat nemulțumirea tot mai mare a Budapestei față de poziția Beijingului”, scrie și Politico. Citește și: De unde a avut Hamas zeci de milioane de dolari pentru a ataca Israelul? Gruparea teroristă folosește o rețea sofisticată de criptomonezi și investiții prin „DeFi Protocols”

Baronul PSD de Neamț, Ionel Arsene, ar putea fi extrădat din Italia și trimis să-și ispășească pedeapsa în România - surse B1 TV
Politică

Baronul PSD de Neamț, Ionel Arsene, ar putea fi extrădat din Italia și trimis să-și ispășească pedeapsa în România - surse B1 TV

Baronul PSD de Neamț, Ionel Arsene, ar putea fi extrădat din Italia și trimis să-și ispășească pedeapsa în România, susțin surse citate de postul B1 TV. Potrivit acestui post, Curtea de Apel din Bari ar fi decis ca acesta să nu își ispășească pedeapsa cu închisoarea în Italia. Însă site-ul G4Media susține că decizia nu este definitivă. Ionel Arsene a fost condamnat, în martie, la șase ani și opt luni de închisoare cu executare, într-un dosar de corupție. Însă, cu puțin timp înainte de condamnare, el a fugit din țară și a ajuns în Italia. Citește și: Ionel Arsene, președintele CJ Neamț, condamnat la șase ani și opt luni de închisoare, decizie definitivă. Presa scrie că ar fi fugit deja în Italia Arsene ar putea fi extrădat din Italia După ce a fost emis un mandat internațional de arestare, Ionel Arsene s-a predat autorităților italiene și a fost plasat în arest la domiciliu pe durata procesului său de extrădare. Pentru a convinge autoritățile din Italia să nu fie extrădat, el își înființase din iunie 2019 o firmă în această țară, a arătat DeFapt.ro. Potrivit Camerei de Comerț, Industrie, Artizanat și Agricultură din Brescia, firma lui Arsene se numește Building Services SRL. A fost înființată în iunie 2019 de prietenul lui Arsene, Gheorghe „Ginel” Vlasie, om de afaceri specializat în afaceri cu statul. Firma este împărțită 50-50 între Vlasie și Arsene și are adresa într-o mică localitate de lângă Brescia, Provaglio d’Iseo (Via Europa, numărul 2). Conform datelor financiare înregistrate la Registrul Comerțului din Italia, societatea a încheiat anul 2021 cu o pierdere de 1.093 de euro, mai mică decât în 2020, când pierderea a fost de 1.222 euro. Citește și: Disperare în rândul judecătorilor: pensia șefului CSM ar putea să scadă de la 45.700 lei net la doar 39.188 de lei, dacă se aplică noua legislație – calcule neoficiale Cumătrul baronului Ionel Arsene, controversatul afacerist Gheorghe Vlasie, a primit în aprilie 2019, în timpul guvernării PSD, un contract pe „situații de urgență” de peste 253 de milioane de lei, fără licitație, pentru reabilitarea drumului național Bicaz – Poiana Largului, scria Newsweek România în decembrie 2019.

Judecătoarea șpăgară din Suceava se droga și-și oferea locuința celor care doreau să consume substanțe interzise. Ea i-a ajutat pe traficanți cu informații și a primit bani și bijuterii
Justiție

Judecătoarea șpăgară din Suceava se droga și-și oferea locuința celor care doreau să consume substanțe interzise. Ea i-a ajutat pe traficanți cu informații și a primit bani și bijuterii

Judecătoarea șpăgară din Suceava, Ana Maria Chirilă, se droga și-și oferea locuința celor care doreau să consume substanțe interzise, arată DIICOT, care cere arestarea ei. Potrivit informațiilor publicate de Monitorul de Suceava, Chirilă le oferea traficanților informații confidențiale și, în schimb, primea mită sub formă de bani, bijuterii, vacanțe, produse alimentare sau autoturisme pe care le punea folosi gratuit. Citește și: Judecătoare de la Tribunalul București, depistată cu șase milioane de euro pe care nu-i poate justifica. Judecătoarea, în funcție, deși a fost implicată în mega-dosarul jafului de la BRD Judecătoarea șpăgară din Suceava se droga „Cu privire la infracțiunea de luare de mită, potrivit probatoriului administrat, s-a stabilit că, în perioada 2020 – 2023, în mod direct sau prin intermediul altor persoane, inculpata, în mod repetat, a primit/acceptat primirea unor foloase necuvenite (bani, bijuterii, folosința gratuită a unor autoturisme, contravaloarea unor sejururi, servicii de pază și protecție, produse alimentare ș.a.)”, arată DIICOT în cererea de arestare, publicată de Monitorul de Suceava. „Referitor la infracțiunea de favorizarea infractorului, s-a reținut că divulgarea către persoanele cercetate a faptului că erau vizate de măsuri de supraveghere tehnică sau percheziții a fost de natură să pericliteze cercetările în cauzele respective (...) Cu privire la infracțiunile de deținere de droguri pentru consum în formă continuată și punere la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unei locuințe pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, în formă continuată, potrivit probatoriului administrat, s-a stabilit că, în perioada septembrie – octombrie 2023, inculpata a deținut în locuința sa droguri de mare risc în vederea consumului propriu, iar în anumite perioade a pus la dispoziția unor persoane locuința sa în vederea consumului de droguri”, mai afirmă DIICOT. Citește și: Disperare în rândul judecătorilor: pensia șefului CSM ar putea să scadă de la 45.700 lei net la doar 39.188 de lei, dacă se aplică noua legislație – calcule neoficiale Plasa informații confidențiale către traficanți urmăriți „S-a stabilit că inculpata, în perioada 11 – 14 noiembrie 2022, în baza prerogativelor specifice funcției de judecător pe care o exercita, a luat cunoștință de informații nepublice privind actele de urmărire penală și măsurile dispuse într-un dosar DIICOT (dosar aflat în faza de urmărire penală), respectiv informații privind perchezițiile domiciliare ce urmau a fi efectuate, pe care le-a pus la dispoziția altor persoane prin intermediul cărora au ajuns și la alte persoane interesate. De asemenea, în perioada aprilie – septembrie 2023, inculpata, în virtutea prerogativelor pe care le implică funcția pe care o exercita, a luat cunoștință de informații nepublice privind actele de urmărire penală și măsurile dispuse într-o altă cauză DIICOT, informații pe care în mod direct și prin intermediul altor persoane le-a pus la dispoziția unor persoane interesate”, mai susțin procurorii. Averea impresionantă a început să se topească Judecătoarea, care activa la secția penală a Tribunalului Suceava, era deținătoarea unei averi impresionante, dar, în ultimii doi ani, aceasta a început să dispară în mod inexplicabil. În 2020, judecătoarea de ținea un BMW, două apartamente, în Cluj și Constanța, și două case, una în județul Sibiu și alta în satul Ticu-Colonie, din judeșul Cluj. În 2021, dispăruse BMW-ul din declarația de avere. În 2022, cumpără un Volvo și vinde un apartament. În 2023, dispare și mașina Volvo, și un apartament și o casă. Judecătoarea mai trece, în declarația din 2023, doar casa din Sibiu. Din declarație au dispărut și veniturile soțului ei.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră