marți 29 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Mircea Marian

8437 articole
Mircea Marian

Mircea Marian este jurnalist din 1990, când a lucrat la UniFan Radio, primul post de radio independent din București. A fost reporter politic la Mediafax, Adevărul și Evenimentul Zilei și a moderat emisiuni la TVR Info și B1 TV. A fost șef al Departamentului Politic&Economic la România Liberă, între 2016 și 2017, și senior editor la Newsweek România din 2017 în ianuarie 2021.

Eveniment

VIDEO Moment jenant cu reporterul Digi 24 care transmite din Israel, pe burtă, susținând că este sub bombardament

Moment jenant cu reporterul Digi 24, Cristina Cileacu, care transmite din Israel, pe burtă și ascuns în spatele unei mașini, susținând că este sub bombardament. Citește și: Viața de lux a șefului CCR, Marian Enache: 9.000 de euro lunar (300 de euro pe zi) – cheltuieli, plus economii de aproape 6.000 de euro pe lună. Totul, din bani publici: salariu, pensii speciale, sporuri Însă transmisiunea a devenit virală pe rețelele sociale după ce mai mulți privitori au arătat că, în timp ce Cileacu era pe burtă, prin spatele ei se plimbau, liniștiți, mai mulți cetățeni. Moment jenant cu reporterul Digi 24 din Israel În imaginile difuzate pe rețelele sociale, reporterul Digi 24 spune, cu voce ce pare a fi încărcată de emoție: „Sunt destul de aproape de noi în momentul ăsta...Și se pare că s-au oprit. Cu siguranță că este și infanteria israeliană care mai interceptează aceste bombe. O să mai rămânem așa, puțin, fiindcă niciodată nu știi exact când se opresc bombardamentele...”, spune jurnalista, care purta și vestă antiglonț. Însă, în timp ce vorbea, pe lângă ea au trecut liniștiți doi bicicliști, iar undeva mai în spate se vedeau niște pietoni care nu păreau a fi stresați de vreun bombardament. „Eroii din prima linie @Digi24_HD Într-o intervenție live din #TelAviv, #IsraelPalestineConflict Cristina Cileacu relatează culcată la pământ. În timp ce Cristina Cileacu relata fiind culcată la pământ,prin spatele ei se plimbă liniștiți oameni pe biciclete. #HonestMediaIsDead”, scrie pe X/ Twitter un comentator. Citește și: Deși are 47.000 lei/ lună și două pensii speciale uriașe, președintele CCR, Marian Enache, încasează și trei sporuri și o indemnzație. Enache a avut dosar de turnător, dar a dispărut Digi 24 i-a trimis în Israel pe jurnaliștii Cristina Cileanu și Valentin Stan.

VIDEO Moment jenant cu reporterul Digi 24 care transmite din Israel, pe burtă, susținând că este sub bombardament
Un șef al teroriștilor Hamas locuiește la Londra și și-a cumpărat o locuință cu un discount, oferit de statul britanic, de peste 100.000 de lire. Locuința, într-un cartier londonez cu zeci de mii de evrei
Eveniment

Un șef al teroriștilor Hamas locuiește la Londra și și-a cumpărat o locuință cu un discount, oferit de statul britanic, de peste 100.000 de lire. Locuința, într-un cartier londonez cu zeci de mii de evrei

Un șef al teroriștilor Hamas, Muhammad Sawalha, locuiește la Londra și și-a cumpărat o locuință cu un discount, oferit de statul britanic, de peste 100.000 de lire, scrie, azi, The Times. Locuința este în nordul Londrei, are două etaje, curte și garaj, iar în acest cartier locuiesc peste 50.000 de evrei. Sawalha se află la zece minute de mers pe jos de două sinagogi. Citește și: Viața de lux a șefului CCR, Marian Enache: 9.000 de euro lunar (300 de euro pe zi) – cheltuieli, plus economii de aproape 6.000 de euro pe lună. Totul, din bani publici: salariu, pensii speciale, sporuri Sawalha locuiește aici împreună cu soția sa. Șef Hamas și-a cumpărat o locuință cu discount oferit de statul britanic „În 2003, a devenit chiriaș al consiliului într-o proprietate cu două etaje, cu grădină și garaj, din Colindale, în districtul Barnet din nordul Londrei, și continuă să locuiască acolo împreună cu soția sa, Sawsan, în vârstă de 56 de ani. Autoritatea locală are cea mai mare populație evreiască din Marea Britanie. Potrivit Oficiului Național de Statistică, 56.616 evrei - aproximativ o cincime din populația acestei comunități din Marea Britanie - trăiesc în districtul Barnet. Adresa este situată la mai puțin de 10 minute de mers cu mașina de două sinagogi. În iunie 2021, cuplul a folosit sistemul Right to Buy pentru a-și achiziționa casa pentru 320.700 de lire sterline. Consiliul Barnet a acordat cuplului o reducere de 112.300 de lire sterline din valoarea de piață a acesteia - cu 500 de lire mai puțin decât reducerea maximă disponibilă în cursul exercițiului financiar. Ei nu au nicio ipotecă pe proprietate. În cadrul programului «Right to Buy», chiriașii consiliului au dreptul automat la o reducere din valoarea de piață a unei proprietăți. Prețul mediu al unei proprietăți din zonă este de aproape 600.000 de lire sterline, conform datelor din Registrul de cadastru”, arată The Times, care mai consemnează faptul că-n zona este o serioasă criză de locuințe. Sawalha se ducea la Moscova, pentru discuții oficiale Muhammad Qassem Sawalha a scăpat de serviciile de securitate israeliene folosind pașaportul unei rude și a ajuns în Marea Britanie în anii 1990, obținând ulterior cetățenia britanică. Sawalha, în vârstă de 62 de ani, a continuat să lucreze pentru Hamas, purtând discuții despre "revitalizarea" actelor teroriste în Israel și ajutând la spălarea de bani pentru a sprijini activitățile din Gaza și Cisiordania, potrivit unui act de acuzare al Departamentului de Justiție al SUA din 2004. Citește și: Deși are 47.000 lei/ lună și două pensii speciale uriașe, președintele CCR, Marian Enache, încasează și trei sporuri și o indemnzație. Enache a avut dosar de turnător, dar a dispărut În 2019, el a făcut parte dintr-o delegație oficială a Hamas la Moscova, unde s-a întâlnit cu ministrul adjunct de externe al lui Vladimir Putin, și a făcut parte din politburo-ul Hamas între 2013 și 2017.

Condiții de pușcărie la spitalul județean Târgu Jiu: o mămică scrie că ține pătura în geam ca să nu înghețe ea și copilul bolnav. Nu este apă caldă, iar copilul trebuie spălat frecvent
Eveniment

Condiții de pușcărie la spitalul județean Târgu Jiu: o mămică scrie că ține pătura în geam ca să nu înghețe ea și copilul bolnav. Nu este apă caldă, iar copilul trebuie spălat frecvent

Condiții de pușcărie la spitalul județean Târgu Jiu: o mămică scrie că ține pătura în geam ca să nu înghețe, ea și copilul bolnav. În plus, ea arată că nu este apă caldă, deși copilul trebuie spălat frecvent. Citește și: Viața de lux a șefului CCR, Marian Enache: 9.000 de euro lunar (300 de euro pe zi) – cheltuieli, plus economii de aproape 6.000 de euro pe lună. Totul, din bani publici: salariu, pensii speciale, sporuri Spitalul este controlat de PSD, iar managerul Dumitru Vienescu este celebru pentru că și-a angajat rudele aici. În vară, o gravidă a fost operată, din greșeală, de hernie, la acest spital. La început de septembrie, un medic angajat la acest spital scria că nu este apă caldă la această unitate medicală. „Dacă nu este mizerie in spital datorită șantierului veșnic și extrem de dezorganizat, poate ne spune conducerea cum se poate face curățenie in lipsa permanenta a apei calde și foarte frecvent a apei reci (de cele mai multe ori fără presiune)”, scria medicul Claudiu Soare, la 2 septembrie. După peste o lună și jumătate, nimic nu pare să se fi schimbat. Condiții de pușcărie la spitalul județean Târgu Jiu „Bună ! Este vreo mămică care lucrează la spital și știe dacă am voie sa aduc calorifer de acasă? Sunt internata cu fetita de 1 an, am ajuns azi-noapte cu temperatura mare, după ce ne-am prezentat cu o noapte în urma cu 39,8 și ne-au trimis acasă cu un tratament fără antibiotic. Azi-noapte ne-au internat, iar testul covid a ieșit pozitiv, iar de la ora 5 dimineața nu i s-a mai administrat nimic, nu a venit nimeni sa ii i-a măcar temperatura deși am zis de câteva ori ca arde. În salon este foarte frig, vine curentul de la geam, iar fetita are o iritatie la pasarica și trebuie sa stea fără scutec și trebuie spălată după fiecare pisu și caca. Cum au putut sa ne recomande acest lucru când nu au apa calda și este foarte frig în salon. Nu înțeleg de ce nu vine nimeni sa o vadă. Am pus o pătură la geam din salonul de lângă, pentru ca în salonul meu nu este”, a scris mama copilului, pe grupul „Mămici din Târgu Jiu”. Foto: Asingorj.ro După ce a postat acest mesaj, asistentele medicale din secție i-au spus să le anunțe când are nevoie să-i aducă apă caldă. Însă, nu s-a petrecut nimic. Pe grupul de Facebook, mai multe persoane s-au plâns de lipsa apei calde și a căldurii, confirmând mesajul inițial. Foto: Frontul.ro Foto: frontul.ro Citește și: La cel mai important spital din Târgu Jiu nu este apă caldă de săptămâni întregi. “Un spital nu poate funcționa fără apă caldă“, spune un medic Spitalul ar trebui controlat de DSP Gorj, dar medicul Soare susținea, în spetembrie, că direcția județeană de sănătate publică face controale „din prietenie”.

Un șofer care, beat criță, a ucis un copil pe trecerea de pietoni și a fugit de la locul accidentului, va fi scos din arest. Zeci de orădeni protestează în fața Judecătoriei
Justiție

Un șofer care, beat criță, a ucis un copil pe trecerea de pietoni și a fugit de la locul accidentului, va fi scos din arest. Zeci de orădeni protestează în fața Judecătoriei

Un șofer care, beat criță fiind, a ucis un copil pe trecerea de pietoni și a fugit de la locul accidentului, va fi scos din arest, au decis, vineri, judecătorii de la Judecătoria Oradea. Inculpatul a stat patru luni în arestul Poliției și acum va fi trimis în arest la domiciliu. Citește și: Rafila menține un hoț de conserve în fruntea spitalului județean Focșani, deși i-a expirat mandatul din ianuarie. Spitalul, controlat de pesediștii locali Șofer care a ucis un copil, scos din arest În seara zilei de 22 iunie, Horia Chiva, de 12 ani, traversa Calea Aradului pe trecerea de pietoni, pe lângă trotinetă, când a fost lovit de o mașină. Şoferul, Alexandru Călin Buciuman, a părăsit locul accidentului, dar ulterior a fost identificat şi reţinut de către poliţişti. Copilul a murit după aproape o lună de tratament, pe data de 19 iulie. Doar în 2023, Buciuman a fost sancţionat de şase ori de polițiști, inclusiv pentru depăşirea limitelor de viteză. Unul dintre incidente a avut loc pe 10 februarie, când a depăşit cu peste 50 kilometri pe oră viteza maximă permisă pe sectorul de drum pe care se deplasa, ceea ce a dus la suspendarea permisului său de conducere, arată Bihoreanul. Cu toate acestea, judecătorii l-au trimis, ieri, în arest la domiciliu. Decizia Judecătoriei poate fi însă atacată, iar șoferul este încă în arestul Poliției. Citește și: Medicii șpăgari care au fost prinși luând mită de sute de ori scapă pe bandă rulantă, prin prescrierea faptelor Azi, familia copilului ucis în accidentul rutier, susținută de mai mulți orădeni, a protestat în fața judecătoriei locale. Potrivit Bihoreanul, la protest au participat circa 20 de persoane.

Rafila menține un hoț de conserve în fruntea spitalului județean Focșani, deși i-a expirat mandatul din ianuarie. Spitalul, controlat de pesediștii locali
Eveniment

Rafila menține un hoț de conserve în fruntea spitalului județean Focșani, deși i-a expirat mandatul din ianuarie. Spitalul, controlat de pesediștii locali

Rafila menține un hoț de conserve, Constantin Mândrilă, în fruntea spitalului județean Focșani, deși i-a expirat mandatul din ianuarie. În noiembrie 2022, pe site-ul spitalului a fost postat un anunț privind organizarea unui concurs pentru postul de manager - post ocupat de Mândrilă din 2012 - dar concursul a fost anulat, iar managerul a primit un mandat interimar. Citește și: Medicii șpăgari care au fost prinși luând mită de sute de ori scapă pe bandă rulantă, prin prescrierea faptelor Consiliul de administrație al spitalului, care ar trebui să declanșeze procedurile de concurs, este condus de un consilier local PSD, Mihai Nedelcu, medic stomatolog. Rafila menține un hoț de conserve în fruntea spitalului județean Focșani Constantin Mîndrilă a fost condamnat la închisoare cu suspendare în 2008 pentru că a furat conserve de carne din Rezerva de stat destinate victimelor inundațiilor, pe când era secretarul Prefecturii Vrancea. Cu toate acestea, în 2012, el a ajuns manager al Spitalului Județean Vrancea, prin concurs, numirea fiind semnată de ministrul Sănătății de la acel moment, Raed Arafat. Poreclit "secretarul conservă" pentru că a furat din alimentele sinistraţilor, el a reuşit să câştige concursul pentru funcţia de director al Spitalului Judeţean de Urgenţă "Sf. Pantelimon" din Focşani cu nota 9,58, în condiţiile în care lucrarea i-a fost corectată de colegii săi de la Partidul Social Democrat. Mîndrilă este considerat un apropiat al lui Marian Opriașn, dar, legal, acest spital este în subordinea Ministerului Sănătății. Este singurul spital județean care nu a fost transferat autorităților locale. Citește și: Deși are 47.000 lei/ lună și două pensii speciale uriașe, președintele CCR, Marian Enache, încasează și trei sporuri și o indemnzație. Enache a avut dosar de turnător, dar a dispărut Pe lângă cei circa 9.500 de lei pe care-i câștigă lunar de la spital, Mândrilă este plătit cu aproximativ 1.600 de lei pe lună de Corul Municipal Pastoral Focșani, unde este tenor.

Cuvintele „corupție”, „mită” sau „plăți informale” nu apar deloc în noua Strategie naţională de sănătate, aprobată de Guvern pentru perioada 2023-2030
Eveniment

Cuvintele „corupție”, „mită” sau „plăți informale” nu apar deloc în noua Strategie naţională de sănătate, aprobată de Guvern pentru perioada 2023-2030

Cuvintele „corupție”, „mită” sau „plăți informale” nu apar în noua Strategie naţională de sănătate, pentru perioada 2023-2030, aprobată, vineri, de Guvern. În 63 de pagini, strategia nu stabilește nici un obiectiv pentru reducerea corupției din sănătatea publică și nici nu o identifică drept o problemă. Citește și: Deși are 47.000 lei/ lună și două pensii speciale uriașe, președintele CCR, Marian Enache, încasează și trei sporuri și o indemnzație. Enache a avut dosar de turnător, dar a dispărut Cuvintele „corupție” sau „mită” nu apar în noua Strategie naţională de sănătate Însă strategia prezintă un tablou al situației dezastruoase din Sănătate, deși ultimele date sunt vechi de 4-5 ani: La nivelul anului 2019, 6% din comune (168) nu aveau pe teritoriul lor niciun cabinet de medicina familiei sau un punct de lucru. La sfârșitul anului 2020, peste jumătate din spitalele publice aveau grade de ocupare a paturilor contractate sub 40%, ca urmare a blocajelor și a reticenței pacienților de a solicita îngrijiri în timpul pandemiei de COVID-19 14% din populația rezidentă nu este asigurată, având acces numai la pachetul minimal de servicii Până în prezent Academia de Științe Medicale nu are dezvoltată o strategie comprehensivă de cercetare pentru sănătate (…) Mai mult, lipsesc criterile și modalitatea de evaluare a structurilor de cercetare de la nivelul Academiei de Științe Medicale. Deși aplicația informatică permite Unităților de Primiri Urgențe să preia fișa medicală de urgență prespitalicească, creând premisa reducerii timpului alocat completării datelor pacientului adus în UPU/CPU de echipajele medicale de urgență, facilitând operaţiunile de triaj şi monitorizare a evoluţiei pacientului până la stabilirea unui diagnostic, până la finele anului 2022, nu s-a finalizat, încă, preluarea, de către UPU/CPU, a Fișelor de urgență prespitalicească. Dinozaurii din sistemul public, protejați Pe de altă parte, un act normativ adoptat vineri de Guvern introduce mai multe modificări în sistemul public de sănătate, printre care o prevedere care permite managerilor de spitale publice şi directorilor medicali să rămână în funcţii până la vârsta de 70 de ani, scrie News.ro. Citește și: Medicii șpăgari care au fost prinși luând mită de sute de ori scapă pe bandă rulantă, prin prescrierea faptelor Prevederea este cuprinsă într-o ordonanţă de urgenţă a guvernului (OUG) adoptată vineri de Guvern. Actul normativ modifică şi completează Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi alte acte normative în domeniul sănătăţii. Până acum, doar şefii de secţii din spitalele publice puteau rămâne în funcţie până la vârsta de 70 de ani, însă noul act normativ adaugă pe această listă managerii şi directorii medicali.

New York Times, sub asaltul criticilor după ce a preluat propaganda Hamas și a titrat „Atacul israelian asupra unui spital a ucis sute, spun palestinienii”. X/Twitter nu mai certifică ziarul
Internațional

New York Times, sub asaltul criticilor după ce a preluat propaganda Hamas și a titrat „Atacul israelian asupra unui spital a ucis sute, spun palestinienii”. X/Twitter nu mai certifică ziarul

Publicația New York Times este sub asaltul criticilor după ce a preluat propaganda Hamas și a titrat „Atac israelian asupra unui spital a ucis sute, spun palestinienii”. Ziarul a folosit o fotografie a unui bombardament dintr-un alt loc, pentru a ilustra acel articol. Washington Post și Los Angeles Times au avut o abordare asemănătoare, în prima fază a relatărilor despre acest eveniment. Citește și: Deși are 47.000 lei/ lună și două pensii speciale uriașe, președintele CCR, Marian Enache, încasează și trei sporuri și o indemnzație. Enache a avut dosar de turnător, dar a dispărut Printre cei care critică New York Times sunt și congressmani democrați. Azi, platforma X/ Twitter a înlăturat așa-numita insignă de verificare „de aur”, de care beneficia New York Times. Washington Post, Bloomberg sau Wall Street Journal încă o dețin. Insigna era cordată organizațiilor media certificate de această platformă. New York Times a preluat propaganda Hamas Congressmanul Ted Lieu, din California, a acuzat The New York Times că a făcut ceva mult mai "rău" decât o greșeală. Lieu s-a născut în Taiwan, a absolvit universitatea Stanford și a fost colonel în forțele aeriene ale SUA. Acum, el a fost ales în Legislativul SUA într-o circumscripție din Los Angeles care include Beverly Hills. I agree the @nytimes didn’t “botch” the Gaza hospital story. They did something worse. They intentionally wrote an attention grabbing headline that falsely pointed the blame at Israel to generate clicks during breaking news, without waiting for confirmation or the actual facts. https://t.co/rFcv1xFZoS— Ted Lieu (@tedlieu) October 20, 2023 „Sunt de acord că @nytimes nu a «gafat» în povestea spitalului din Gaza. Au făcut ceva mai rău. Au scris în mod intenționat un titlu care a atras atenția și care a indicat în mod fals vina asupra Israelului pentru a genera click-uri în timpul breaking news, fără să aștepte confirmarea sau faptele reale”, a acuzat Lieu. Citește și: Medicii șpăgari care au fost prinși luând mită de sute de ori scapă pe bandă rulantă, prin prescrierea faptelor El a criticat și Los Angeles Times. Below is today’s lead headline at @latimes. The Times simply accepts what terrorist organization Hamas said even though it’s false. This both sides journalism is factually wrong. A true headline would say “Rage spreads over Gaza hospital blast amid false narrative from Hamas.” pic.twitter.com/Uiv77e9IqF— Ted Lieu (@tedlieu) October 19, 2023 New York Times nu-și cere scuze „Mai jos este titlul principal de astăzi la @latimes. The Times acceptă pur și simplu ceea ce a spus organizația teroristă Hamas, deși este fals. Acest jurnalism de ambele părți (N.Red: „both sides journalism”) este greșit din punct de vedere faptic. Un titlu adevărat ar fi spus: «Furia se răspândește după explozia de la spitalul din Gaza pe fondul unei narațiuni false din partea Hamas»", a explicat congresmanul. “Palestinian Health Ministry” = Hamas.This @nytimes report turned out to be a total lie. Islamic Jihad bombed the hospital in Gaza. Around 10-50 people, not 500, were killed.Hamas terrorists aren’t a credible news source. Neither is The New York Times. pic.twitter.com/CptWKfbTbB— Israel War Room (@IsraelWarRoom) October 20, 2023 Un reporter specializat în mass media, Drew Holden, de la Washington Free Beacon, a făcut o listă a publicațiilor care au preluat propaganda ministrului Hamas al Sănătății: Associated Press, Reuters, The New York Times, The Washington Post, MSNBC, CNN, BBC, PBS și The Daily Beast s-au numărat printre instituțiile menționate de Holden. Incredible. The New York Times is *still* lying to readers and pushing Hamas propaganda by suggesting Israel may have blown up a Gaza hospital. Remember this the next time the New York Times lectures us about the need to censor "disinformation." pic.twitter.com/ERDW0PQtXN— Tom Cotton (@TomCottonAR) October 20, 2023 „Incredibil. The New York Times încă minte cititorii și promovează propaganda Hamas sugerând că Israelul ar fi aruncat în aer un spital din Gaza. Țineți minte acest lucru data viitoare când New York Times ne va ține lecții despre necesitatea de a cenzura «dezinformarea»”, a comentat și senatorul republican de Arkansas Tom Cotton. Pe rețelele sociale, mai mulți comentatori reproșează publicației că nu și-a cerut scuze.

Ryanair introduce două noi zboruri de la București, spre Paris Beauvais şi Tirana
Eveniment

Ryanair introduce două noi zboruri de la București, spre Paris Beauvais şi Tirana

Ryanair introduce două noi zboruri de la București, spre Paris Beauvais şi Tirana, a anunțat, azi, această companie. În vară, și Wizz Air a anunțat că va zbura la Tirana din 29 octombrie 2023, în zilele de miercuri, joi, sâmbătă și duminică. Citește și: Deși are 47.000 lei/ lună și două pensii speciale uriașe, președintele CCR, Marian Enache, încasează și trei sporuri și o indemnzație. Enache a avut dosar de turnător, dar a dispărut Numărul turiștilor care ajung în Albania a explodat în această vară. Ryanair introduce două noi zboruri, spre Paris Beauvais şi Tirana Ryanair va opera zboruri din Bucureşti spre 27 de destinaţii, inclusiv cele noi spre Paris Beauvais şi Tirana. De asemenea, Ryanair va creşte frecvenţa zborurilor spre cele mai populare şase destinaţii, inclusiv Bristol, Catania, Madrid şi Malta. În total, în iarna lui 2023, Ryanair va opera 280 de zboruri pe săptămână spre şi dinspre Bucureşti, cu 16% mai multe decât în sezonul trecut. "Ryanair va transporta peste 2,5 milioane de pasageri spre şi dinspre Bucureşti în acest an, sprijinind peste 1.900 de locuri de muncă locale, pe măsură ce continuăm să livrăm un trafic crescut, mai multe locuri de muncă şi tarife mai mici decât orice altă companie aeriană din Europa", a declarat Alicja Wojcik-Golebiowska, directorul pentru Europa Centrală şi de Est şi pentru ţările baltice al Ryanair. Ryanair Holdings plc este cel mai mare grup de companii aeriene din Europa şi compania-mamă a Ryanair, Ryanair UK, Buzz, Lauda şi Malta Air. Citește și: Medicii șpăgari care au fost prinși luând mită de sute de ori scapă pe bandă rulantă, prin prescrierea faptelor Companiile din portofoliul Ryanair Holdings conectează peste 40 de ţări şi oferă cele mai mici tarife din Europa pentru transportul aerian de pasageri. Ryanair operează mai mult de 2.500 de zboruri zilnice de pe 230 de aeroporturi.

De frica lui Dan Voiculescu, Ciolacu o va pune pe Grapini pe lista pentru Parlamentul European. Este autoarea declarației: „Prin unirea Moldovei cu Muntenia se împlinește visul lui Burebista”
Politică

De frica lui Dan Voiculescu, Ciolacu o va pune pe Grapini pe lista pentru Parlamentul European. Este autoarea declarației: „Prin unirea Moldovei cu Muntenia se împlinește visul lui Burebista”

De frica lui Dan Voiculescu, Marcel Ciolacu o va pune pe Maria Grapini pe lista PSD pentru Parlamentul European. Ea este autoarea declarației: „Prin unirea Moldovei cu Muntenia se împlinește visul lui Burebista”. Citește și: Deși are 47.000 lei/ lună și două pensii speciale uriașe, președintele CCR, Marian Enache, încasează și trei sporuri și o indemnzație. Enache a avut dosar de turnător, dar a dispărut Și soțul Olguței Vasilescu, Claudiu Manda, va rămâne în Parlamentul European (PE), deși mai multe publicații au scris că activitatea sa este inexistentă. Listele PSD la PE vor fi deschise de prietenul lui Ciolacu, fostul premier Mihai Tudose Ciolacu o pune pe Grapini pe lista pentru Parlamentul European Potrivit unor surse politice citate de News.ro, cel puțin două locuri eligibile de pe lista PSD vor fi rezervate oamenilor lui Dan Voiculescu. „Unul e rezervat deja pentru Maria Grapini. Pentru al doilea loc se luptă Lavinia Şandru şi o jurnalistă din trustul Intact”, susţin sursele citate. Grapini este autoarea mai multor declarații controversate. „Prin unirea Moldovei cu Muntenia, de fapt se împlinea un vis al românilor de secole, de pe vremea lui Burebista…”, a spus Maria Grapini în ianuarie 2022, la Radio România Actualități. Acum câțiva ani, ea a scris pe Facebook: „Seară bună din Tela Viv”, referindu-se la orașul israelian Tel Aviv. Ea a amuzat întreaga Românie în momentul în care a publicat pe contul personal de Facebook un mesaj legat de întâlnirea pe care o avusese cu oficialii europeni de la acea vreme. Femeia de afaceri a uitat de diacritice, spațiere și semnele de punctuație, postând următorul mesaj: „Cativa eurodeputati inimosi din Romania,Bulgaria,Ungaria,Polonia,Letitia, discuta cum sa salveze transportul international pentru tarile din est.” Nu este clar ce țară baltică fusese botezată de Grapini „Letitia”. În 2014, ea a scris în declarația de avere că are un tablou de Tonicza. Tonicza lui Grapini Citește și: Medicii șpăgari care au fost prinși luând mită de sute de ori scapă pe bandă rulantă, prin prescrierea faptelor „PUSL va primi încă un loc eligibil. Carmen Avram nu mai are susţinere şi ar putea fi înlocuită cu o altă jurnalistă din trustul Intact, însă concurenţa e mare: în cursă a intrat şi Lavinia Şandru”, mai susţin sursele citate de News.ro, din conducerea PSD.

România ar putea construi un nou pod peste Dunăre, la Isaccea, spre Ucraina. Podul va face legătura Odessa-Constanța
Economie

România ar putea construi un nou pod peste Dunăre, la Isaccea, spre Ucraina. Podul va face legătura Odessa-Constanța

România ar putea construi un nou pod peste Dunăre, la Isaccea, spre Ucraina, a scris, pe Facebook, secretarul de stat din ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu. Podul ar urma să facă legătura între Odessa și Constanța și ar putea finanțat din fonduri europene. România si Ucraina vor beneficia de o finanțare europeană de 1,2 miliarde euro pentru investiții în punctele de trecere a frontierei de la granița comuna prin modernizarea a șase puncte de trecere a frontierei și amenajarea a altor opt puncte noi. Citește și: Deși are 47.000 lei/ lună și două pensii speciale uriașe, președintele CCR, Marian Enache, încasează și trei sporuri și o indemnzație. Enache a avut dosar de turnător, dar a dispărut Scrioșteanu a participat la ședința comună a guvernelor de la București și Kiev. Un nou pod peste Dunăre, spre Ucraina „?????????? ?? ?????????? ????? ???????? ???????? ?? ???????? ???????? ??????? ???????????? ?????????? ?????? ?????????? ??????????? ?????????? ?????????: (???? ???????) ????? – ????????? ??????? ??????????? ????????? ?? ??????? ? ?????????? ???????-??????? ?? ? ????a?????????? ??????? ?????? Scopul acestui document constă în asigurarea unui tranzit facil și sigur al mărfurilor ucrainene, în dezvoltarea infrastructurii de transport, dar și pentru a crea o platformă eficientă pentru schimbul de experiență și bune practici în proiectele de dezvoltare a infrastructurii de transport din România și Ucraina; România si Ucraina vor beneficia de o finanțare europeană de 1,2 miliarde euro pentru investiții în punctele de trecere a frontierei de la granița comuna prin modernizarea a 6 puncte de trecere a frontierei și amenajarea a altor 8 puncte noi; Aceste investiții vor contribui la creșterea și eficientizarea fluxurilor de mărfuri la trecerea frontierei între România și Ucraina, iar această strategie pune bazele creșterii conectivității, competitivității, dar și a rezilienței României și Ucrainei; Strategia anexată acestui Memorandum prevede inclusiv construirea unui nou pod peste Dunăre la Isaccea - Orlivka, deschizând astfel calea unui coridor de transport european care va face legătura între Odessa și Portul Constanța; Este prima strategie pentru punctele de trecere a frontierei elaborată între un stat membru al Uniunii Europene și Ucraina și a fost realizată pe durata a mai multor luni în cadru trilateral România - Comisia Europeană - Ucraina”, a scris, pe Facebook, secretarul de stat. Citește și: Medicii șpăgari care au fost prinși luând mită de sute de ori scapă pe bandă rulantă, prin prescrierea faptelor El a arătat că, la ședința comună a celor două guverne s-a semnat și una cord pentru un pod feroviar peste Tisa, în zona localităților Sighetu Marmației (RO) și Bila Tservka (UA).

Medicii șpăgari care au fost prinși luând mită de sute de ori scapă pe bandă rulantă, prin prescrierea faptelor
Eveniment

Medicii șpăgari care au fost prinși luând mită de sute de ori scapă pe bandă rulantă, prin prescrierea faptelor

Medicii șpăgari care au fost prinși luând mită de sute de ori în doar o lună a anului 2015 scapă pe bandă rulantă, prin prescrierea faptelor. Ieri, un medic sătmărean, angajat al Casei Județene de Pensii Bihor, a scăpat de închisoare, deși avea peste 250 de capete de acuzare pentru luare de mită. Fapta sa s-a prescris. Acum două săptămâni, un alt dosar pentru șpăgi în serie, tot al unui doctor de la casa de pensii din Bihor, s-a prescris. Citește și: Deși are 47.000 lei/ lună și două pensii speciale uriașe, președintele CCR, Marian Enache, încasează și trei sporuri și o indemnzație. Enache a avut dosar de turnător, dar a dispărut Medicii șpăgari scapă prin prescrierea faptelor Doctorul care a scăpat ieri, prin prescrierea faptelor, a fost trimis în judecată în decembrie 2020. Procurorii DNA au susținut că medicul ar fi luat: sume cuprinse între 50 şi 2000 de lei, respectiv între 50 şi 500 de euro (în total 90.370 de lei, 17.760 de euro, 100 de dolari americani, 20 de sticle de alcool dublu distilat din fructe (palincă) două pachete de cafea marca Lavazza de 250 grame fiecare) Potrivit DNA, șpăgile sale totalizau „491 de acte materiale”. El primea mită pentru a rezolva dosarele cu incadrarea în diferite grade invaliditate. Totuși, magistrații Tribunalului Satu Mare au dispus confiscarea specială a sumelor de bani obţinute prin săvârşirea infracţiunii, respectiv: 68.750 lei şi 17.410 euro. Citește și: Bătaie de joc în cazul condamnării lui Mario Iorgulescu: despăgubiri către familia celui ucis, plătite de o companie falită, nu de beizadeaua drogată. Condamnatul, în Italia, unde râde de stat 20 de șpăgi pe zi ca să-și facă datoria față de un invalid La 3 octombrie, o doctoriță care lucra tot la casa de pensii din Bihor și fusese prinsă cu 271 de șpăgi a scăpat prin prescriere. În primă instanță, Tribunalul Bihor o condamnase pe doctorița Emilia Mariana Cun la trei ani de închisoare cu suspendare și plata unei amenzi penale de 20.000 de lei. Însă, la 2 octombrie, Curtea de Apel Oradea a constatat că faptele s-au prescris. Curtea a aplicat deciziile pe prescripție ale Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ea era acuzată că, între 18 mai și 15 iunie 2015, ar fi primit bani, produse alimentare, alcoolice și cosmetice de la 272 de persoane. În total, aproape 29.000 de lei, 900 de euro și 10.000 de forinți în mai puțin de o lună, relatează Bihon. Potrivit informațiilor din hotărârea primei instanțe, erau zile în care peste 20 de persoane ar fi lăsat la cabinetul doctoriței din cadrul Serviciului de Expertiză Medicală Bihor, plicul cu „atenții”: între 50 de lei și 400 de lei pe pacient. În schimbul șpăgilor, Emilia Cun nu ar fi făcut decât să-și îndeplinească sarcinile de serviciu: întocmea decizii medicale asupra capacității de muncă a persoanelor care solicitau încadrarea într-un grad de invaliditate, efectua revizuirea medicală a pensionarilor de invaliditate aflați în evidență ori întocmea formularele de concluzii medicale la revizuire ori referitoare la concediile medicale.

Deși are 47.000 lei/lună și două pensii speciale uriașe, președintele CCR, Marian Enache, ia și trei sporuri și o indemnizație. Enache a avut dosar de turnător, care a dispărut
Eveniment

Deși are 47.000 lei/lună și două pensii speciale uriașe, președintele CCR, Marian Enache, ia și trei sporuri și o indemnizație. Enache a avut dosar de turnător, care a dispărut

Deși are un salariu brut de puțin peste 47.000 lei/ lună și două pensii speciale - una de magistrat și alta de fost parlamentar - președintele CCR, Marian Enache, încasează și trei sporuri și o indemnzație, arată datele publicate chiar pe site-ul CCR. Citește și: Viața de lux a șefului CCR, Marian Enache: 9.000 de euro lunar (300 de euro pe zi) – cheltuieli, plus economii de aproape 6.000 de euro pe lună. Totul, din bani publici: salariu, pensii speciale, sporuri Cel mai consistent dintre sporurile lui Enache este cel pentru „condiții vătămătoare de muncă”, deși sediul CCR se află în Palatul Parlamentului, într-o zonă centrală a Bucureștiului. Enache a avut „dosar de rețea” la Securitate, dar acesta a dispărut. Citește și: Bătaie de joc în cazul condamnării lui Mario Iorgulescu: despăgubiri către familia celui ucis, plătite de o companie falită, nu de beizadeaua drogată. Condamnatul, în Italia, unde râde de stat Într-o adeverință din 19 mai 2009 a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) instituția precizează că nu are date că Marian Enache a fost colaborator al Securității după ce Serviciul Român de Informații (SRI) a comunicat că „domnul Enache Marian figurează cu dosar F.R. (fond rețea) 7259/Vaslui, dar dosarul nu s-a păstrat în arhivă”, spune Europa Liberă. Președintele CCR încasează trei sporuri și o indemnzație CCR a respins constant modificările la legile pensiilor speciale. Ce primește, de la stat, președintele CCR Marian Enache: Pensie specială de magistrat - 438.965 de lei în anul fiscal 2022 Pensie specială de deputat - 55.536 de lei în anul fiscal 2022 Un salariu (indemnizație) brut de 47.074 de lei pe lună, potrivit datelor din septembrie 2023. Spor de solicitare neuropsihică - 5.884 de lei/ lună Spor pentru păstrarea confidențialității - 1.176/ lună Spor de condiții vătămătoare - 7.061 lei/ lună Indemnizație de doctorat - 950 de lei pe lună În total, Enache câștigă lunar circa 62.000 de lei, fără pensiile speciale. Recent CCR a respins legea care interzicea cumulul pensiei cu salariu - cum se întâmplă atât în cazul lui Enache, cât și a majorității judecătorilor de la CCR. Citește și: Medicul Chirițescu din Roman câștiga peste 19.000 de lei pe lună, dar nu venea deloc sau stătea doar două ore la serviciu. Are o avere uriașă, inclusiv două BMW-uri și două vile „Curtea (Constituțională n.r.) a considerat că dispoziţiile criticate referitoare la interdicţia cumului pensiei cu salariul contravine dreptului fundamental la muncă garantat de Constituţie. În aceste condiţii, legea se întoarce în Parlament pentru a fi pusă în acord cu decizia Curţii Constituţionale, în temeiul articolului 147 din Constituţia României”, a explicat președintele CCR, Marian Enache.

Medicul Chirițescu din Roman câștiga peste 19.000 de lei pe lună, dar nu venea deloc sau stătea doar două ore la serviciu. Are o avere uriașă, inclusiv două BMW-uri și două vile
Eveniment

Medicul Chirițescu din Roman câștiga peste 19.000 de lei pe lună, dar nu venea deloc sau stătea doar două ore la serviciu. Are o avere uriașă, inclusiv două BMW-uri și două vile

Medicul Leonard Eugen Chirițescu din Roman câștiga peste 19.000 de lei pe lună, dar nu venea deloc sau stătea doar două ore la serviciu, se arată într-un referat al procurorilor locali, care l-au reținut. Ieri, judecătorii au decis arestarea sa pentru 30 de zile. Presa locală scrie că a mai fost arestat, fiind judecat pentru fraudarea fondurilor casei de sănătate (constituire grup organizat, fals, uz de fals). El făcea parte dintr-o rețea destructurat în 2021, care deconta concedii medicale fictive ale unor persoane angajate fictiv! Citește și: Beizadeaua Mario Iorgulescu era beată criță și plină de droguri, la momentul la care a ucis un om. Luase cocaină cu fentanil, una din cele mai dure combinații de droguri Un asistent medical și directorul Centrului de Îngrijire a Persoanelor cu Dizabilități de la Bozieni, care l-au ajutat să-și ia salariul deși nu venea la muncă, sunt cercetați în același dosar. Medicul câștiga 19.000 lei pe lună, dar nu venea la serviciu „Nu s-a prezentat la serviciu decât sporadic (în unele zile stând maxim două ore, iar în altele nu venea deloc) și nu a prestat activitățile la care era obligat prin contractul de muncă și fișa postului”, arată procurorii în cererea de arestare. „Nu a prestat activitățile la care era obligat prin contractul de muncă și fișa postului, sprijinind totodată pe directoarele centrului să întocmească, să semneze diverse documente (foi colective de prezență, pontaj, grafic, stat de plată, prin care s-a atestat, în mod necorespunzător, prezența sa zilnică la locul de muncă în conformitate cu programul stabilit) și să aprobe plata drepturilor salariate – demersuri ce au avut ca urmare cauzarea unui prejudiciu material în dauna persoanei vătămate, prin încasarea drepturilor salariate necuvenite, calculate la un salariu brut lunar: 12.082 lei (la care se adaugă sporul pentru condiții deosebite în cuantum de 6645 lei și indemnizația de hrană în cuantum de 347 lei)”, mai susține Parchetul din Roman. Declarația de avere a medicului arată că acesta și soția sa, mnedic la Spitalul Județean Neamț, au o avere consistentă. Cei doi dețin două BMW-uri, din 2017, o vilă de 350 mp în Piatra Neamț și o casă de 97 mp, moștenită, în Bacău. Soția sa a moștenit, în 2022, mai multe terenuri în Bacău. Medicul Eugen Chirițescu a luat, în anul fiscal 2022, două salarii de la stat - de la centru de Îngrijire din Bozieni și de la direcția de asistență socială Neamț. Însă el era plătit și de SC Intermedics Clinic SRL, de unde a luat și dividende de peste 1,2 milioane de lei. Citește și: Pensia astronomică de care beneficiază cel mai bine răsplătit pensionar special din România: de aproape patru ori salariul net al șefului statului. Este un fost magistrat Rețeta fraudării CNAS În noiembrie 2021, Parchetul arăta cum reușea din care făcea parte medicul Chirițescu să fraudeze fondurile Casei de Asigurări de Sănătate: „Activitatea infracțională a grupului s-a desfășurat sub mai multe modalități, respectiv un palier pe care a avut loc angajarea cu caracter fictiv a unor persoane la anumite societăți comerciale, pe alt palier obținerea unor documente medicale, beneficiind de sprijinul unor medici specialiști și medici de familie, care atestau în mod nereal faptul că persoanele solicitante de concedii medicale prezintau anumite boli, iar pe palierul final aceleași persoane s-au adresat concomitent mai multor Case Județene de Asigurări de Sănătate de unde au beneficiat simultan, în mod fraudulos, de diverse sume de bani. Prejudiciul estimat în cauză se ridică la aproximativ 6 milioane de lei”.

Primarul Cherecheș își va afla sentința pe 24 noiembrie, Curtea de Apel i-a respins cererile de amânare. În primă instanță, a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Eveniment

Primarul Cherecheș își va afla sentința pe 24 noiembrie, Curtea de Apel i-a respins cererile de amânare. În primă instanță, a fost condamnat la cinci ani de închisoare

Primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheș, își va afla sentința pe 24 noiembrie, după ce, azi, Curtea de Apel i-a respins cererile de amânare și a intrat în pronunțare. În primă instanță, Cherecheș a fost condamnat la cinci ani de închisoare, cu executare. Faptele de care era acuzat s-ar fi prescris în aprilie 2024. Citește și: Beizadeaua Mario Iorgulescu era beată criță și plină de droguri, la momentul la care a ucis un om. Luase cocaină cu fentanil, una din cele mai dure combinații de droguri Azi, instanța de la Cluj a decis și să-l țină sub control judiciar, fiind obligat să se prezinte periodic la poliție. Cherecheș își va afla sentința pe 24 noiembrie „La înfățișarea de joi (...) au apărut alți avocați care au început solicitând termen de două săptămâni pentru a putea studia dosarul, ceea ce ar mai fi amânat procesul până la începutul lunii noiembrie, dar instanța a respins cererea. În cadrul înfățișării de joi, Cătălin Cherecheș a dat o declarație de inculpat de aproape 2 ore, în care a explicat cum a avut loc flagrantul de luare de mită de 30.000 de lei în 26 aprilie 2016, și a precizat că a fost vorba despre restituirea unui împrumut, nu că ar fi luat șpagă. Instanța va pronunța sentința în 24 noiembrie. De asemenea, apărătorii primarului din Baia Mare au solicitat instanței să revoce controlul judiciar, instituit în 29 septembrie, cererea fiind respinsă. Astfel, acesta rămâne mai departe sub control judiciar, trebuie să se prezinte periodic la Poliție și nu are voie să părăsească țara. Cherecheș a fost însoțit în sala de judecată de soția sa, Tabita, care, la un moment dat, a început să plângă”, scrie Cluj 24. Citește și: Pensia astronomică de care beneficiază cel mai bine răsplătit pensionar special din România: de aproape patru ori salariul net al șefului statului. Este un fost magistrat Cătălin Cherecheș este acuzat că a luat mită 30.000 de lei, în aprilie 2016, dar primarul susține că a fost vorba despre restituirea unui împrumut. El a fost arestat atunci, dar a candidat de după gratii și a ieșit primar din nou, cu 70% din voturi.

Ucraina face primul pas să interzică biserica ortodoxă subordonată Rusiei. Preoții români din Ucraina, în majoritatea lor, sunt afiliați acestei biserici
Internațional

Ucraina face primul pas să interzică biserica ortodoxă subordonată Rusiei. Preoții români din Ucraina, în majoritatea lor, sunt afiliați acestei biserici

Ucraina face primul pas să interzică biserica ortodoxă subordonată Rusiei: parlamentul ucrainean a adoptat joi, în prima lectură, un proiect de lege în acest sens. Însă majoritatea preților ortodocși români din Ucraina fac parte din această biserică. Citește și: Beizadeaua Mario Iorgulescu era beată criță și plină de droguri, la momentul la care a ucis un om. Luase cocaină cu fentanil, una din cele mai dure combinații de droguri Ucraina face primul pas să interzică biserica ortodoxă subordonată Rusiei „Proiectul de lege a fost susținut de 267 de deputați. Cei mai mulți dintre cei care au votat în favoarea inițiativei au fost din partidul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Servitorul Poporului - cu 175 de deputați care au susținut inițiativa. Pentru ca proiectul de lege să intre în vigoare, acesta trebuie să fie votat în a doua lectură și semnat de Zelenski. Biserica Ortodoxă din Ucraina subordonată Moscovei este considerată a fi o a cincea coloană a Rusiei. La 7 iunie, Oleksandr Tkachenko, ministrul ucrainean al culturii și informației, a declarat că, în cazul în care legea va fi adoptată, în termen de trei zile, această biserică va trebui să înceteze să mai folosească situl Kiev-Pechersk Lavra, care găzduiește Mănăstirea Peșterilor, unul dintre cele mai importante situri spirituale și istorice din Ucraina”, scrie Kyiv Post. Citește și: Pensia astronomică de care beneficiază cel mai bine răsplătit pensionar special din România: de aproape patru ori salariul net al șefului statului. Este un fost magistrat Putin și patriarhul Chiril Preoții comunităților de etnie română din Ucraina nu aparțin de Patriarhia Română, ci în mod majoritar de Biserica Ortodoxă Ucraineană rămasă în comuniune cu Biserica Ortodoxă Rusă, a explicat, în ianuarie, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. Potrivit acestuia, preoții români din Ucraina au datoria „să se adecveze în mod înțelept, onest și realist” la realitatea tragică dintr-o țară „invadată și agresată militar de aproape un an”.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră