marți 29 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Mircea Marian

8437 articole
Mircea Marian

Mircea Marian este jurnalist din 1990, când a lucrat la UniFan Radio, primul post de radio independent din București. A fost reporter politic la Mediafax, Adevărul și Evenimentul Zilei și a moderat emisiuni la TVR Info și B1 TV. A fost șef al Departamentului Politic&Economic la România Liberă, între 2016 și 2017, și senior editor la Newsweek România din 2017 în ianuarie 2021.

Politică

Rectorul SNSPA acuză sondajele de manipulare, care „încalcă legislația”: AUR și SOS vor obține mult mai puține voturi. Miercuri, INSCOP a anunțat o intenție de vot de 20% pentru AUR

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, acuză sondajele de manipulare a opiniei publice, care „încalcă legislația”: AUR și SOS vor obține mult mai puține voturi decât se estimează acum, a apreciat el. Postarea sa de pe Facebook vine la o zi după ce INSCOP, institut condus de Remus Ștefureac, a publicat un sondaj în care se arată că intebția de vot pentru AUR, al europarlamentare, este de 20,6%, iar pentru SOS România, formațiunea condusă de Diana Șoșoacă, de 6,4%. Citește și: Parchetul European anchetează Curtea de Conturi, după ce a tocat milioane de euro pentru „transparență” – Context.ro. Instituția, condusă de un subofițer de poliție, client PSD Însă aceste partide ar obține rezultate mult mai slabe la alegerile pentru consiliile locale, potrivit INSCOP: 17,4% pentru AUR și doar 4,3% pentru SOS România. Pricopie apreciază că Alianța Dreptei Unite - USR, PMP și Forța Dreptei - ar putea atinge un scor electoral de 20-22% dacă ar avea o „locomotivă”, dar, neavând, vor colecta doar 15% din voturi. Rectorul SNSPA acuză sondajele de manipulare Ce a scris Pricopie despre sondajele din ultima perioadă: „Din păcate, uneori, sondajele de opinie sunt folosite ṣi ca parte componentă a unui proces de manipulare a opiniei publice. În acest caz, institutele de cercetare care se pretează la astfel de acţiuni încalcă nu numai etica profesională, dar ṣi legislația” „PSD, PNL, UDMR și ADU (USR, PMP, FD) au capacitatea să obțină mai multe voturi decât cele estimate în sondaje. În schimb, AUR, SOS și toate celelalte formațiuni care ar putea participa la alegeri vor obține mai puține voturi față de estimările pre-electorale. Lipsa de filiale în teritoriu ṣi asocierea lor cu oameni nereprezentativi, la nivel local, le va costa electoral foarte mult” „În cazul particular al AUR, estimarea mea este că procentul electoral va fi cu mult sub ceea ce indică acum sondajele de opinie. Președintele partidului este conștient de acest lucru. De aici vine și disperarea lui, pe care înregistrările apărute în presă o arată, de a stimula traseismul politic și de a racola în partid pe oricine, indiferent de „ce escroci sunt”. În plus, toate legăturile lui George Simion cu Putin, cu serviciile secrete (foste KGB) din Rusia, precum și mesajele sale de tip legionar vor îndepărta oamenii de bună-credință de acest pseudo-partid. Românii îl resping pe Putin, prin urmare nu vor vota cu AUR, partidul lui Putin în România” Pricopie crede că alegerile locale și prezidențiale vor duce la un eșec AUR și la parlamentare Potrivit lui Pricopie, faptul că PSD-PNL dețin peste 90% dintre primari va face ca alianța să obțină un scor de peste 50%. Ultimul sondaj INSCOP susținea că intenția de vot ar fi de 43,7%: „PSD ṣi PNL au ṣanse reale să obṭină peste 50-55% din mandate. Argumentele sunt simple: a) actualele cifre din sondaje, b) faptul că deṭin împreună peste 90% dintre primarii din România, adică o infrastructură politică în teritoriu greu de egalat, c) experienṭă politică, cu bune ṣi cu rele, de 34 de ani” „ADU (USR, PMP, FD) are nevoie de o «locomotivă» electorală, cineva care atunci când vorbeṣte, indiferent că este agreat sau nu, atrage atenṭia tuturor, «face ṣtiri», pentru că «are argumente». În acest moment, nu (mai) există un astfel de actor politic în ADU. L-au pierdut ṣi pe Traian Băsescu... Fără «locomotivă», rezultatul va fi sub 15%. Cu «locomotivă», se pot duce spre 20-22%” Pricopie mai crede că „pentru AUR, alegerile locale ṣi prezidenṭiale vor fi un eṣec major, care va conduce la o demobilizare totală a electoratului, cu efect devastator pentru alegerile parlamentare din decembrie. De altfel, cu cât iese George Simion mai des public, cu stilul său huliganic, cu atât AUR va scădea mai mult în preferinṭele românilor”.

Rectorul SNSPA acuză sondajele de manipulare, care „încalcă legislația”: AUR și SOS vor obține mult mai puține voturi. Miercuri, INSCOP a anunțat o intenție de vot de 20% pentru AUR
Parchetul European anchetează Curtea de Conturi, după ce a tocat milioane de euro pentru „transparență” - Context.ro. Instituția, condusă de un subofițer de poliție, client PSD
Eveniment

Parchetul European anchetează Curtea de Conturi, după ce a tocat milioane de euro pentru „transparență” - Context.ro. Instituția, condusă de un subofițer de poliție, client PSD

Parchetul European, EPPO, condus de Laura Codruța Kovesi, anchetează Curtea de Conturi, după ce această instituție a tocat milioane de euro pentru „transparență”, arată site-ul Context.ro. Curtea de Conturi este condusă de un fost subofițer de poliție, Mihai Busuioc, client PSD, numit în funcție în 2017, cu susținerea politică a lui Liviu Dragnea și voturile parlamentarilor social-democrați. Citește și: La Curtea de Conturi, șoferii și muncitorii primesc spor de gestionarea informațiilor clasificate. Instituția, condusă de un ex-subofițer de poliție, popular denumiți „tablagii” Curtea de Conturi ar trebui să verifice corectitudinea cheltuirii resurselor publice. Parchetul European anchetează Curtea de Conturi „Parchetul European (EPPO) anchetează un proiect al Curții de Conturi a României realizat cu sprijinul Băncii Mondiale, a confirmat pentru Context.ro instituția condusă de Laura Codruța Kovesi. Reprezentanții Curții de Conturi condusă de Mihai Busuioc susțin că nu știu nimic despre această investigație. Context.ro a consultat documente care arată că șeful Curții de Conturi a fost implicat direct în derularea proiectului investigat acum de EPPO. Proiectul CCR – SAI pentru cetăţean, implementat în perioada 2019-2023, a înghițit aproape 6 milioane de euro, din care peste 5 milioane bani europeni, pentru «modernizarea, standardizarea şi transparentizarea» instituției (...) Din valoarea totală a proiectului, echivalentul a 6 milioane de euro, Curtea de Conturi a cheltuit 29 de mii de euro pe materiale promoționale și peste 52 de mii de euro pentru organizarea conferinței de închidere a proiectului”, scrie Context.ro. Citește și: Curtea de Conturi, cuibușorul PSD: penali și suspecți conduși de un subofițer de miliție din echipa Dragnea. PSD a schimbat legea pentru ca Bădălău să ajungă în această instituție Poitrivit publicației, ancheta este „in rem”, dar șeful Curții, Mihai Busuioc, ar fi avut „un rol important”. Mihai Busuioc era un apropiat al lui Liviu Dragnea și absolvent al școlii de subofițeri de poliție de la Câmpina - situație pe care acesta o camuflează în CV-ul său scriind că a studiat la “Școala Militară Vasile Lascăr - Câmpina“. Busuioc a fost, între 2009 și 2012, președinte al Consiliului Infrastructurii Naționale de Informații Spațiale. Din poziția de șef al Curții de Conturi unde fusese numit de câteva luni, Busuioc a tras sforile ca, în 2019, să nu mai aibă loc un control chiar al Curții de Conturi la PSD pe terma cheltuirii de către acest partid a subvenției de la stat.

Înalta Curte redeschide un dosar DNA împotriva fostului primar PSD Cătălin Cherecheș, fugar în Germania
Politică

Înalta Curte redeschide un dosar DNA împotriva fostului primar PSD Cătălin Cherecheș, fugar în Germania

Înalta Curte de Casație și Justiție redeschide un dosar DNA împotriva fostului primar PSD al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, fugar în Germania. În acest dosar, care se judecă din 2018, șpaga ar fi fost de 150.000 de euro. Citește și: Ce vorbeau vameșii arestați: „S-a dat liber la furat, asta vă spun sigur! La toți, și la noi și la Antifraudă!”. Judecătorii îi țin închiși Înalta Curte redeschide un dosar împotriva fostului primar Cherecheș Potrivit publicației 2mnews, „miercuri, 6 martie 2024, instanța supremă a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Cluj împotriva deciziei Curții de Apel Cluj din 29 decembrie 2023, pronunţată în cel de-al doilea dosar în care DNA l-a trimis în judecată pe fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, și care a fost soluționat prin încetarea sa, fiind tergiversat de inculpați până când a intervenit prescripția răspunderii penale”. În acest dosar, Cherecheș ar fi primit o mită de 150.000 de euro. DNA a formulat patru acuzații împotriva fostului primar PSD al municipiului Baia mare: luare de mită în formă continuată (două acte materiale); efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibilă cu funcţia pe care o îndeplineşte; fals în declaraţii în formă continuată (16 acte materiale); coruperea alegătorilor. Procesul a început în septembrie 2018, dar judecata efectivă a început abia în noiembrie 2021. Celulă specială, dacă se întoarce „Prima fază a recursului în casație este trecerea acestuia printr-un filtru (așa numit complet-filtru, format dintr-un singur judecător al instanței supreme) care examinează în camera de consiliu dacă procedura este legal îndeplinită. Practic, se verifică dacă, tehnic, există în dosarul cererii toate documentele prevăzute de lege. În cazul în care cererea este admisă, recursul în casație este trimis spre judecare la un complet de 3 judecători”, mai explică 2mnews. În încercarea de a convinge autoritățile germane să-l extrădeze, statul român a spus că-i va oferi lui Cherecheș o cameră de 9 metri pe 6 metri pătrați la Penitenciarul Rahova, iar la Aiud va primi o cameră de 14,3 metri pătrați, unde va sta alături de alte două persoane, a spus, în ianuarie, avocatul său. Cătălin Cherecheș a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită, însă a fugit din țară, ieșind prin Vama Petea cu actul de identitate al altei perosane. El a fost prins în Germania, unde se află încarcerat și refuză, în continuare, extrădarea simplificată. Avocații lui încearcă să împiedice aducerea lui în țară.

Simona Halep a primit un wild card pentru Miami Open. Turneul începe pe 17 martie
Eveniment

Simona Halep a primit un wild card pentru Miami Open. Turneul începe pe 17 martie

Simona Halep a primit un wild card pentru Miami Open, turneu care începe pe 17 martie. Ieri, suspendarea Simonei Halep a fost redusă de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne de la 4 ani la 9 luni. În consecință, Halep poate reveni imediat pe teren. Citește și: Nicușor Dan explică cum acționează mafia imobiliară în București: „Mai întâi s-a dat autorizație de patru etaje, apoi de șase, primăria sectorului a dat opt”. DNA a clasat dosarul Halep a primit un wild card pentru Miami Open „Această scrisoare certifică faptul că Miami Open 2024, prezentat de Itau, parte a circuitului profesionist de tenis ATP și WTA, care distribuie peste 17 milioane de premii totale, începând cu 17 martie și terminând pe 31 martie, se va desfășura în Miami, Gardens, FL, SUA, și va găzdui competiția de calificare la simplu, care adună 96 de jucători masculin și feminin, începând cu duminică, 17 martie 2024, și competiția principală de simplu și dublu cu 320 de jucători în perioada 19-31 martie 2024. Eu, directorul turneului Miami Open 2024, invit oficial jucătorul menționat mai sus (n.r. Simona Halep) și echipa sa de suport la turneul nostru", se arată în invitația primită de Simona, și semnată de James Blake, directorul turneului Miami Open 2024, anunță Antena 3. Simona Halep urmează să decidă, împreună cu echipa ei, dacă va da curs invitaţiei şi va participa la turneul WTA de la Miami.

Miting anti-european organizat de AUR la congresul PPE: sunt afișate bannere cu mesajul ”Jos Ursula”, se strigă „Suveranitate”. Simion n-a reușit să strângă decât sub 200 de persoane
Politică

Miting anti-european organizat de AUR la congresul PPE: sunt afișate bannere cu mesajul ”Jos Ursula”, se strigă „Suveranitate”. Simion n-a reușit să strângă decât sub 200 de persoane

Miting anti-european organizat de AUR la Congresul PPE de la București: sunt afișate bannere cu mesajul ”Jos Ursula”, se strigă „Suveranitate” și „Hoții”. Însă liderul AUR, George Simion, care a venit la miting cu o șapcăpe care scria numele lui Donald Trump, nu a reușit să aducă la acest protest decât sub 200 de persoane. Citește și: Nicușor Dan explică cum acționează mafia imobiliară în București: „Mai întâi s-a dat autorizație de patru etaje, apoi de șase, primăria sectorului a dat opt”. DNA a clasat dosarul La protest participă și Cristian Terheș, europarlamentar ales pe listele PSD, în 2019. Miting anti-european organizat de AUR la congresul PPE „Ursula, nu uita, România nu te vrea!” și „Libertate!” au mai scandat susținătorii AUR, care s-au îmbrâncit cu jandarmii. Ei au rupt gardurile de protecție și au încercat să se apropie de clădirea Romexpo, unde se desfășoară Congresul PPE, dar au fost blocați de jandarmi. George Simion transmite live, pe Facebook, acest miting. Potrivit Antenei 3, un bărbat a fost luat de jandarmi şi predat poliţiei după ce a forţat cordonul de jandarmi şi a incitat la violenţă. Protestul a avut loc în momentul în care Nicolae Ciucă, președintele PNL, le-a explicat colegilor din familia politică europeană necesitatea coaliției cu PSD, cu rolul de a stopa partidele extremiste.

O judecătoare din Cluj, cu salariu și avere uriașe, a amânat sute de cauze, unele cu sute de zile. A fost sancționată cu tăierea a 25% din salariu
Eveniment

O judecătoare din Cluj, cu salariu și avere uriașe, a amânat sute de cauze, unele cu sute de zile. A fost sancționată cu tăierea a 25% din salariu

O judecătoare din Cluj, Maria Gabriela Mot de la Judecatoria Cluj-Napoca, cu salariu și avere uriașe, a amânat sute de cauze, unele cu sute de zile, arată un raport al Inspecției Judiciare. Secția de judecători a CSM a sancționat-o cu tăierea a 25% din salariu. Citește și: Nicușor Dan explică cum acționează mafia imobiliară în București: „Mai întâi s-a dat autorizație de patru etaje, apoi de șase, primăria sectorului a dat opt”. DNA a clasat dosarul Presa a mai scris despre această judecătoare, când s-a certat în sala de judecată cu o grefieră - care ulterior a fost exclusă din profesie, și când a pierdut un proces de discriminare cu ministerul Justiției, pentru că primea salariu prea mic. A amânat sute de cauze, cu sute de zile „Faptele doamnei judecător Moț Maria Gabriela, din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, constând în amânarea succesivă a pronunțării, într-un număr de 205 cauze penale, pe perioade îndelungate de timp, cuprinse între 69 și 811 zile, de natură să afecteze grav drepturile persoanelor implicate în procedurile judiciare referitoare la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare menționate”, a arătat Inspecția Judiciară. CSM i-a tăiat salariul cu 25% timp de trei luni. Moț a câștigat în anul fiscal 2022 suma de 180.000 de lei, inclusiv drepturi salariale restante, pe care le-a câștigat în instanță. Ea deține în conturi echivalentul a peste un milion de lei. În plus, Moț are o casă și un apartament în Cluj Napoca și o casă de vacanță la Răscruci, în județul Cluj.

Fostul vicepremier al Rusiei, Dmitri Rogozin, redistribuie mesajul lui Șoșoacă, în care cere Republicii Moldova să nu mai „facă presiuni” asupra Transnistriei
Eveniment

Fostul vicepremier al Rusiei, Dmitri Rogozin, redistribuie mesajul lui Șoșoacă, în care cere Republicii Moldova să nu mai „facă presiuni” asupra Transnistriei

Fostul vicepremier al Rusiei, Dmitri Rogozin, redistribuie mesajul lui Șoșoacă,în care cere Republicii Moldova să nu mai „facă presiuni” asupra Transnistriei. Rogozin a fost dat afară în iulie 2022 din funcția de director al Roscosmos și acum este senator de Zaporojie, un teritoriu din Ucraina ocupat de Federația Rusă. Citește și: Nicușor Dan explică cum acționează mafia imobiliară în București: „Mai întâi s-a dat autorizație de patru etaje, apoi de șase, primăria sectorului a dat opt”. DNA a clasat dosarul Rogozin redistribuie mesajul lui Șoșoacă „Veștile sunt neliniștitoare din acest punct de vedere: Moldova face presiuni asupra Transnistriei, dar nu de capul ei, ci la îndemnul stăpânilor euroatlantici. Moldova nu își permite singură să provoace Rusia, acest lucru e clar, deci tot acest joc se desfășoară la nivel înalt, iar Moldova este doar mingea de ping-pong a marilor puteri. Moldova riscă să devină o nouă Ucraina, împinsă pe calea războiului de Soros, un apropiat al Maiei Sandu, de fapt stăpânul ei. Dar Moldova nu contează prin ea însăși în acest conflict, ci prin faptul că poate atrage România în același conflict, care este stat membru UE și NATO. Soluția pe care o propun este detensionarea situației și întoarcerea la formatul de negociere 5+2. Moldova vrea să scoată Rusia din acest format, dar acest lucru este imposibil de vreme ce Rusia are 220.000 de cetățeni ruși în Transnistria, și, conform amendamentului la Legea federală a Federației Ruse din 9 noiembrie 2009, intitulat «Modificarea Legii federale „Cu privire la apărare”», Rusia are dreptul să intervină militar acolo unde cetățenii ei sunt amenințați. O situație asemănătoare are loc și în Găgăuzia, altă regiune autonomă din Republica Moldova, care vrea protecția Rusiei în fața presiunilor Moldovei. Așadar, Moldova joacă rolul de provocator aici pentru că Maia Sandu execută ordinele lui Soros”, a declarat Șoșoacă, citată de BZI. „Diana Iovanovic-Shoshoaca, senator român, ne-a cerut să-i publicăm declarația în Senatul României la 05.03.2024”, a scris Rogozin pe canalul VK, înainte să îi publice mesajul lui Șoșoacă.

Clotilde Armand a pus executorii judecătorești pe ministerul de Finanțe, pentru că refuză să facă curat pe un teren care a ajuns groapă de deșeuri ilegale
Eveniment

Clotilde Armand a pus executorii judecătorești pe ministerul de Finanțe, pentru că refuză să facă curat pe un teren care a ajuns groapă de deșeuri ilegale

Clotilde Armand a pus executorii judecătorești pe ministerul de Finanțe, pentru că refuză să facă curat pe un teren care a ajuns groapă de deșeuri ilegale. Citește și: Nicușor Dan explică cum acționează mafia imobiliară în București: „Mai întâi s-a dat autorizație de patru etaje, apoi de șase, primăria sectorului a dat opt”. DNA a clasat dosarul Primarul Sectorului 1 a postat pe rețelele sociale o notificare de executare silită a ministerului condus de Marcel Boloș, care refuză să salubrizeze și să igienizeze un teren de pe Drumul Carierei. Armand a pus executorii judecătorești pe ministerul de Finanțe „Cele mai multe astfel de terenuri nesalubrizate sunt în proprietatea publică a statului și în administrarea Ministerului Finanțelor. Așa că am trecut la următorul pas: obligarea pe cale judecărească a proprietarilor de terenuri să facă curățenie. Avem toleranță zero față de orice încălcare a legii, indiferent despre ce minister este vorba și de cine se află la conducerea acestuia. De exemplu, avem o suprafață uriașă de teren pe Drumul Carierei din cartierul Giulești -Sârbi, care a fost în proprietatea unei societăți de stat aflate în faliment, iar acum este în administrarea Ministerului Finanțelor. Minister Instant condus din iunie 2023 de Marcel Boloș (PNL). De-a lungul acestui mandat, Poliția Locală Sector 1 a dat amenzi pe Drumul Carierei de zeci de mii de lei și a confiscat trei autoutilitare care aruncau ilegal deșeuri de construcție. Pentru că nu se rezolva nimic doar cu amenzile, am cerut în instanță și am câștigat obligarea Ministerului Finanțelor la salubrizare și igienizarea imobilului. La începutul acestui an, Poliția Locală Sector 1 a somat conducerea acestuia minister să pună în aplicare hotărârea definitivă a instanței. Pentru că Ministerul Finanțelor a ignorat sentința judecătorească am angajat o societate de executori judecătorești să o pună în aplicare. Dacă domnul Marcel Boloș va ignora în continuare solicitarea executorului judecătoresc, vom face noi curățenie în cel mai scurt timp posibil. Dar nota de plată, atât a salubrizării și igienizării terenului -sunt sute de tone de gunoi aruncate acolo- plus onorariul executorului judecăroresc, va fi suportată de Ministerul Finanțelor. Așa vom proceda cu toate terenurile din Sectorul 1 care au fost abandonate de proprietari și care sunt un pericol pentru sănătatea public”, a scris Clotilde Armand, pe Twitter. Multe dintre terenurile nesalubrizate de la marginea Sectorului 1 se află în administrarea unor ministere sau companii naționale. Șefilor acestor instituții de stat, numiți în funcții pe criterii politice, nu le-au păsat timp de decenii de sănătatea locuitorilor orașului… pic.twitter.com/hkmNt7lUgL— Clotilde Armand (@clotilde_armand) March 6, 2024 Ea a mai scris că multe dintre terenurile nesalubrizate de la marginea Sectorului 1 se află în administrarea unor ministere sau companii naționale.

Nicușor Dan explică cum acționează mafia imobiliară în București: „Mai întâi s-a dat autorizație de patru etaje, apoi de șase, primăria sectorului a dat opt”. DNA a clasat dosarul
Eveniment

Nicușor Dan explică cum acționează mafia imobiliară în București: „Mai întâi s-a dat autorizație de patru etaje, apoi de șase, primăria sectorului a dat opt”. DNA a clasat dosarul

Nicușor Dan explică cum acționează mafia imobiliară în București: „Mai întâi s-a dat autorizație de patru etaje, apoi de șase etaje. Tribunalul a anulat-o pe asta de 6 etaje, a zis că e prea înalta… că nu respectă, așa...La două zile după ce tribunalul a anulat, primăria sectorului a dat autorizație de opt etaje. Doar așa de...”. Citește și: EXCLUSIV Șefa ITIA, care a acuzat-o pe Halep de dopaj, în centrul unui scandal uriaș în Anglia cu suspiciuni de corupție în rugby. Karen Moorhouse și-a favorizat foști șefi Nicușor Dan explică cum acționează mafia imobiliară în București Primarul Capitalei a relatat această situație la podcastul HappyFish. El râdea, ironic, în timpul ce povestea situația. El a spus că a fost „șocat” de această situație. Blocul se află lângă o clădire a poștei, pe Calea Dudești. „Noi am făcut plângere la DNA și DNA a angajat un expert. Și expertul a concluzionat că folosul necuvenit a fost de 600.000 de euro. Noi, pe socoteala noastră am zis că a fost de un milion și nu știu cât. Și cu toate că a concluzionat că nu s-a respectat legea, că s-au dat nu știu câte etaje în plus, că este un prejudiciu de 600.000, au spus că nu este o fapta cu mare prejudiciu social și au propus clasarea. Și noi ne-am dus și am contestat în Curtea de Apel București și curtea a confirmat că nu există un pericol social și s-a terminat”, a explicat Nicușor Dan. Relatarea apare la minutul 29.30 din înregistrarea de pe YouTube. „Eu cred că este o luptă pe care suntem obligați să o ducem. Pentru că, altfel orașul ăsta se sufocă”, a mai relatat Nicușor Dan. El a mai spus că, lucrând la Planul Urbanistic General, s-a constat că există „câteva sute de străzi” care există în acet dar nu există în realitate și alte câteva sute de străzi care există în realitate, dar nu există în acte.

Halep poate reveni, de azi, pe teren: ce opțiuni are și care este turneul cel mai atractiv
Eveniment

Halep poate reveni, de azi, pe teren: ce opțiuni are și care este turneul cel mai atractiv

Teoretic, Simona Halep poate reveni, de azi, pe teren, dar există mai multe elemente care vor influența această decizie, inclusiv forma fizică în care se află, după 16 luni de suspendare. Citește și: Un localnic din Bihor a fost bătut, încătușat și amendat de poliție fiindcă a sesizat la 112 transporturile ilegale de pietriș. Transporturile, escortate chiar de polițiști Halep poate reveni pe teren: ce opțiuni are Cel mai apropiat turneu este Miami Open, în perioada 19-31 martie. Însă, în septembrie 2023, Simona Halep a fost ștearsă oficial din clasamentul WTA. Ea ar trebui să primească un wild-card pentru Miami, dar unele dintre aceste au fost deja distribuite către Venus Williams, Caroline Wozniacki, Emma Raducanu și Kei Nishikori, au anunțat organizatorii la 29 februarie. O altă variantă ar fi Charleston Open, care are loc în perioada 1-7 aprilie. Și aici ea ar avea nevoie de un wild card. Însă presa sportivă apreciază că Halep va opta pentru turneul de la Stuttgart, care are loc între 15 și 21 aprilie. La acest turneu, Halep a ajuns de trei ori în semifinale: în 2015, 2017 și în 2022, ultima oară fiind învinsă de bielorusa Aryna Sabalenka. Turneul se desfășoară pe zgură, suprafața de joc favorită pentru Halep. În sfârșit, ar mai exista varianta ca ea să joace în barajul Romania - Ucraina din 12-13 aprilie, decisiv pentru stabilirea echipei calificate la Billie Jean King Cup 2024. Dacă ar participa la această confruntare, ar avea șanse să participe la olimpiada de la Paris. În prezent, România mai are doar patru jucătoare în top 100 WTA, pe Sorana Cîrstea, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian. Suspendarea Simonei Halep a fost redusă de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne de la 4 ani la 9 luni. „În consecinţă, apelul depus de ITIA este respins, iar cel înaintat de Simona Halep este parţial acceptat (cererea ei de a data suspendarea de la 29 august 2022 a fost respinsă)”, a precizat TAS.

BREAKING Suspendarea Simonei Halep, redusă de TAS de la 4 ani la 9 luni
Eveniment

BREAKING Suspendarea Simonei Halep, redusă de TAS de la 4 ani la 9 luni

Suspendarea Simonei Halep afost redusă de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne de la 4 ani la 9 luni. Halep poate reveni imediat pe teren. Citește și: Un localnic din Bihor a fost bătut, încătușat și amendat de poliție fiindcă a sesizat la 112 transporturile ilegale de pietriș. Transporturile, escortate chiar de polițiști În comunicatul publicat de TAS marţi se precizează că tribunalul a făcut publica partea ''operativă'' a deciziei în acest caz, care a avut două părţi, prima în care substanţa interzisă roxadustat a fost detectată în proba de urină prelevată Simonei Halep pe 29 august 2022, în timp US Open, iar a doua acuzaţie legată de paşaportul biological sportive (ABP), mai precis o probă de sânge prelevată pe 22 septembrie 2022, caz în care s-ar fi făcut uz de o substanţă sau metodă interzisă. În decizia din 22 septembrie 2023, tribunalul independent al Federaţiei Internaţionale de Tenis (ITF) a găsit-o pe Halep vinovată de încălcarea regulamentului antidoping în ambele cazuri şi a dictat o perioadă de suspendare de patru ani. În apelul său, fostul lider mondial a cerut ca sancţiunea să fie redusă şi să nu fie mai mare decât perioada deja ispăşită. În apelul său separat, Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a cerut cea mai drastică pedeapsă, cuprinsă între patru şi şase ani. Suspendarea Simonei Halep, redusă de TAS „Procedura de apel a TAS a cuprins procese intensive şi o audiere de trei zile care a avut între 7 şi 9 februarie, la Lausanne. Comisia TAS a audiat numeroşi experţi şi martori, majoritatea prezenţi fizic la audiere. Comisia a determinat în unanimitate ca perioada de patru ani de ineligibilitate impusă de tribunalul independent al ITF să fie redusă la nouă luni, începând cu 7 octombrie 2022, perioadă care a expirat pe 6 iulie 2023. Întrucât termenul a expirat înainte ca apelul să fie depus la TAS, completul TAS a hotărât că e oportun să emită dispoziţia cât mai curând posibil, împreună cu un comunicat de presă cuprinzător'', se arată în comunicat. Completul TAS a decis ca toate rezultatele oficiale realizate de Simona Halep din 29 august 2022 (data testului pozitiv) până pe 7 octombrie 2022 să fie anulate, incluzând retragerea oricăror medalii, titluri, puncte sau premii în bani. „În consecinţă, apelul depus de ITIA este respins, iar cel înaintat de Simona Halep este parţial acceptat (cererea ei de a data suspendarea de la 29 august 2022 a fost respinsă)'', precizează TAS. Legat de testul pozitiv la roxadustat, în conformitate cu articolele 2.1 şi2.2 din Programul Antidoping din Tenis (TADP), ''este datoria fiecărui jucător să se asigure că nicio substanţă interzisă nu intră în corpul său, iar jucătorii sunt responsabili pentru price substanţe interzise sunt găsite în probele prelevate lor''. „În acest caz, o substanţă interzisă (roxadustat) a fost depistată în proba colectată de la Simona Halep pe 29 august 2022 în timpul US Open. Halep nu a contestat răspunderea pe care o avea şi acceptat că, având în vedere prezenţa substanţei în eşantion, a comis încălcarea regulamentului antidoping, articolele 2.1 şi 2.2 din TADP. Totuşi, ea a obiectat în privinţa intenţiei şi a pretins că testul pozitiv a fost rezultatul unei contaminări. După ce a luat în considerare, cu atenţie, toate probele prezentate, comisia TAS a determinat că Simona Halep a dovedit, cu probabilitate, că roxadustatul a intrat în corpul său prin consumul unui supliment alimentar contaminat pe care îl folosise în zilele dinainte de 29 august 2022 şi că roxadustatul, cum s-a dovedit în proba sa, a provenit din produsul contaminat. În consecinţă, comisia TAS a determinat că Halep a dovedit că încălcarea regulilor antidoping a fost neintenţionată. Deşi comisia a considerat că Simona Halep are o anumită vină sau este vinovată de neglijenţă pentru violările regulamentului antidoping, deoarece nu a avut destulă grijă când a utilizat suplimentul Keto MCT, a concluzionat că vina sa nu este una semnificativă'', se arată în decizia TAS. În legătură cu acuzaţia de nereguli în paşaportul biologic (ABP) al Simonei Halep, ITIA a avut sarcina de a stabili că Halep a folosit substanţe sau metode interzise, iar acest lucru s-a bazat în principal de proba prelevată în data de 22 septembrie 2022, a cărei analiză ar fi demonstrat violarea articolului 2.2 din TADP. ''Contrar raţionamentului primei instanţe, completul CAS a stabilit că este adecvat să ia în considerare rezultatele unei probe de sânge private oferite de Simona Halep pe 9 septembrie 2022 în contextul unei intervenţii chirurgicale care a avut loc la scurt timp după aceea. Aceste rezultate şi declaraţiile publice făcute de Simona Halep că nu a intenţionat să concureze pentru restul anului calendaristic 2022, a afectat plauzibilitatea scenariilor dopajului pe care s-a bazat tribunalul Independent al ITF. Având în vedere probele în ansamblu, completul CAS nu a considerat că s-a produs o încălcare a regulilor antidoping în temeiul articolului 2.2. din TADP. Astfel, a respins această acuzaţie'', se arată în a doua decizie luată de TAS. Deciziile TAS Comisia TAS a luat astfel următoarele decizii:1. Apelul depus de Simona Halep pe 28 septembrie 2023 împotriva deciziei anunţate pe 22 septembrie 2023 de tribunalul independent al ITF este admisibil şi acceptat parţial.2. Apelul depus de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) pe 14 decembrie 2023 împotriva deciziei din 22 septembrie 2023 a tribunalului independent ITF este admisibil şi respins.3. Decizia luată pe 22 septembrie 2023 de tribunalul independent ITF nu este luată în considerare.4. Simona Halep a comis violări ale regulilor antidoping, articolele 2.1 (prezenţa) şi 2.2 (uzul) din TADP 2022, ca rezultat al prezenţei substanţei interzise (roxadustat) în proba sa de urină prelevată pe 29 august 2022.5. Simona Halep este sancţionată o perioadă de ineligibilitate de nouă (9) luni, cu începere din 7 octombrie 2022.6. Se consideră că Simona Halep a început efectuarea suspendării provizorii cu începere din 7 octombrie 2022.7. Toate rezultatele obţinute de Simona Halep în competiţii care au avut loc în perioada 29 august 2022-7 octombrie 2022 sunt descalificate, incluzând anularea oricăror medalii, titluri, puncte şi premii în bani.8. Sentinţa este pronunţată fără costuri, cu excepţia taxelor de judecată de 1.000 de franci elveţieni, plătite de Simona Halep şi de ITIA pentru apelurile lor.9. Ordonă ca ITIA să îi plătească Simonei Halep suma de 20.000 de franci elveţieni reprezentând onorariile sale juridice şi alte cheltuieli legate de procesul de arbitraj. Halep a dat în judecată producătorul suplimentului Simona Halep fusese suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, pe 12 septembrie 2023, de către Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA). ITIA a precizat atunci că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP). Simona Halep a dat în judecată compania canadiană care a produs suplimentele nutriţionale din cauza cărora consideră că a fost testată pozitiv şi a fost suspendată patru ani pentru dopaj. Halep cere despăgubiri mai mari de 10 milioane de dolari de la Quantum Nutrition, care produce Schinoussa Superfoods, după ce testul pozitiv la roxadustat (medicament folosit de oamenii cu anemie, n. red.) din 2022, de la US Open.

Europarlamentarul Corina Creţu demisionează din PRO România deoarece consideră colaborarea cu AUR „o decizie greşită”
Eveniment

Europarlamentarul Corina Creţu demisionează din PRO România deoarece consideră colaborarea cu AUR „o decizie greşită”

Europarlamentarul Corina Creţu demisionează din PRO România deoarece consideră colaborarea cu AUR „o decizie greşită” pentru partid şi pentru oamenii care au crezut în acest proiect politic. Presa a relatat, luni, că Pro România, formațiune condusă de Victor Ponta, discută o colaborare cu partidul lui George Simion. Citește și: Un localnic din Bihor a fost bătut, încătușat și amendat de poliție fiindcă a sesizat la 112 transporturile ilegale de pietriș. Transporturile, escortate chiar de polițiști Ponta este însă consilier onorific al premierului Ciolacu. Corina Creţu demisionează din PRO România „Cu regret, am hotărât astăzi să demisionez din PRO România. Convingerile mele politice sunt cunoscute de mulţi ani de către dumneavoastră. Sprijinirea populismului, a ultra-naţionalismului şi a anti-europenismului reprezintă, în opinia mea, cel mai mare pericol pentru România şi pentru generaţiile care vin după noi. De aceea, colaborarea dintre PRO România şi AUR este o decizie greşită - pentru partid, pentru oamenii care au crezut în acest proiect politic şi, în definitiv, pentru ţară. Este o decizie pe care nu o pot gira, motiv pentru care am hotărât astăzi să demisionez din PRO România", a postat Corina Creţu pe Facebook. Eurodeputatul Corina Creţu a arătat că nu s-a reuşit o formă de colaborare cu PSD şi că de aceea s-a stabilit, la ultimul congres al formaţiunii, participarea pe cont propriu în alegerile pentru Parlamentul European. PSD a respins cooperarea cu Pro România „Îmi pare rău că, în ciuda apelurilor repetate ale preşedintelui PRO România şi ale mele, nu am reuşit o formă de colaborare cu PSD. În aceste condiţii, am militat pentru participarea pe cont propriu a PRO România în alegeri, decizie care a fost şi adoptată în cadrul ultimului Congres PRO România. În ceea ce mă priveşte, am fost şi rămân o social-democrată convinsă. Am fost membră PSD timp de 29 de ani, vicepreşedintă a Grupului S&D din Parlamentul European, vicepreşedinte al Parlamentului European, vicepreşedinte al Partidului Socialiştilor Europeni (PES), Comisar European din partea SD”, a spus Corina Creţu. Europarlamentarul a mai precizat că a apărat întotdeauna, cu toată convingerea, valorile stângii moderne, pro-europene, nevoia de dezvoltare şi modernizare, de folosire a fondurilor europene, a programelor Erasmus, a liberei circulaţii, a extinderii Uniunii Europene şi a tuturor beneficiilor pe care le aduce proiectul european. „Îmi doresc să duc acest mandat de Membră a Parlamentului European la capăt cu bună-credinţă, împăcată cu acţiunile mele, promovând aceleaşi valori în care am crezut şi cred. Le doresc mult succes tuturor celor care, în aceste vremuri atât de dificile, continuă să lupte pentru o Românie cu adevărat europeană”, a conchis Corina Creţu.

BREAKING Încă un copil lovit pe trecerea de pietoni de o mașină de poliție
Eveniment

BREAKING Încă un copil lovit pe trecerea de pietoni de o mașină de poliție

Încă un copil lovit pe trecerea de pietoni de o mașină de poliție, anunță Replica Online din Constanța. În ianuarie 2024, un polițist care a spulberat două fete care traversau regulamentar un bulevard din București - una din fete fiind ucisă - a primit o pedeapsă de trei ani cu suspendare. Citește și: Un localnic din Bihor a fost bătut, încătușat și amendat de poliție fiindcă a sesizat la 112 transporturile ilegale de pietriș. Transporturile, escortate chiar de polițiști Accidentul de azi pare a fi asemănător Copil lovit pe trecerea de pietoni de o mașină de poliție „Potrivit primelor informații, în accidentul rutier a fost implicat un pieton și o autospecială de poliție. Potrivit martorilor prezenți la fața locului, pietonul a fost acroșat de autospecială în timp ce traversa regulamentar strada. După cum se poate observa în imaginile surprinse, autospeciala are parbrizul spart, semn că șoferul circula cu o viteză considerabilă”, a relatat Replica Online, o publicație din Constanța. Victima, o fată de 15 ani, este conștientă și a fost transportată la spital. „Din primele informații rezultă că un polițist din cadrul Serviciului Criminalistic ar fi accidentat un pieton care ar fi traversat strada pe marcajul pietonal. Tot din informațiile deținute până în acest moment, polițistul se afla în misiune, deplasându-se către Portul Constanța, pentru a efectua o cercetare la fața locului. Cercetările în acest caz sunt în curs de desfășurare, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului”, a arătat IPJ Constanța. O copilă de şcoala generală a murit, iar o alta a fost grav rănită în urma unui accident petrecut în ianuarie 2022 în nordul Capitalei. „O maşină de poliţie le-a spulberat de pe trecerea de pietoni pe cele două fete care mergeau la scoală. Şofer era un poliţist tânăr, angajat din 2017, care ar fi fost în misiune, potrivit şefilor lui. Martorii au povestit însă că agentul ar fi pornit semnalele luminoase abia după impact”, relata Pro TV.

Pe șest, salariile judecătorilor de la CCR, plus sporurile lor, au crescut cu aproape 50%. Majorarea va aduce și pensii speciale mai mari, pe care le cumulează cu salariul
Politică

Pe șest, salariile judecătorilor de la CCR, plus sporurile lor, au crescut cu aproape 50%. Majorarea va aduce și pensii speciale mai mari, pe care le cumulează cu salariul

Pe șest, salariile judecătorilor de la CCR, plus sporurile lor, au crescut cu aproape 50%, arată informațiile publice de pe site-ul Curții Constituționale, publicate la „Transparența veniturilor de natură salarială”. Și pensiile speciale pe care mulți judecători le cumulează cu salariul, vor crește, probabil. Citește și: Un localnic din Bihor a fost bătut, încătușat și amendat de poliție fiindcă a sesizat la 112 transporturile ilegale de pietriș. Transporturile, escortate chiar de polițiști Pe șest, salariile judecătorilor de la CCR au crescut cu 50% Ce arată datele de pe site-ul CCR: În septembrie 2022, președintele CCR, Marian Enache, fost consilier al lui Ion Iliescu, suspectat că a turnat la Securitate, avea un salariu brut de 29.663 de lei și multiple sporuri în valoare totală de circa 12.400 de lei. În total, septembrie 2022: circa 42.000 de lei. În septembrie 2023, când s-au publicat ultimele liste salariale, Enache avea un salariu brut de 47.074 de lei, ceea ce a ridicat și sporurile sale la suma de circa 15.000 de lei. În total, septembrie 2023: circa 62.000 de lei. El mai beneficiază de diurnă și decontarea cheltuielilor de chirie și transport, dar sumele nu sunt precizate. Enache are mai multe terenuri lângă București, dar nu a trecut în declarația de avere nici o locuință. Și judecătorii CCR au înregistrat creșteri substanțiale ale veniturilor salariale: de la un total de circa 41.500 de lei în septembrie 2022 la puțin sub 60.000 de lei în septembrie 2023. Secretarul general al CCR: brut, 26.200 de lei, lunar, în septembrie 2022. Însă, în septembrie 2023, avea aceleași venituriu salariale. Președintele CCR, Marian Enache, are două pensii speciale - de magistrat și de parlamentar - a căror valoare totală a fost în anul fiscal 2022 de puțin sub 500.000 de lei. Președintele CCR, Marian Enache, deține peste 7.400 de metri pătrați de teren în două comune de lângă București. Cel mai valoros teren, de peste 1.100 de metri pătrați, se află la Corbeanca. Într-un cont bancar, Enache a pus în anul fiscal 2022 suma de 68.000 de euro (diferența dintre 258.000 de euro, cât era suma din cont în declarația din 2022, și 326.000 de euro, sumă declarată în 2023). Adică peste 5.600 de euro economisiți, lunar, în medie.

Patronii de la City Grill vor prelua o parte din spațiile de alimentație publică de pe Otopeni - Ziarul Financiar
Eveniment

Patronii de la City Grill vor prelua o parte din spațiile de alimentație publică de pe Otopeni - Ziarul Financiar

Patronii de la City Grill vor prelua o parte din spațiile de alimentație publică de pe Otopeni, scrie Ziarul Financiar. Aceștia s-au asociat cu PVP Tasty Food şi Albert Fast Delivery, cu venituri de unul, respectiv două milioane lei în 2022, și vor opera, timp de zece ani, 45% din spațiile de alimentație publică de pe Otopeni. Citește și: Un localnic din Bihor a fost bătut, încătușat și amendat de poliție fiindcă a sesizat la 112 transporturile ilegale de pietriș. Transporturile, escortate chiar de polițiști Mai multe clasamente internaționale arată că aeroportul Otopeni este unul din cele mai proaste aeroporturi din lume. Patronii City Grill vor prelua spațiile de alimentație publică de pe Otopeni Restul de 55% va fi preluat de Dnata Catering, care are „tradiție” în operarea pe aeroport, arată Ziarul Financiar. Spaţiile comerciale pentru duty free şi retail de pe aeroportul Otopeni au fost închi­riate de compania Lagardere Travel Retail. Pentru vendomate a fost desemnat câştigător Vending Zone, iar zonele pentru schimb valutar sunt închiriate companiei Casa de Schimb Valutar Adriatica & Company. „Din 2010 şi până recent, businessul de pe Otopeni era împărţit între Dnata Catering şi Millenium Pro Design. Vechile contracte, semnate din 2010, au fost cu Dnata Catering şi Millenium Pro Design, care în 2022, ultimul an pentru care există date publice, au avut afaceri cumulate de 783 milioane lei, aproape dublu faţă de anul anterior, potrivit informaţiilor de la Ministerul de Finanţe”, mai arată publicația economică. George Ivan, fost director al CNAB, a fost trimis în judecată marți, 24 octombrie, de procurorii DNA, în dosarul privind închirierea spațiilor comerciale din Aeroportul Otopeni, fiind acuzat de complicitate la trafic de influență și trafic de influență. DNA susține că, în ianuarie 2022, o persoană deja trimisă în judecată a cerut de la angajatul unei societăți comerciale suma de 10.000.000 euro, prin intermediul lui George Ivan. În schimbul banilor, a susținut că are influență asupra ministrului transporturilor și îl va face să „îndeplinească acte ce intră în îndatoririle lui de serviciu, în legătură cu prelungirea pe o perioadă de cinci ani de zile a contractului de asociere în participațiune pentru exploatarea unor spații comerciale”. Apoi, pe 3 octombrie 2022, George Ivan a cerut alte 1,2 milioane de euro, susține DNA. Fostul director general și comercial al CNAB a cerut un acord de recunoaștere a vinovăției, dar instanța nu a fost de acord, iar dosarul a fost acum trimis spre judecare la Tribunal București.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră