duminică 27 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Mircea Marian

8437 articole
Mircea Marian

Mircea Marian este jurnalist din 1990, când a lucrat la UniFan Radio, primul post de radio independent din București. A fost reporter politic la Mediafax, Adevărul și Evenimentul Zilei și a moderat emisiuni la TVR Info și B1 TV. A fost șef al Departamentului Politic&Economic la România Liberă, între 2016 și 2017, și senior editor la Newsweek România din 2017 în ianuarie 2021.

Eveniment

Spor de condiții periculoase pentru toți angajații primăriei Baia Mare, a decis primarul PSD - presă

Primarul PSD Doru Dăncuș a decis să acorde spor de condiții periculoase pentru toți angajații primăriei Baia Mare, scrie publicația locală 2mnews. Sporul este de 15% din salariul de bază, dar nu mai mult. Citește și: EXCLUSIV Șefii DNA și ai Parchetului General nu vor să fie schimbați și cheamă procurorii să-i apere. Nicușor Dan a spus că nu este mulțumit de ei Spor de condiții periculoase pentru toți angajații primăriei Baia Mare Nu este clar de ce, din martie 2025, s-au îndeplinit condițiile pentru acordarea acestui spor. Decizia a fost luată pe baza unor buletine de expertizare a locurilor de muncă, emise de Direcția de Sănătate Publică Maramureș.  Potrivit 2mnews, primăria și consiliul local au 1.727 de angajați, iar impactul bugetar ar fi de 2,6 milioane de lei pe lună.  Guvernul Bolojan a amânat vineri un proiect de Ordonanță de Urgență care prevedea plafonarea sporului pentru condiții vătămătoare acordat unor funcționari publici. Proiectul a fost pus pe ordinea de zi în primă lectură și a fost criticat de bugetari. În forma pusă în dezbatere publică, el prevedea plafonarea sporului la 300 de lei brut/lunar. Guvernul estimează economii uriașe prin reducerea acestui spor: 1,34 miliarde de lei doar în 2024.  Însă acest spor este unul din nenumăratele acordate bugetarilor.  Printre aceste sporuri mai sunt: Spor de fonduri europene: 50% din salariu Spor pentru informații clasificate - între 15% și 25%. La instanțele de judecată acest spor este acordat și șoferilor. spor pentru risc și solicitare neuorpsihică, care ajunge la 25% în cazul angajaților din Justiție.  spor pentru complexitatea muncii În 2022, presa estima că ar fi “peste“ 50 de sporuri.  Potrivit fostului ministru Marcel Boloș, valoarea sporurilor plătite în 2024 către bugetari a fost de 13,7 miliarde de lei.  

Spor de condiții periculoase pentru toți angajații primăriei Baia Mare, a decis primarul PSD - presă
EXCLUSIV Șefii DNA și ai Parchetului General nu vor să fie schimbați și cheamă procurorii să-i apere. Nicușor Dan a spus că nu este mulțumit de ei
Justiție

EXCLUSIV Șefii DNA și ai Parchetului General nu vor să fie schimbați și cheamă procurorii să-i apere. Nicușor Dan a spus că nu este mulțumit de ei

Șefii DNA și ai Parchetului General nu vor să fie schimbați și cheamă procurorii să-i apere: Alex Florența și Marius Voineag au convocat adunările generale ale procurorilor pentru a dezbate, “ca unic punct pe ordinea de zi“, “Solicitarea fermă adresată factorilor politici de a respecta stabilitatea judecătorilor și procurorilor“. Citește și: Cea mai nesimțită sinecură, desființată: indemnizația de 21.000 de lei net lunar, redusă la 5.000 de lei. Beneficiarii, doar cinci, în loc de 17 Șefii DNA și ai Parchetului General nu vor să fie schimbați  Ședințele se vor desfășura la 30 iunie. Primul care a convocat procurorii a fost Alex Florența, după care a urmat Marius Voineag. Însă șeful DNA, Voineag, a desemnat-o pe adjuncta sa, Tatiana Toader, să conducă ședința procurorilor din parchetul anticorupție.  Voineag și Florența au fost numiți în funcție în 30 martie 2023 și au un mandat de trei ani. Însă, în campania electorală, Nicușor Dan a spus că este nemulțumit de activitatea celor două parchete.  ”În mod cert, DNA-ul nu a mai anchetat mari cazuri de corupţie de ani de zile”, a susţinut Nicuşor Dan. El l-a criticat şi pe procurorul general Alex Florin Florenţa: ”Nu văd o viziune managerială, nu văd nişte acţiuni care să fie direcţionate pe zone de infracţionalitate”. Nicuşor Dan a spus că va negocia cu Parlamentul şi cu Guvernul schimbarea procurorului general şi al şefului DNA.  Procedura schimbării celor doi trebuie însă demarată de ministrul Justiției, Radu Marinescu (PSD). 

Nicușor Dan este de vină pentru pensiile speciale. Deci să nu îndrăznească să taie de la Dăscălime!
Opinii

Nicușor Dan este de vină pentru pensiile speciale. Deci să nu îndrăznească să taie de la Dăscălime!

Toată lumea știe: Nicușor Dan, Bolojan și Daniel David sunt vinovați de pensiile speciale. Să nu îndrăznească, deci, să ceară Dascălilor să muncească mai mult și mai bine - eventual să-i pună să treacă și prin chinul unor reevaluări periodice - fără să taie specialele! Nu se taie, nu se reformează nimic în Eduație, atât de simplu este.  Serios: nimic nu e mai grețos decât spectacolul autoproclamaților intelectuali de pe rețelele sociale care fornăie ca morsele în călduri, cerând ca Marii noștri Dascăli să nu fie deranjați cu vreo tăiere sau evaluare periodică. La fel a fost executat și Claudiu Năsui când a arătat ce număr uriaș de institute de cercetare are România și a sugerat nu desființarea lor, ci comasarea, pentru ca resursele destinate cercetării să nu se risipească pe CA-uri pline de sinecuriști. De ani întregi, sistemul de stat din educație se prăbușește. Familiile care au resurse fug de el, preferă să plătească sume imense la școlile private.  După 13 ani de vorbe goale, Daniel David este primul care încearcă să schimbe “ceva“. A urmat un val de răgete indignate: toți vor reforme dure, dar cum, domle, să fie chiar el cel pus să muncească mai mult? Iar cea mai mizerabilă dintre lozincile cu care sunt biciuiți David, Bolojan și Nicușor Dan este cea în care li se cere să nu facă nimic până nu taie pensiile speciale. Ce să taie? Fiindcă avem nenumărate decizii ale CCR care resping orice tentativă de diminuare a acestor privilegii. Poate, cu juriști excepționali și având noi oameni în CCR, se va vota o nouă lege de tăiere a pensiilor speciale, lege care să treacă de CCR. Dar cu siguranță acesta va fi un proces lung și riscant. Este aberant să condiționezi reformele de tăierea pensiilor speciale.  Eu sper ca Bolojan și Daniel David să nu se predea. Cu Nicușor Dan nu am emoții, el are mandat de cinci ani și va merge înainte ca broasca țestoasă din fabula lui La Fontaine: încet, indiferent la galerie, și de neoprit. Dar Bolojan și David, care ar putea fi concediați mâine, ar putea avea ezitări. Nu trebuie să se întâmple asta. Cu cât urletele sindicatelor pesedizate sunt mai mari, cu atât e mai cert că fac lucruri bune.  Iar dacă cineva din sectorul de stat se simte nedreptățit de tăieri, îl așteptăm cu drag la noi, în sectorul privat.   

Dezastrul lăsat de Ciolacu: 1,3 milioane de bugetari cu salarii majorate cu 11,3% față de 2024
Politică

Dezastrul lăsat de Ciolacu: 1,3 milioane de bugetari cu salarii majorate cu 11,3% față de 2024

Dezastrul lăsat de guvernul Ciolacu: puțin peste 1,3 milioane de bugetari cu salarii majorate cu 11,3% față de 2024, arată datele ministerului de Finanțe. Citește și: Guvernul estimează economii uriașe prin reducerea unuia din sporurile nerușinate ale bugetarilor Practic, guvernul PSD-PNL-UDMR nu a concediat nici un bugetar - probabil a angajat, fiindcă datele de la Finanțe nu arată câte persoane au plecat din sistem - iar cheltuiuelile cu aceștia au crescut în primele cinci luni din 2025 cu 11,3% față de perioada similară din 2024.  Dezastrul lăsat de Ciolacu Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 3,8% din PIB, cu 0,2 puncte procentuale mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent. Mai rău, cheltuielile cu dobânzile au explodat. Ele au fost de 22,86 mld lei, cu 6,86 mld lei mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent. În 2024, după primele cinci luni se cheltuise 0,9% din PIB cu dobânzile. Acum s-a ajuns deja la 1,2% din PIB.  Primele cinci luni ale anului 2025 s-au încheiat cu un deficit de 64,23 mld lei, respectiv 3,39% din PIB față de deficitul de 60,10 mld lei, respectiv 3,41% din PIB aferent celor cinci luni ale anului 2024.

Guvernul estimează economii uriașe prin reducerea unuia din sporurile nerușinate ale bugetarilor
Politică

Guvernul estimează economii uriașe prin reducerea unuia din sporurile nerușinate ale bugetarilor

Guvernul estimează economii uriașe prin reducerea unuia din sporurile nerușinate ale bugetarilor: sporul pentru condiții de muncă, suopranumit “de antenă“, va fi redus de la 1.500 de lei brut lunar la 300 de lei brut lunar. Citește și: Fost director de pușcărie, care a administrat și Romaero, plasat de fostul ministru PSD Bogdan Ivan în conducerea Romarm Potrivit notei de fundamentare la proiectul de ordonanță de urgență prin care acest spor este diminuat, impactul bugetar va fi de 1,34 miliarde de lei, din care 1,04 la nivelul bugetului central și puțin sub 300 de milioane de lei la bugetele locale. Însă aceste economii reprezintă sub 10% din valoarea sporurilor plătite în 2024 către bugetari.  Guvernul estimează economii uriașe prin reducerea unuia din sporurile nerușinate ale bugetarilor “Cheltuielile de personal au crescut în cursul anului 2024 ca urmare a majorărilor salariale acordate pentru întreg personalul din sectorul public de la 132 mld lei la 164 mld lei cu o valoare nominală de +32 mld lei, respectiv cu un procent de +24%“, explică ministerul Muncii în nota de fundamentare.  Însă acest spor este unul din nenumăratele acordate bugetarilor.  Printre aceste sporuri mai sunt: Spor de fonduri europene: 50% din salariu Spor pentru informații clasificate - între 15% și 25%. La instanțele de judecată acest spor este acordat și șoferilor. spor pentru risc și solicitare neuorpsihică, care ajunge la 25% în cazul angajaților din Justiție.  spor pentru complexitatea muncii În 2022, presa estima că ar fi “peste“ 50 de sporuri.  Potrivit fostului ministru Marcel Boloș, valoarea sporurilor plătite în 2024 către bugetari a fost de 13,7 miliarde de lei..  

Val de ironii la adresa lui Crin Antonescu, după ce acesta a criticat presa: “Ofticos mai ești“
Politică

Val de ironii la adresa lui Crin Antonescu, după ce acesta a criticat presa: “Ofticos mai ești“

Val de ironii la adresa lui Crin Antonescu, după ce acesta a criticat presa: “Ofticos mai ești“, i-a scris un comentator, pe Facebook. Fostul candidat PSD-PNL-UDMR la președinția României s-a plâns de modul în care presa a prezentat fotografia în care Donald Trump dă mâna cu Nicușor Dan: “Dar să vii, tu, propagandă, să mă iei pe mine, public românesc, drept idiot incurabil și să încerci să-mi vinzi asta drept un mare succes internațional al țării mele, e prea mult. În ciuda multelor noastre păcate publice, nu merităm asta (...) Avem o propagandă bananieră care, pe banii noștri, ne insultă zilnic. Faptul că avem un președinte ca N. Dan nu înseamnă că suntem retardați toți și întrutotul“. Citește și: Fost director de pușcărie, care a administrat și Romaero, plasat de fostul ministru PSD Bogdan Ivan în conducerea Romarm Însă Crin Antonescu a primit comentarii extrem de ironice la acest mesaj de pe Facebook. Val de ironii la adresa lui Crin Antonescu, după ce acesta a criticat presa: “Ofticos mai ești“ “Ești un derbedeu, o lichea puturoasă moartă de oftică că n-a ajuns pe canapeaua lui klaus, dulapul prezidențial. Eu mă-ntreb cum de acceptă Adina Vălean să aibă același cont la bancă cu tine! Femeia aia chiar muncește în timp ce potaia din tine lâncezește!“, i-a scris Radu Stoica.   “Măi, da' ofticos mai ești! Nu mai bine stai în banca ta, cum ai stat în ultimii zece ani, tot pe banii noștri, că nevastă-ta nu de deșteaptă sau potentă a ajuns acolo, ci tot pe sinecuri, decât să zgârii pe la uși inchise unde nu va ajunge neam de neamul tău? Și acum citește toate comentariile și schelălăie că suntem tonți. Enjoy!“, i-a transmis Angie Baciu.   “Ești într-o continuă depresie și oftică, este? Nu-i problemă, mai ai șanse peste 5 ani să iei locul 3“, a postat Eugen Năstase.   “Te rog să-ți păstrezi decența. Nu fi Simion“, l-a rugat Petre Indreica. 

Exporturile stagnează, investițiile străine au picat, dar bugetarii inutilei ARICE se plimbă prin lume, din târg în târg
Eveniment

Exporturile stagnează, investițiile străine au picat, dar bugetarii inutilei ARICE se plimbă prin lume, din târg în târg

Exporturile stagnează, investițiile străine au picat, dar bugetarii inutilei ARICE se plimbă prin lume, din târg în târg. ARICE este “Agentia romana pentru investiții și comerț exterior“, o structura din cadrul Secretariatului General al Guvernului.  Citește și: Fost director de pușcărie, care a administrat și Romaero, plasat de fostul ministru PSD Bogdan Ivan în conducerea Romarm Agenția, cu 250 de posturi, nu are președinte, fiind condusă de vicepreședintele Doru Frunzulică, un fost europarlamentar PSD. Acesta a absolvit Politehnica București în 1989, iar în 1990 a fost angajat în ministerul de Externe.  Bugetarii inutilei ARICE se plimbă prin lume, din târg în târg Potrivit informațiilor de pe site-ul ARICE, una din principalele misiuni ale agenției este să organizeze participări la târguri internaționale. Doar în 2025 a încheiat deja peste 30 de contracte în acest scop. Pe site-ul ARICE nu apar informații legate de firmele care participă la aceste târguri și, mai ales, care sunt rezultatele. În 2025, ARICE aranjează, printre altele, “participarea operatorilor economici“ români la Natpe Miami, Leap Riad sau Tranoi Tokyo și a organizat misiuni economice în frumoasele destinații San Francisco, Las Vegas și Emiratele Arabe Unite. Misiunea economică la Las Vegas, organizată prin firma Godmother SRL, a costat peste 306.000 de lei, din care circa 33.0000 de lei a fost comisionul organizatorului.  Participarea la un târg din India i-a costat pe contribuabilii români peste 1,1 milioane de lei, din care comisionul organizatorului a fost de 107.000 lei.  În 2024, ARICE a organizat participări la târguri sau misiuni economice în circa 70 de destinații, printre care: Singapore, Shanghai, multiple prezențe la New York (printre care un târg de mirese, unde s-au plătit doar 335.000 lei), Seul ( costuri de peste 500.000 de lei), plus o misiune economică în Utah.  ARICE gestionează și rețeaua de atașați economici ai României, dar pe site-ul agenției nu apar numele acestora și țările pe care le acoperă.   

Fost director de pușcărie, care a administrat și Romaero, plasat de fostul ministru PSD Bogdan Ivan în conducerea Romarm
Eveniment

Fost director de pușcărie, care a administrat și Romaero, plasat de fostul ministru PSD Bogdan Ivan în conducerea Romarm

Un fost director de pușcărie, Bogdan Costas, care a administrat și Romarm, a fost plasat de fostul ministru PSD al Economiei, Bogdan Ivan, în conducerea Romarm, unde este membru al Consiliului de Administrație. Fostul director de pușcărie a fost plasat, în perioada în care PSD a condus ministerul Economiei, în conducerile mai multor companii de stat. Citește și: Reforma lui Bolojan reduce numărul polițiștilor locali chiar și la jumătate în unele localități “În zona de apărare sunt 15 companii în subordinea şi în coordonarea acestui minister.  Patru dintre ele au câştig, 11 au pierderi iar, pe ansamblu, cele 4 le susţin pe cele 11, pentru că toate cele 15 sunt pe un pic de câştig. De văzut dacă se justifică sau nu în continuare ca statul, la câţiva ani de zile, să vină şi să şteargă datoriile unui management care nu are nicio preocupare de eficienţă“, spunea, acum două zile, noul ministru al Economiei.  Fost director de pușcărie, care a administrat și Romaero, plasat în conducerea Romarm Indemnizația brută fixă a unui membru al CA-ului Romarm a fost stabilită la 19.950 de lei.  “Bogdan Costaş este CEO din august 2023 încoace (N.Red: la Romaero), anterior fiind CEO la Aviaţia Utilitară Bucureşti, consilier al preşedintelui ANSVSA, CEO al Romatsa şi alte funcţii în instituţii de stat (...)  În ultimii ani, afacerile Romaero sunt în picaj, de la 89 mil. lei în 2019 la 79 mil. lei în 2020, 52 mil. lei în 2021 şi 69 mil. lei în 2022. În fiecare din ultimii patru ani, a raportat pierderi de peste 50 mil. lei. Compania listată pe piaţa AeRO a BVB a înregistrat o pierdere netă de 42,6 mil. lei în S1/2023, la afaceri de 24 mil. lei“, scria Ziarul Financiar. Potrivit propriului CV, Costaș a absolvit institul militar de intendență, la Sibiu, în 1996. În CV nu se precizează anul nașterii și liceul absolvit.  A fost director adjunct la penitenciarul de maxima siguranta din Baia Mare și director economic la administrația penitenciarelor.  Din 2013, a început să fie plasat în cele mai diverse consilii de administrație. El a făcut parte din conducerea Romatsa, Electrica Serv sau a Metrorex. Din 2017, când PSD-Dragnea a preluat puterea, el a fost consilier la diferiți secretari de stat sau miniștri. 

Noul ministru al Muncii, finul penalului Gruia Stoica, lansat în politică de Liviu Pop “Genunche“
Politică

Noul ministru al Muncii, finul penalului Gruia Stoica, lansat în politică de Liviu Pop “Genunche“

Noul ministru al Muncii, Florin Manole, este finul penalului Gruia Stoica - controversatul afacerist din zona căilor ferate - și a fost promovat în politică de fostul ministru al Educației, Liviu Pop “Genunche“, fiind consilier al acestuia, în 2014. Citește și: De ce a renunțat PSD la portofoliul Apărării: o reglare de conturi în partid și recentele dosare ale DNA în MApN Noul ministru al Muncii, finul penalului Gruia Stoica În 2020, deputatul USR Claudiu Năsui l-a acuzat pe Florin Manole că a făcut parte dintr-un grup de parlamentari de București și Ilfov care încasau de la Parlament chirie de 4.800 de lei pe lună fiindcă și-au schimbat domiciliul oficial. Petre Florin Manole avea la acel moment domiciliul în Ialomița. “Amăreanul Manole, liderul PSD Sector 1, a mai fost deputat în legislatura 2016-2020, când a fost prins că şparlea 1.000 de euro, lunar. În octombrie 2020, înainte de alegerile parlamentare, deputatul USR, Claudiu Năsui, a dezvăluit că nu mai puţin de 7 parlamentari de Bucureşti şi Ilfov au apelat la un tertip administrativ pentru a mai stoarce nişte bani de la buget. Cei 7 magnifici şi-au trecut domiciliul oficial în alt judeţ pentru a încasa încă 4.800 de lei net pe lună de la stat ca diurnă de cazare. Erau 5 aleşi de la PSD, unul de la PNL şi unul de la Pro România. Pe lista celor 7 se afla şi deputatul Petre-Florin Manole (PSD), din Amara, care şi-a obţinut mandatul în Circumscripţia Bucureşti în urma unei înţelegeri între PSD şi Partida Romilor. Ialomiţeanul Manole a ajuns astfel deputat din partea etniei rome, dar candidând pe lista PSD Bucureşti“, scria Jurnalul de Ialomița.  La nunta lui Florin Manole, naș a fost Gruia Stoica, iar acesta a beneficiat de un dar de nuntă de 50.000 de euro și 185.000 de lei.  Florin Manole este acum președintele PSD Sector 1, sector în care și-a ridicat, împreună cu prietenii, un mic bloc de locuințe. “Manole a încercat să fie transparent și să explice fiecare aspect – de exemplu a povestit cum împrumutase bani de la tatăl său și de la soție pentru a investi într-un proiect imobiliar în care era asociat cu prietenii (un mini-bloc în care își construiesc împreună locuințe). El a prezentat totul ca pe niște aranjamente personale obișnuite, insistând că nu are nimic de ascuns“, arăta Ziarul de Investigații.   

Viitorul ministru al Sănătății, responsabil de ratarea PNRR pe spitale și autorul atacurilor la Nicușor Dan, pe care l-a acuzat că a blocat un spital de oncologie
Politică

Viitorul ministru al Sănătății, responsabil de ratarea PNRR pe spitale și autorul atacurilor la Nicușor Dan, pe care l-a acuzat că a blocat un spital de oncologie

Viitorul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, este direct responsabil de ratarea PNRR în Sănătate și autorul atacurilor la adresa lui Nicușor Dan, pe care l-a acuzat că a blocat un spital de oncologie pe care urma să-l construiască Sanador.  Citește și: Penalul Neacșu, beneficiarul unei sinecuri de 21.000 lei/lună, pus de PSD nr. 2 în guvernul Bolojan El este un apropiat al lui Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a făcut inițial facultatea de chimie și, ulterior, timp de șapte ani, a studiat medicina, între 2012 și 2019. În acest timp el a luat și un masterat în chimie.  Viitorul ministru al Sănătății, responsabil de ratarea PNRR în Sănătate Rogobete a fost secretar de stat la ministerul Sănătății, fiind direct responsabil de PNRR. În 2024, el se lăuda: “Contracte de finanţare concrete au fost semnate şi toate sunt în desfăşurare. În momentul de faţă, Ministerul Sănătăţii gestionează peste 3.200 de contracte de finanţare PNRR, pe toate palierele. Pot da exemple concrete de lucruri care s-au realizat“. Ministrul fondurilor europene, Marcel Boloş, a arătat însă, la 5 aprilie 2025, că, din 24 de spitale planificate, doar 13 ar mai putea primi finanţarea prin PNRR. “Iniţial, când am pornit Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, am pornit la drum cu 24, după care la prima renegociere au rămas 19, iar acum discuţiile cu Comisia Europeană au fost ca toate acele spitale care au contractele de achiziţie publică încheiate şi munca în şantier începută să poată continua finanţarea din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Această negociere este în momentul de faţă în lucru cu reprezentanţii Comisiei, urmează să fie definitivată în cursul acestei luni. Îngrijorarea pe care o are Comisia este că aceste proiecte de infrastructură spitalicească, care sunt complexe şi cu un nivel ridicat de risc de implementare, nu vor fi finalizate până pe 31 august 2026”, a explicat Marcel Boloş.  În campania electorală din această primăvară, deputatul PSD Rogobete a lansat acuzația că Nicușor Dan a blocat, în calitate de primar al Capitalei, construcția unui spital de oncologie.  “Nu există nicio scuză pentru tine, Nicușor — nici măcar lupta ta, oricât de nobilă ai crede-o, cu mafia imobiliară. E prea mult, Nicușor. Prea mult să sacrifici oameni simpli, familii, copii, pentru o fixatie care, sincer, nu mai are nicio logică.   Ți-ai dat singur cu stângul în dreptul și cu dreptul în stângul, încercând să ne îneci în explicații fără noimă, care s-au dovedit, una câte una, simple minciuni. Nu doar că nu respecți oamenii, dar sfidezi și hotărârile instanțelor. Nici legea, nici bunul simț nu par să te oprească?“, scria Rogobete la 3 mai. 

Penalul Neacșu, beneficiarul unei sinecuri de 21.000 lei/lună, pus de PSD nr. 2 în guvernul Bolojan
Politică

Penalul Neacșu, beneficiarul unei sinecuri de 21.000 lei/lună, pus de PSD nr. 2 în guvernul Bolojan

Penalul Marian Neacșu, beneficiarul unei sinecuri de 21.000 lei/lună, are cele mai mari șanse să fie pus de PSD nr.2 în guvernul Bolojan: el ar urma să fie vicepremier, dar fără portofoliu.  Citește și: Pretendent PSD la Curtea Constituțională: ex-tablagiul Busuioc, pus de Dragnea la Curtea de Conturi Penalul Neacșu, pus de PSD nr.2 în guvernul Bolojan Neacșu, specializat în furajarea animalelor, primea, în anul fiscal 2023, suma de 21.000 lei/lună de la așa-numitul Comitet Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări (CIFGA) din cadrul Exim Bank. Recent, premierul desemnat Ilie Bolojan a dat ca exemplu acest comitet, apreciind că numărul membrilor săi, 17, este prea mare.  „Sinecurile publice cred că trebuie să fie eliminate, nu mai putem să mergem cu aceste sinecuri. Mă gândesc, de exemplu, la un comitet care funcționează pe lângă EximBank, unde de la vreo 7 oameni, câți erau în anumite vremuri pe care le țin și eu minte, acum s-a ajuns la vreo 19 oameni”, a declarat Bolojan.  Marian Neacșu este expert contabil și, printre alte slujbe, a lucrat la un IAS.  În 2016, Marian Neacșu a fost condamnat definitiv de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție la șase luni închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese. El și-a angajat fiica la cabinetul parlamentar în perioada cât a fost deputat de Ialomița.

Lider PNL, odă premierului desemnat: „Domnul Bolojan este un personaj de basm”
Politică

Lider PNL, odă premierului desemnat: „Domnul Bolojan este un personaj de basm”

Lider PNL, odă premierului desemnat: „Domnul Bolojan este un personaj de basm (...) Cred că își va găsi tovarășii de drum potriviți, chiar și un cal mâncător de jăratec”, a scris, pe Facebook, primarul Sectorului 1, George Tuță.  Între 2016 și 2018, George Tuță a lucrat ca ofițer în Unitatea Militară 0102, mai târziu, a declarat că a fost consilierul lui Eduard Hellvig la șefia SRI, dar că nu a fost ofițer operativ. Citește și: Pretendent PSD la Curtea Constituțională: ex-tablagiul Busuioc, pus de Dragnea la Curtea de Conturi El l-a comparat pe Ilie Bolojan cu Sfântul Ilie: „Din cât îl știu până acum, cred că își merită pe deplin prenumele. Și sper să îl transforme în realitate, să producă toate fulgerele și trăsnetele necesare pentru îngenuncherea deficitului. Și a altor balauri, care îi vor apărea unul după altul, fără să arunce buzdugane înainte”. Lider PNL, odă premierului desemnat Pentru Tuță, personajul Bolojan „nu este o zână”, ci opusul acesteia, care nu există în dicționar. „Nu crede în magie, nici nu se bazează pe ea. Dar știe să muncească și să livreze rezultate, iar asta cred că va fi cel mai grozav miracol al Sânzienelor de la anul”, a concluzionat edilul Sectorului 1.  „𝐒𝐩𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐣𝐚̆𝐫𝐚𝐭𝐞𝐜 𝐬̦𝐢 𝐒𝐚̂𝐧𝐳𝐢𝐞𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐨𝐦𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐁𝐨𝐥𝐨𝐣𝐚𝐧 Întâmplarea face ca prima zi de prim-ministeriat pentru domnul Ilie Bolojan să fie chiar Solstițiul de vară. Cea mai lungă zi a anului, în care ne bucurăm de lumină până aproape de ora de Champions League.   Inaugurarea mandatului dlui Bolojan vine chiar în ziua în care Drăgaica vestește ploi și belșug. Excel-urile sunt însă ceva mai pesimiste. Ba, dacă stăm să cugetăm realist, ne cam paște un zmeu mare care o să ne pună la încercări complicate.   Cum însă Solstițiul și vara sunt momente de optimism, cred că avem și noi motive pentru a nu vedea numai negru și tăciune.   Domnul Bolojan este un personaj de basm doar dacă îl privim în cheia tenacității, a curajului și a chibzuinței. Cred că își va găsi tovarășii de drum potriviți, chiar și un cal mâncător de jăratec. Apropo de jăratec, vechii colaboratori ai domnului Bolojan știu cu precizie că toți cei care se însoțesc cu domnia sa vor avea într-un final aceleași preferințe culinare. Ceea ce, să recunoaștem, este extrem de necesar în administrația românească. Iar sporul de jăratec nu există.   L-am cunoscut insuficient pe domnul Ilie Bolojan, dar sper să am ocazii mai multe în perioada următoare. Însă din cât îl știu până acum, cred că își merită pe deplin prenumele. Și sper să îl transforme în realitate, să producă toate fulgerele și trăsnetele necesare pentru îngenuncherea deficitului. Și a altor balauri, care îi vor apărea unul după altul, fără să arunce buzdugane înainte.   Are doar nevoie de susținere și de încredere, iar în ceea ce ne privește suntem pregătiți. Avem gânduri bune, înțelegem momentul și pregătim proiecte care să dea cu apă vie peste zone din București pentru ca acestea să poată genera venituri. Nu vrem jumătate din împărăție, nici vreo fată de soție. Vrem doar să fim părtași la o călătorie pe care o vedem la fel.   Domnul Bolojan nu e o zână. Unii ar spune că e chiar opusul uneia, dacă această categorie ar exista în dicționar. Domnia sa este pe cât de sobru, pe atât de calculat. Nu crede în magie, nici nu se bazează pe ea. Dar știe să muncească și să livreze rezultate, iar asta cred că va fi cel mai grozav miracol al Sânzienelor de la anul”, a scris Tuță.   

Primarul Buzăului: Am fost la o înmormântare într-o comună de munte. Toată lumea lucra la primărie
Politică

Primarul Buzăului: Am fost la o înmormântare într-o comună de munte. Toată lumea lucra la primărie

„Am fost la o înmormântare într-o comună de munte și toată lumea lucra la primărie”, a relatat primarul PSD al Buzăului, Constantin Toma, într-un interviu la Prima TV. „Băi, sunteţi nebuni? Nu se poate aşa ceva. Stau toţi cu mâna întinsă”, ar fi fost reacția lui Toma.  Citește și: Pretendent PSD la Curtea Constituțională: ex-tablagiul Busuioc, pus de Dragnea la Curtea de Conturi El a arătat că din 2016 a încercat să reducă numărul de poliţişti locali, dar a fost dat în judecată, iar procesul încă nu s-a încheiat. Primarul Buzăului: Toată lumea lucra la primărie „Am fost la o înmormântare într-o comună de munte acum vreo săptămână, două. Toată lumea care mai lucra pe acolo lucra la Primărie. Băi, sunteţi nebuni? Nu se poate aşa ceva. Stau toţi cu mâna întinsă. Atenţie!   Deci am încercat şi eu să iau măsuri, să dau oameni afară. Cu Poliţia Locală mă judec de 9 ani de zile.   Am pierdut până în martie anul ăsta 30 de milioane de euro. Am plătit salarii şi sporurile astea extraordinare peste 30 de milioane de euro. Or, cu bănuţii ăştia n-ar mai fi fost trotuar sau străduţă în Buzău neasfaltate.   Despre asta vorbim. Pentru că ăştia de la Uniunea Europeană nu-ţi dau bani de asfaltări. Am luat ceva pe mobilitate urbană. Restul trebuie să ai tu bănuţii”, a spus Constantin Toma.    Primarul municipiului Buzău le-a cerut tuturor partidelor din coaliţia de guvernare să demareze rapid reforma administraţiei publice. „Toate partidele, că vorbim de PSD, că vorbim de USR, că vorbim de UDMR, să se înhame toţi la reforme, pentru că, fără reforme, nu avem nicio şansă să salvăm ţara şi să putem să creştem lucrurile”, a conchis Constantin Toma, citat de news.ro.

Pretendent PSD la Curtea Constituțională: ex-tablagiul Busuioc, pus de Dragnea la Curtea de Conturi
Politică

Pretendent PSD la Curtea Constituțională: ex-tablagiul Busuioc, pus de Dragnea la Curtea de Conturi

A mai apărut un pretendent PSD la Curtea Constituțională, pe lângă senatorul Robert Cazanciuc sau Alina Corbu, acum președintele ICCJ: ex-tablagiul Mihai Busuioc, pus de Liviu Dragnea șef la Curtea de Conturi. Citește și: Comisia Europeană desființează afirmațiile PSD că deficitul s-ar datora investițiilor: de vină sunt salariile bugetarilor și pensiile De altfel, Curtea de Conturi a declanșat în ultima vreme controale dure și a publicat rezultatele, fapt cu totul neobișnuit în ultimii șapte ani. Printre instituțiile controlate se află Înalta Curte de Casație și Justiție, condusă de o posibilă rivală a lui Busuioc, Alina Corbu.  Pretendent PSD la Curtea Constituțională: ex-tablagiul Busuioc În schimb, presa a acuzat Curtea de Conturi că „a îngropat” controalele la PSD în legătură cu cheltuirea subvențiilor de la buget.  Curtea de Conturi este condusă, din 2017, de Mihai Busuioc, un apropiat al lui Liviu Dragnea și absolvent al școlii de subofițeri de poliție de la Câmpina - situație pe care acesta o camuflează în CV-ul său scriind că a studiat la “Școala Militară „Vasile Lascăr“ - Câmpina“. Busuioc a fost, între 2009 și 2012, președinte al Consiliului Infrastructurii Naționale de Informații Spațiale. El a fost secretar general adjunct la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în perioada în care Liviu Dragnea conducea această instituție. Busioc a fost numit secretar general al Guvernului, în ianuarie 2017, de către Sorin Grindeanu, imediat după acesta a fost investit în funcția de premier. Numirea lui Busuioc a fost prima decizie a lui Grindeanu în calitate de premier. În aprilie 2017, Mihai Busuioc a fost numit membru în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom, fiind propus de către statul român, prin Ministerul Energiei.  

Comisia Europeană desființează afirmațiile PSD că deficitul s-ar datora investițiilor: de vină sunt salariile bugetarilor și pensiile
Economie

Comisia Europeană desființează afirmațiile PSD că deficitul s-ar datora investițiilor: de vină sunt salariile bugetarilor și pensiile

Comisia Europeană desființează afirmațiile PSD că deficitul s-ar datora investițiilor: de vină sunt salariile bugetarilor și pensiile, se arată într-un document publicat vineri, intitulat „DECIZIA CONSILIULUI de stabilire a faptului că România nu a întreprins nicio acțiune efectivă ca răspuns la Recomandarea Consiliului din 21 ianuarie 2025”. Citește și: Ciolacu, Tudose și Paul Stănescu se bat să-și trimită clientela în viitorul guvern Comisia Europeană desființează afirmațiile PSD că deficitul s-ar datora investițiilor În decizie se arată că: „Ca raport la PIB, abaterea dintre creșterea cumulată a cheltuielilor nete pentru 2024 și 2025 și maximul recomandat se ridică la 1,7% din PIB. Abaterea este determinată în mare parte de creșterea ridicată a cheltuielilor publice curente în 2024, care au crescut cu 18,7% față de 2023, în special de o creștere de 21,5% a cheltuielilor cu salariile din sectorul public și de o creștere de 19,5% a transferurilor sociale (inclusiv pensiile)”. Însă documentul EcoFin - miniștrii de finanțe și/sau ai economiei din statele membre UE - arată că guvernarea Ciolacu trebuia să modifice cadrul fiscal până la 1 aprilie 2025, ceea ce nu s-a petrecut. „Cu toate acestea, revizuirea cadrului fiscal, inclusă în planul fiscal-structural pe termen mediu al României și esențială pentru atingerea obiectivelor bugetare în 2025 și 2026, nu a intrat în vigoare până la 1 aprilie 2025 cel târziu, astfel cum se cerea în Recomandarea Consiliului din 21 ianuarie 2025 de aprobare a planului fiscal-structural pe termen mediu al României. Ponderea datoriei publice în PIB a crescut de la 48,9 % la sfârșitul anului 2023 la 54,8 % din PIB la sfârșitul anului 2024 și Comisia estimează că va crește la 59,4 % la sfârșitul anului 2025, ca urmare a deficitelor publice ridicate”, a arătat EcoFin.     

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră