sâmbătă 01 august
Login Contact
DeFapt.ro

Gabriela Iordache

2049 articole
Gabriela Iordache

Internațional

S-au tras primele focuri de armă în Taiwan: forțele de la Taipei au țintit drone chinezești care au survolat insule necontrolate de Beijing

Taiwan versus China: focuri de armă. Taipei şi Beijing au avut marţi un schimb virulent de replici în legătură cu o recentă serie de incursiuni ale unor drone chineze pe deasupra insulelor taiwaneze Kinmen, preşedinta taiwaneză avertizând cu "contramăsuri ferme", relatează France Presse. China, tactică de "zonă gri" Fotografii şi înregistrări video luate de drone asupra acestui arhipelag, situat la câţiva kilometri de oraşul chinez Xiamen, au circulat pe reţele de socializare chineze şi taiwaneze. Una dintre înregistrări arată soldaţi taiwanezi aruncând pietre în direcţia unei drone pentru a încerca să o îndepărteze. Preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen a afirmat marţi că China a utilizat o tactică de "zonă gri", precum incursiunea dronelor, pentru a-şi continua "intimidarea militară" la adresa Taiwanului. "Vreau să spun fiecăruia că, cu cât inamicul ne provoacă mai mult, cu atât noi trebuie să fim mai calmi. Nu vom provoca un război şi vom da dovadă de reţinere, dar aceasta nu înseamnă că nu vom lua contramăsuri", a declarat ea în cursul unei vizite la o unitate a Forţelor aeriene pe insulele Penghu. Aroganță la Beijing: Sunt insule chinezești Preşedinta taiwaneză a anunţat că a cerut Ministerului Apărării "să ia contramăsurile ferme şi necesare la momentul potrivit pentru a apăra securitatea spaţiului nostru aerian". Întrebat despre aceste înregistrări video luate de drone, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian, a apreciat luni că nu este vorba de un "caz care merită să fie discutat" pentru că dronele "zboară în jurul teritoriului chinez". Acest răspuns a declanşat mânia Taipeiului, care a comparat această hărţuire cu drone cu comportamentul unui "hoţ". Citește și: Uniunea Europeană, acord intern pentru un pas extrem de important în relația cu Ucraina: crearea unei misiuni de asistenţă militară. În ce ar consta sprijinul comunitar "Cei care vin fără să fie invitaţi sunt numiţi hoţi, ca şi cei care forţează uşa sau spionează din aer, iar poporul din Taiwan nu primeşte astfel de hoţi", a declarat Ministerul taiwanez de Externe într-un comunicat luni seara. "Guvernul expansionist autoritar al Partidului Comunist chinez a făcut întotdeauna din hărţuirea altor ţări o rutină cotidiană şi titlul său de este deci binemeritat", potrivit documentului, citat de AFP. Declanșatorul Nancy Pelosi Taiwanul trăieşte sub ameninţarea constantă a unei invazii a Beijingului, care consideră insula parte a teritoriului său de recucerit într-o zi, eventual cu forţa, dacă va fi necesar. Tensiunile în strâmtoarea Taiwan au atins recent cel mai înalt nivel înregistrat de mulţi ani, în urma vizitei preşedintei Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi, la începutul lunii august în insula autonomă. Timp de o săptămână, China a recurs în chip de represalii la manevre militare terestre şi maritime, fără precedent de la mijlocul anilor '90, în special prin survolarea insulelor Kinmen de către drone. Taiwan versus China: focuri de armă Cine pilotează aceste drone din China continentală nu a fost stabilit clar. Până în prezent, Ministerul taiwanez al Apărării s-a limitat să lanseze rachete luminoase împotriva acestor drone, dar a avertizat că va lua "contramăsurile necesare", inclusiv doborârea dronelor dacă va fi necesar, notează AFP. Armata taiwaneză a tras marţi focuri de avertizare asupra unei drone chineze care a survolat o insuliţă controlată de Taiwan de lângă coasta chineză, a declarat un purtător de cuvânt militar, citat de Reuters. Drona s-a întors în China după aceste tiruri, conform aceluiaşi purtător de cuvânt. Este pentru prima când focuri de avertisment sunt trase într-un astfel de incident, notează Reuters.

S-au tras primele focuri de armă în Taiwan: forțele de la Taipei au țintit drone chinezești care au survolat insule necontrolate de Beijing
Beneficiari ai controversatei prevederi CCR privind prescripţia: doi potlogari cu ani buni de puşcărie în faţă
Eveniment

Beneficiari ai controversatei prevederi CCR privind prescripţia: doi potlogari cu ani buni de puşcărie în faţă

Beneficiarii prescripției CCR: potlogari de pușcărie. Curtea ieşeană de Apel a dat liber la aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale (CCR) referitoare la prescripţia răspunderii penale. Beneficiarii prescripției CCR: potlogari de pușcărie Magistraţii ieşeni nu au mai aşteptat ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe cu privire la modul de interpretare a deciziilor şi au pronunţat o primă soluţie în acest domeniu. Primii beneficiari ai generozităţii CCR nu vor fi demnitari acuzaţi de corupţie, poliţişti şpăgari sau alţi infractori cu „gulere albe”. Citește și: Moscova se grăbește să catalogheze contraofensiva ucraineană în Herson drept „eșec lamentabil”. De fapt, forțele ruse au pierderi grele Ci doi potlogari judecaţi pentru că au ameninţat un gardian al penitenciarului în care erau deţinuţi. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Un fost senator construieşte sute de locuinţe cu biserică şi şcoală
Eveniment

Un fost senator construieşte sute de locuinţe cu biserică şi şcoală

Ex-senator, locuinţe cu biserică şi şcoală. Un proiect imobiliar de amploare, cu zeci de clădiri, a ajuns în ultima etapă de avizare. Ex-senator, locuinţe cu biserică şi şcoală Iniţiativa aparţine unui fost senator şi se află la circa 2,5 km de şos. Nicolina. Teodor Haucă, alături de soţia sa, deţine un teren 12 hectare pe care vrea să construiască cel puţin 60 de imobile. Citește și: Moscova se grăbește să catalogheze contraofensiva ucraineană în Herson drept „eșec lamentabil”. De fapt, forțele ruse au pierderi grele Complexul rezidenţial va avea şi o biserică, precum şi unităţi de învăţământ. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Încă un trădător ucrainean, fost deputat, asasinat: ciuruit în propria casă. Alți colaboratori ai rușilor, aruncați în aer
Internațional

Încă un trădător ucrainean, fost deputat, asasinat: ciuruit în propria casă. Alți colaboratori ai rușilor, aruncați în aer

Încă un trădător ucrainean, deputat, asasinat. Un deputat ucrainean care trecuse în regiunea ocupată Herson pentru a lucra pentru administraţia rusă a fost asasinat, potrivit anchetatorilor ruşi, potrivit Kyiv Post. Încă un trădător ucrainean, deputat, asasinat Ancheta preliminară arată că Oleksii Kovalev, în vârstă de 33 de ani, a fost împuşcat mortal în locuinţa sa, au anunţat autorităţile de anchetă penală ruse pe Telegram. Partenera sa a fost înjunghiată în atac şi a murit la spital, potrivit unor surse ucrainene. Câţiva deputaţi ucraineni au informat despre moartea lui Kovalev. Acesta supravieţuise deja unei explozii în iunie. Omul de afaceri Oleksii Kovalev fusese ales în Rada Supremă în 2019 prin mandat direct în regiunea Herson pentru partidul prezidenţial Slujitorul Poporului. Anchetat pentru trădare În aprilie, după ce a revenit în regiune, a fost exclus din partid şi din grupul parlamentar sub suspiciunea de colaborare cu Moscova, iar procuratura l-a anchetat pentru trădare. În regiunea Herson controlată de Rusia, el a avut funcţiile de adjunct al şefului administraţiei şi ministru al agriculturii. Citește și: Moscova se grăbește să catalogheze contraofensiva ucraineană în Herson drept „eșec lamentabil”. De fapt, forțele ruse au pierderi grele Rusia a preluat controlul în aproape toată regiunea Herson din sudul Ucrainei după invazia declanşată la 24 februarie. În ultimele săptămâni au avut loc mai multe atacuri asupra unor ucraineni care au colaborat cu forţele de ocupaţie, notează DPA.

Rusia, în criză mare de rachete: a relocat o baterie de antiaeriene S-300 din Siria în Crimeea, unde forțele ruse au fost ținta unor atacuri devastatoare
Internațional

Rusia, în criză mare de rachete: a relocat o baterie de antiaeriene S-300 din Siria în Crimeea, unde forțele ruse au fost ținta unor atacuri devastatoare

Rusia, în criză mare de rachete. Rusia a trimis o baterie de rachete antiaeriene S-300 din Siria într-un port rusesc în apropiere de Crimeea, potrivit unei companii israeliene de imagistică prin satelit, într-o tentativă aparentă a Moscovei de a-şi consolida apărarea antiaeriană în războiul cu Ucraina, relatează Reuters. Rusia, în criză mare de rachete Imaginile realizate de ImageSat International (ISI) arată prezenţa bateriei antiaeriene S-300 la Masyaf (Siria), în aprilie, şi locul gol lăsat la 25 august după ce bateria de sisteme S-300 fusese expediată în portul Tartus. Imagini separate arată componente ale bateriei pe un doc la Tartus între 12 şi 17 august. Către 20 august acestea fuseseră expediate, ISI concluzionând că au fost transferate pe o navă rusă, Sparta II, care a plecat din Tartus spre portul rusesc Novorossiisk. Datele Refinitiv Eikon arată că Sparta II a ajuns deja la Novorossiisk, după ce a trecut prin strâmtoarea Dardanele, controlată de Turcia. Ministerul rus al Apărării a refuzat orice fel de comentariu despre aceste informaţii. Imagini ISI Rusia dispune de o prezenţă militară în Siria din 2015, anul în care a intervenit în războiul civil din această ţară de partea preşedintelui sirian Bashar al-Assad. Dacă se confirmă, această relocare ar releva o iniţiativă semnificativă a Rusiei de a-şi consolida apărarea antiaeriană în apropierea teatrului de război din Ucraina, unde forţele sale au fost supuse unor atacuri devastatoare în ultimele săptămâni. Într-un astfel de incident, opt avioane de luptă ruseşti au fost distruse luna aceasta intr-o serie de explozii la o bază aeriană din Crimeea. Ucraina a refuzat să spună dacă ea este la originea acestor atacuri şi să precizeze modul în care le-a efectuat. Citește și: EXCLUSIV Trupa Phoenix a fost plătită din donațiile pentru construcția unui spital mobil promis de George Simion. Covaci, despre foștii colegi care l-au criticat: „Niște nesimțiți!” Conform imaginilor ISI, radarul bateriei S-300 de la baza Masyaf a fost transportat separat la baza aeriană Hmeimim, pe coasta siriană, la nord de Tartus. Analiştii companiei israeliene de imagistică prin satelit estimează că, din cauza dimensiunii şi greutăţii sale, radarul nu a putut fi transportat pe cale maritimă, de aceea s-ar putea să fi fost trimis înapoi în Rusia cu un avion-cargo de tip Iliuşin-76 de la Hmeimim.

FSB (ex-KGB) susține că a identificat un complice, tot ucrainean, al Nataliei Vovk, presupusa asasină a Dariei Dughina
Eveniment

FSB (ex-KGB) susține că a identificat un complice, tot ucrainean, al Nataliei Vovk, presupusa asasină a Dariei Dughina

Daria Dughina: FSB, încă un ucrainean. Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB, fostul KGB) a informat luni că la atentatul cu bombă care a ucis-o pe Daria Dughina, fiica scriitorului ultranaţionalist rus Aleksandr Dughin, ar fi participat un al doilea cetăţean ucrainean, identificat drept Bogdan Ţiganenko, transmite EFE. Daria Dughina: FSB, încă un ucrainean Potrivit FSB, care anterior o menţionase pe ucraineanca Natalia Vovk ca autoare materială a asasinatului, presupusul complice al acesteia a intrat în Rusia la 30 iulie şi a părăsit ţara cu o zi înaintea atentatului, comis la 20 august. Ţiganenko "i-a pus la dispoziţie lui Vovk plăcuţe de înmatriculare false şi documente pe numele Iulia Zaiko, o cetăţeancă din Kazahstan, şi împreună cu Vovk a fabricat dispozitivul exploziv improvizat într-un garaj închiriat din sud-vestul Moscovei", se menţionează în comunicatul FSB, difuzat de agenţiile de presă ruse. În plus, serviciile de securitate au difuzat 11 minute de imagini video de la presupusa intrare a lui Ţiganenko în Rusia, precum şi la volanul maşinii pe care a condus-o Vovk la Moscova şi în care aceasta, împreună cu fiica sa, a părăsit Rusia a doua zi după atentat. Fiica lui Dughin, "martira" Kremlinului Agenţia dpa scrie că presupusul complice al Nataliei Vovk s-a născut în 1978 şi ar fi părăsit Rusia via Estonia. Potrivit FSB, Vovk a ajuns în Rusia la 23 iulie împreună cu fiica sa de 12 ani, Sofia, şi a închiriat un apartament în aceeaşi clădire în care locuia şi Dughina. Citește și: EXCLUSIV Trupa Phoenix a fost plătită din donațiile pentru construcția unui spital mobil promis de George Simion. Covaci, despre foștii colegi care l-au criticat: „Niște nesimțiți!” Ucraina a dezminţit orice implicare în uciderea lui Dughina, care de la moartea sa a fost prezentată drept martir de politicieni pro-Kremlin şi de televiziunea de stat, unde apărea adesea în calitate de comentator în favoarea războiului cu Ucraina, aminteşte Reuters.

Centrala nucleară de la Zaporojie, deschisă în sfârșit pentru experții AIEA. Ce ascund rușii
Internațional

Centrala nucleară de la Zaporojie, deschisă în sfârșit pentru experții AIEA. Ce ascund rușii

Ce ascund rușii la centrala Zaporojie. Misiunea pe care Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) o începe la centrala nucleară ucraineană Zaporojie este "cea mai dură din istoria" organizaţiei din cauza luptelor din apropiere, a apreciat luni şeful diplomaţiei ucrainene, potrivit AFP. Ce ascund rușii la centrala Zaporojie "Această misiune va fi cea mai dură din istoria AIEA din cauza activităţii de luptă desfăşurată de Rusia pe teren, dar şi ca urmare a manierei evidente în care Rusia încearcă să-şi legitimeze prezenţa" în acest loc, a afirmat Dmitro Kuleba în timpul unei vizite la Stockholm. Pe de altă parte, ambasadorul Rusiei la organizaţiile internaţionale cu sediul la Viena, Mihail Ulianov, a salutat misiunea AIEA la centrala nucleară Zaporoje. El a ţinut să precizeze că Moscova a avut o contribuţie semnificativă la această vizită. Ţările G7, "profund îngrijorate" Ţările G7, care s-au declarat "profund îngrijorate" de riscurile de accident nuclear la centrala Zaporojie, au cerut luni garanţii pentru accesul "în deplină libertate" al personalului AIEA la acest obiectiv. "Subliniem că orice tentativă a Rusiei de a deconecta centrala de la reţeaua electrică ucraineană ar fi inacceptabilă", indică o declaraţie a grupului directorilor G7 pentru neproliferare. Declaraţia subliniază că centrala nucleară Zaporojie nu trebuie "să fie utilizată pentru activităţi militare sau pentru stocarea de material militar". Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a anunţat luni dimineaţă că se află în drum spre centrala nucleară Zaporojie. Șase reactoare la Zaporojie Situată în sudul Ucrainei, această centrală a fost deconectată de la reţeaua electrică joi, pentru prima dată în istoria sa, ca urmare a unui incendiu cauzat de un bombardament ce a produs pagube asupra unei linii electrice. Având şase reactoare cu o capacitate de 1.000 de megawaţi fiecare, centrala nucleară Zaporojie se află din luna martie în mâinile forţelor ruse. Citește și: EXCLUSIV Trupa Phoenix a fost plătită din donațiile pentru construcția unui spital mobil promis de George Simion. Covaci, despre foștii colegi care l-au criticat: „Niște nesimțiți!” În ultimele săptămâni, Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc de bombardamente care au vizat locul acestei centrale, ceea ce a sporit temerile privind producerea unei catastrofe de tipul celei din 1986 de la Cernobîl.

Un milion de euro costă reabilitarea unui hectar de spațiu verde într-o zonă urbană
Eveniment

Un milion de euro costă reabilitarea unui hectar de spațiu verde într-o zonă urbană

Un milion euro, un hectar verde. Primăria are nevoie de peste zece milioane euro pentru reabilitarea a peste zece hectare de spaţii verzi. Un milion euro, un hectar verde Consilierii locali vor aproba studiile de fezabilitate în cazul modernizării Parcului Ciurchi şi a şase zone verzi din diverse cartiere ale oraşului. După aprobarea indicatorilor tehnico-economici, municipalitatea va putea lansa licitaţii de execuţie a lucrărilor. Citește și: EXCLUSIV Trupa Phoenix a fost plătită din donațiile pentru construcția unui spital mobil promis de George Simion. Covaci, despre foștii colegi care l-au criticat: „Niște nesimțiți!” Desigur, în măsura în care va dispune de resurse financiare în acest sens. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Criza energiei în UE se adâncește, cancelarul austriac cere decuplarea prețului gazelor de cel al electricității
Internațional

Criza energiei în UE se adâncește, cancelarul austriac cere decuplarea prețului gazelor de cel al electricității

Criza energiei în UE se adâncește. Cancelarul austriac, Karl Nehammer, a cerut duminică Uniunii Europene "să decupleze preţul energiei electrice de cel al gazelor", pentru a scădea facturile la curent, transmite AFP. Criza energiei în UE se adâncește Şeful guvernului de la Viena a afirmat că subiectul va fi discutat la o reuniune de urgenţă şi că "preţul electricităţii trebuie să scadă", iar preşedintele rus Vladimir Putin nu trebuie lăsat să decidă zilnic în locul europenilor. "Trebuie să oprim această nebunie care loveşte în prezent pieţele de energie", a arătat Nehammer într-un comunicat. El a apreciat că paşii în acest sens pot fi făcuţi doar în cadru european, nu la nivel naţional. Citește și: EXCLUSIV Trupa Phoenix a fost plătită din donațiile pentru construcția unui spital mobil promis de George Simion. Covaci, despre foștii colegi care l-au criticat: „Niște nesimțiți!” Premierul ceh Petr Fiala, a cărui ţară asigură semestrul acesta preşedinţia Uniunii Europene, anunţase vineri că Cehia va convoca o reuniune de urgenţă a miniştrilor energiei. După şase luni de război în Ucraina, preţul energiei în Europa a atins la sfârşitul acestei săptămâni noi recorduri. Una din cauze este reducerea livrărilor de gaze din Rusia către UE, unde 20% din energia electrică se produce în termocentrale pe gaz.

Ministrul Sorin Cîmpeanu susține că o comisie a constatat că teza sa de doctorat nu este plagiată, dar nu spune care sunt membrii comisiei
Economie

Ministrul Sorin Cîmpeanu susține că o comisie a constatat că teza sa de doctorat nu este plagiată, dar nu spune care sunt membrii comisiei

Comisie secretă, analiza doctoratului lui Cîmpeanu. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a făcut public, duminică, raportul comisiei de analiză în cazul propriei teze de doctorat, pe care a susţinut-o în anul 2000, menţionând că "nu au fost constatate niciun fel de abateri de la normele de etică privind forma şi conţinutul tezei de doctorat" şi că nu a fost considerată oportună transmiterea lucrării în vederea altor verificări. Solicitare verbală în conferință de presă "Urmare a solicitării verbale, primită joi - 25 august 2022, în timpul unei conferinţe de presă, când mi s-a cerut pentru prima oară în mod direct să fac public rezultatul analizei propriei teze de doctorat, susţinută în anul 2000, am decis să postez acest document primit în urmă cu aproape un an. În anul 1992, în urmă cu 30 de ani, atunci când am iniţiat cercetările doctorale pe o temă care a devenit esenţială în prezent, dar care era de pionierat la vremea respectivă - impactul asupra mediului înconjurător al unor activităţi antropice şi identificarea unor soluţii care să corespundă economiei circulare - nu am anticipat cât interes vor suscita rezultatele acestor cercetări pentru unele persoane", a scris Cîmpeanu pe Facebook. Softuri, comitete și comiții El a menţionat că, "în urma unei analize realizate de către specialişti în domeniu, dublată de verificarea prin intermediul celor mai utilizate softuri de detectare a similitudinilor (sistemantiplagiat şi Turnitin)", a reieşit că "teza de doctorat respectă normele eticii universitare şi deontologiei cercetării şi, în acelaşi timp, lucrarea are valoare ştiinţifică şi practică, fiind de actualitate şi în prezent, constituind o lucrare de referinţă în domeniul agriculturii ecologice, a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare şi, nu în ultimul rând, al protecţiei factorilor de mediu". Cîmpeanu a arătat că din raport reiese că "nu au fost constatate niciun fel de abateri de la normele de etică privind forma şi conţinutul tezei de doctorat". Cîmpeanu zice că a cercetat timp de opt ani "Coeficientul de similitudine c1, care reprezintă ponderea procentuală din document şi conţine grupări de 5 cuvinte sau mai lungi, găsite în resursele internet, este de 0,87% faţă de pragul admis de 50% stabilit de acest soft ca indicând suspiciuni de plagiat. Coeficientul de similitudine c2, care reprezintă ponderea procentuală din document din perspectiva frazelor de 25% sau mai lungi, găsite în resursele internet, este de 0.00%...". Concluzia comisiei este că "teza de doctorat este, în mod evident, rezultatul cercetărilor originale efectuate de către autorul acesteia în teren, într-o manieră continuă, vreme de 8 ani. În consecinţă, apreciem că nu este oportună şi nici motivată, în fapt şi în drept, o decizie de transmitere a tezei de doctorat analizate, în vederea altor verificări", a mai scris Cîmpeanu. Comisie secretă, analiza doctoratului lui Cîmpeanu Joi, ministrul Educaţiei a declarat că rezultatul comisiei care i-a verificat în 2021 teza de doctorat a fost unul "laudativ" şi că softurile antiplagiat au generat valori de câteva zeci de ori mai mici decât cele de la care se declanşează suspiciunea de plagiat. "A fost constituită o comisie de analiză din toate perspectivele - ştiinţifică şi de respectare a normelor de etică şi deontologie universitară, formată din specialişti, care în opinia mea sunt dincolo de orice îndoială din perspectiva prestigiului moral şi ştiinţific. (...) S-a decis constituirea comisiei pentru verificarea tezei de doctorat susţinută în anul 2000. Conţinutul din perspectivă ştiinţifică este amănunţit descris de această comisie şi este asumat. Este mult prea laudativ pentru a-l putea prezenta public. Este rodul unei munci de 8 ani, experienţe zilnice din teren. Din perspectiva normelor de etică şi deontologie universitară (...) rezultatul a fost acela de respectare a absolut tuturor normelor. A fost verificată cu două softuri antiplagiat (...) iar rapoartele de analiză au relevat că coeficienţii de similitudine sunt de câteva zeci de ori mai mici decât cei de la care se declanşează suspiciunea de plagiat", a afirmat Cîmpeanu într-o conferinţă de presă. Un ministru modest Cîmpeanu a precizat că nu a publicat concluziile anchetei pentru că nu a simţit nevoia să comunice "un rezultat laudativ" la adresa unei munci de opt ani. "Dacă ar fi fost altfel, aş fi cerut să se continue procesul de analiză", a adăugat el. Citește și: EXCLUSIV Trupa Phoenix a fost plătită din donațiile pentru construcția unui spital mobil promis de George Simion. Covaci, despre foștii colegi care l-au criticat: „Niște nesimțiți!” Ministrul Educaţiei afirma pe 9 august 2021 că teza sa de doctorat este publică la Biblioteca Naţională şi a putut fi consultată "în ultimii 20 de ani".

Consilier local, amendat pentru abuz de limbaj. A folosit cuvântul "viol". Dacă era parlamentar, scăpa
Politică

Consilier local, amendat pentru abuz de limbaj. A folosit cuvântul "viol". Dacă era parlamentar, scăpa

Consilier local, amendat pentru cuvântul "viol". Consilierii locali nu au imunitate pentru declarațiile făcute în plen. Consilier local, amendat pentru cuvântul "viol" De acest lucru s-a convins și un ales al sătenilor din comuna Valea Seacă. În focul dezbaterii, acestuia i-a scăpat o formulare cel puțin ciudată, pe care a fost chemat să o explice în fața judecătorilor. Citește și: EXCLUSIV Trupa Phoenix a fost plătită din donațiile pentru construcția unui spital mobil promis de George Simion. Covaci, despre foștii colegi care l-au criticat: „Niște nesimțiți!” Nu a reușit. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Putin, părăsit de aliatul Kazahstan, țară care și-a înghețat exportul de arme timp de un an și nu recunoaște republicile separatiste rusești
Internațional

Putin, părăsit de aliatul Kazahstan, țară care și-a înghețat exportul de arme timp de un an și nu recunoaște republicile separatiste rusești

Putin, părăsit de Tokaev, președintele Kazahstanului. Acest stat, vecin şi aliat al Rusiei, a suspendat toate exporturile de arme timp de un an, a declarat sâmbătă guvernul său, pe fondul conflictului din Ucraina şi al sancţiunilor occidentale împotriva Moscovei, relatează Reuters. Putin, părăsit de Tokaev, președintele Kazahstanului Fostă republică sovietică, care are, de asemenea, legături economice intense cu Kievul, a evitat să ia parte vreuneia din tabere în criza ucraineană, pronunţându-se pentru o rezolvare paşnică. Guvernul kazah nu a oferit vreun motiv în declaraţia sa de sâmbătă pentru decizia de a-şi suspenda exportul de arme pentru un an. Citește și: Putin își continuă politica de rusificare a ucrainenilor aflați în situații dificile și care ajung în Rusia: drept de muncă și ședere nelimitate Kazahstanul produce o gamă largă de echipamente militare, inclusiv nave, vehicule blindate şi artilerie, mitraliere, viziere de noapte, grenade, torpile şi echipamente de protecţie. Guvernul nu a indicat care din aceste articole erau exportate. În iunie, preşedintele kazah Kasîm-Jomart Tokaev a declarat la Forumul economic de la Sankt-Petersburg, în prezenţa omologului său rus, Vladimir Putin, că ţara sa nu va recunoaşte independenţa autoproclamatelor republici populare Lugansk şi Doneţk din estul Ucrainei, numindu-le "cvasi-state".

FOTO George Simion și-a făcut club socio-jurnalistic la nunta de la Măciuca: Dan Diaconescu, Robert Turcescu, Victor Ciutacu, Mirel Palada
Eveniment

FOTO George Simion și-a făcut club socio-jurnalistic la nunta de la Măciuca: Dan Diaconescu, Robert Turcescu, Victor Ciutacu, Mirel Palada

Turcescu, Ciutacu, Palada, pajii lui Simion. Dan Diaconescu și-a asumat de mai multă vreme o relație specială cu George Simion. Pe 15 februarie a.c., fostul deținător de televiziune posta o fotografie cu George Simion și câteva întrebări fără răspuns în legătură cu aceasta. Turcescu, Ciutacu, Palada, pajii lui Simion La aproape șase luni și jumătate după acel episod, pe 26 august, Dan Diaconescu a reapărut în același context cu George Simion. De data aceasta, împreună într-o fotografie în care se mai aflau jurnaliștii Robert Turcescu și Victor Ciutacu și sociologul Mirel Palada. Pe propriul său cont de Facebook, Diaconescu a postat și o fotografie în care era însoțit doar de cei trei, fără mirele de la nunta de la Măciuca, Vâlcea. Citește și: Circ ieftin la nunta lui George Simion: sesizare la Poliție că la petrecere s-ar fi pus o bombă, pirotehniștii SRI au intrat în alertă Deocamdată, nu este clar care este statutul celor menționați la nunta liderului AUR: profesional sau personal? În afară de Dan Diaconescu, care a scris pe Facebook despre eveniment, ceilalți nu au oferit explicații.

China nu vrea să părăsească vecinătatea maritimă a Taiwanului, insistă să facă "exerciții militare"
Internațional

China nu vrea să părăsească vecinătatea maritimă a Taiwanului, insistă să facă "exerciții militare"

China insistă: exerciții militare lângă Taiwan. Ministerul Apărării taiwanez a anunţat sâmbătă că a detectat 21 de avioane şi cinci nave chineze acţionând în jurul Taiwanului, în contextul în care China îşi continuă exerciţiile militare în apropierea insulei, transmite Reuters. China insistă: exerciții militare lângă Taiwan Ministerul citat a menţionat că nici un avion chinez nu a depăşit linia mediană din strâmtoarea Taiwan, o barieră neoficială între China şi Taiwan. Începând din 4 august, China a organizat manevre militare de amploare, mobilizând avioane, nave şi rachete balistice în şase sectoare din jurul insulei Taiwan, ca răspuns la vizita la Taipei a preşedintei Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, Nancy Pelosi. Citește și: Putin l-a asmuțit iar pe Medvedev împotriva Occidentului: Rusia nu va face pace dacă Ucraina renunță la NATO, e insuficient Armata chineză a explicat că prin operaţiunile comune ale forţelor aeriene şi maritime în jurul insulei Taiwan şi-a "testat eficient" capacitatea de luptă. Taiwanul are un guvern independent din 1949, dar China consideră că insula face parte din teritoriul său. În 1979, Washingtonul a întrerupt în mod oficial legăturile diplomatice cu autorităţile de la Taipei şi a stabilit relaţii cu Beijingul.

Sute de parașutiști ruși, uciși după bombardarea unui hotel din Luganskul ocupat, susține Ucraina
Internațional

Sute de parașutiști ruși, uciși după bombardarea unui hotel din Luganskul ocupat, susține Ucraina

Lugansk: sute de parașutiști ruși, uciși. Circa 200 de paraşutişti ruşi au fost ucişi în cursul unui atac al trupelor ucrainene împotriva unei baze militare în Kadiivka în regiunea Lugansk (estul Ucrainei), regiune aflată sub controlul forţelor ruse, a declarat vineri şeful administraţiei militare ucrainene din Lugansk, Serhii Haidai, citat de EFE. Lugansk: sute de parașutiști ruși, uciși Într-un mesaj pe Telegram, citat de agenţia Ukrinform, Haidai precizează că forţele armate ucrainene au "aruncat în aer" hotelul Donbas din Kadiivka, unde ruşii îşi aveau baza din 2014. "200 de paraşutişti ruşi au fost eliminaţi. Vom continua", a adăugat Haidai, care nu a precizat totuşi când a avut loc atacul. Anterior, Statul Major General al forţelor armate ucrainene estimase pierderile trupelor ruseşti de la începutul invaziei ruse în Ucraina la circa 46.250, dintre care 400 doar în ultimele 24 de ore. Peste 7.000 de echipamente rusești, distruse Între 24 februarie şi 26 august, forţele ucrainene ar fi distrus, de asemenea, 1.936 tancuri, 4.251 blindate, 1.040 sisteme de artilerie, 272 sisteme de lansatoare multiple de rachete (MLRS) şi 148 de sisteme de apărare antiaeriană, potrivit listei publicate de Statul Major pe pagina sa de Facebook. Citește și: Laboratoare chimice rusești au fost aduse la Zaporojie pentru a-i proteja pe invadatori de radiații nucleare, susține Kievul Trupele ruse ar mai fi pierdut 234 de avioane, 202 elicoptere, 834 drone, 196 rachete de croazieră, 15 nave, 3.162 vehicule şi camioane cisternă şi 99 de echipe speciale, conform aceleiaşi surse.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră