joi 16 iulie
Login Contact
DeFapt.ro

Gabriela Iordache

2049 articole
Gabriela Iordache

Mediu

Barometrul RetuRO: Rata de returnare a ambalajelor depășește 90% pentru a doua lună consecutiv

RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, anunță evoluția și rezultatele programului pentru perioada ianuarie-septembrie 2025. A doua lună consecutivă cu 90% returnare În luna septembrie, Sistemul de Garanție-Returnare a înregistrat o nouă evoluție pozitivă: ratele de returnare pentru toate cele trei tipuri de materiale – PET, aluminiu și sticlă au depășit, pentru a doua lună consecutiv, 90%. Acest rezultat reflectă implicarea tot mai mare a consumatorilor și consolidarea încrederii în Sistemul de Garanție-Returnare. În luna septembrie au fost colectate peste 507 milioane de ambalaje, reprezentând 94% din cantitatea pusă pe piață, procent similar celui din luna august. În primele nouă luni din 2025, românii au returnat peste 4 miliarde de ambalaje cu garanție, iar RetuRO a predat către reciclatori peste 290.000 de tone de materiale – PET, aluminiu și sticlă.   Colectarea RetuRO SGR în 2025 (sursa: RetuRO SGR) Cu o rată de colectare de 82% în primele nouă luni ale acestui an, Sistemul de Garanție-Returnare continuă să sprijine tranziția României către o economie circulară, mobilizând milioane de români să adopte un comportament responsabil față de mediu. Rezultatele integrale pot fi consultate și pe platforma RetuRO SGR, în secțiunea dedicată raportării.  Ce este și ce face RetuRO SGR RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. este o companie ce funcționează pe principiul not for profit – ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR. Compania a fost creată de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Berarii României pentru Mediu (30%), Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) și Asociația Retailerilor pentru Mediu (20%) și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (20%). RetuRO, administratorul SGR, funcționează cu finanțare exclusiv privată și are rolul de a asigura transparența asupra cantităților de ambalaje pentru băuturi puse pe piață și returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deșeurilor de ambalaje, în vederea atingerii țintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană.

Barometrul RetuRO: Rata de returnare a ambalajelor depășește 90% pentru a doua lună consecutiv
Autostrada A8: cel mai dificil tronson (Grințieș-Pipirig, montan) va fi realizat în patru ani și jumătate
Economie

Autostrada A8: cel mai dificil tronson (Grințieș-Pipirig, montan) va fi realizat în patru ani și jumătate

Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade – Euroasfalt a semnat oficial, pe 15 octombrie 2025, contractul cu Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) pentru proiectarea și execuția lotului Grințieș–Pipirig, parte din Autostrada A8 (Autostrada Unirii). 16 tuneluri și 60 de poduri Detalii contract: Valoare totală licitată: 5,97 miliarde lei Lungime tronson: 31,5 km Durată contract: 54 luni (14 luni pentru proiectare, 40 luni pentru execuție) Citește și: BREAKING Trei rețineri în cazul exploziei din Rahova: un angajat al Distrigaz și doi ai firmei de verificări de gaze Particularități tehnice: Considerat cel mai dificil lot al Autostrăzii A8 16 tuneluri, cel mai lung având 940 metri 60 de poduri și viaducte, dintre care două vor depăși 1 km 20 km din traseu va fi acoperit de lucrări de artă (tuneluri și viaducte) Volum estimat de excavații: 12,7 milioane metri cubi Procedura de licitație a fost lansată în noiembrie 2024, iar desemnarea câștigătorului a avut loc pe 18 iulie 2025. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Maraton al lui Nicușor Dan la Iași: de la aniversarea UAIC, la întâlniri politice
Eveniment

Maraton al lui Nicușor Dan la Iași: de la aniversarea UAIC, la întâlniri politice

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) marchează 165 de ani de la înființare, printr-o serie de evenimente aniversare organizate în perioada 16–29 octombrie. Nicușor Dan, la Teatrul Național Manifestările debutează vineri, avându-l printre invitați pe Președintele României, Nicușor Dan, care a participat la ceremonia oficială și a susținut o alocuțiune transmisă în direct pe site-ul Administrației Prezidențiale. Citește și: Bolojan a desființat unul din proiectele lui Burduja: inutila extindere a electrocentralei Craiova După ceremonia găzduită de Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, șeful statului a continuat vizita oficială în oraș, cu mai multe evenimente programate în cursul după-amiezii și serii. Printre acestea, o vizită la compania Antibiotice Iași, o întâlnire cu echipa Mavis Artificial Heart de la UMF Iași, proiect de cercetare medicală inovator, o reuniune cu reprezentanții mediului de afaceri, în cadrul Palas Campus. Continuarea, în Ziarul de Iași.

VIDEO Miracolul din Rahova: o mână iese de sub o placă de beton după explozie - supraviețuirea unei femei de 28 de ani
Eveniment

VIDEO Miracolul din Rahova: o mână iese de sub o placă de beton după explozie - supraviețuirea unei femei de 28 de ani

O femeie de 28 de ani a supraviețuit miraculos după explozia de la blocul din Rahova. Incredibil, femeia a scăpat cu răni minore În imagini VIDEO filmate de martori imediat după deflagrație, se poate vedea cum, la etajul al cincilea, de sub o placă de beton, apare o mână. Citește și: Flavia Groșan, medicul antivaccinist, în comă profundă cu metastaze pulmonare, cerebrale, hepatice Aceasta face câteva mișcări, ba chiar îndoaie palma, ca o chemare. Martorii la scenă au strigat imediat la salvatorii care se aflau deja la locul exploziei. S-a dovedit apoi că mâna era a unei femei de 28 de ani care, în ciuda exploziei devastatoare, era în viață și nu avea decât răni minore.  

Doar 45 de apartamente aveau asigurare facultativă în blocul din Rahova care a explodat
Eveniment

Doar 45 de apartamente aveau asigurare facultativă în blocul din Rahova care a explodat

Peste 45 de locuințe (din aproximativ 170) din zona afectată de explozia produsă vineri dimineață în cartierul Rahova, București, erau acoperite de polițe de asigurare facultativă, conform datelor transmise de UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România. Explozia, risc de bază Explozia, risc de bază inclus în polițele facultative, a determinat companiile membre UNSAR să colaboreze activ cu autoritățile pentru evaluarea și despăgubirea rapidă a pagubelor. Citește și: Cancelaria primului-ministru, Curtea de Conturi, un minister: pe lista rușinii cu datornicii ANAF Primele oferte au fost deja transmise proprietarilor afectați. UNSAR recomandă proprietarilor cu asigurare facultativă să contacteze imediat asigurătorul pentru notificarea daunelor. Metodele disponibile includ call-centere, aplicații mobile sau platforme online. Totodată, multe companii oferă și opțiunea de autoconstatare, care accelerează procesul de despăgubire. În România, doar 20% din locuințe sunt asigurate În contextul exploziei, UNSAR subliniază importanța protejării locuinței printr-o poliță facultativă, mai ales că doar 30% dintre locuințele din Regiunea București-Ilfov sunt acoperite astfel. La nivel național, doar 17% dintre locuințele din România (1,7 milioane) au protecție completă (poliță PAD + facultativă), ceea ce lasă opt din zece locuințe vulnerabile în fața dezastrelor. Cea mai mare daună achitată de o companie membră UNSAR pentru explozie s-a ridicat la 555.000 lei (2023), respectiv 255.000 lei (2024). În total, în 2024, despăgubirile achitate pentru locuințe au atins 183 milioane lei, în creștere cu 9% față de anul anterior, conform datelor ASF. Ce acoperă o asigurare facultativă? Polițele facultative pot fi încheiate doar pentru locuințe care dețin deja asigurarea obligatorie PAD și acoperă riscuri extinse precum: explozie, incendiu, furtună, inundație internă defecțiuni ale instalațiilor sanitare, termice sau electrice avarii la centrale termice, electrocasnice sau bunuri electronice pagube provocate vecinilor sau avarii la panouri fotovoltaice intervenții de urgență pentru defecțiuni la apă, gaze, electricitate sau acoperiș Polițele pot fi personalizate prin clauze suplimentare, în funcție de nevoile fiecărui proprietar.

Branșament ilegal la gaz, probabila cauză a exploziei din Rahova. Distrigaz stopase furnizarea cu o zi înainte și sigilase robinetul
Eveniment

Branșament ilegal la gaz, probabila cauză a exploziei din Rahova. Distrigaz stopase furnizarea cu o zi înainte și sigilase robinetul

Cu o zi înainte de devastatoarea explozie din blocul din Rahova, Distrigaz sistase furnizarea alimentării cu gaz. Joi, 16 octombrie, compania fusese sesizată că pe scara blocului se simte miros de gaz. Distrigaz sigilase robinetul joi O echipă a Distrigaz a verificat informația, a constatat că e reală și a închis și sigilat robinetul de branșament. Citește și: VIDEO Explozie uriașă într-un bloc din Rahova: trei decedați, mulți răniți. Planul roșu de intervenție, activat A doua zi, vineri, 17 octombrie, compania a primit o nouă sesizare. Echipa Distrigaz, însă, a ajuns prea târziu. La fața locului, angajații Distrigaz au constatat că sigiliul fusese rupt. Informațiile apar într-un comunicat al companiei.

Autostrada A8 umple Iașiul de fabrici și uzine, dar AI va lua locul multor oameni
Economie

Autostrada A8 umple Iașiul de fabrici și uzine, dar AI va lua locul multor oameni

Transformarea digitală a muncii și noile provocări legate de securitatea și sănătatea în muncă (SSM) au fost în centrul conferinței regionale SSM desfășurate la Iași. Vine Autostrada A8, apar și roboții Evenimentul, găzduit în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”, a reunit peste 250 de specialiști în SSM, inspectori de muncă, lideri din industrie și reprezentanți ai autorităților. Citește și: EXCLUSIV Șeful ANAF, Adrian Nicușor Nica, nu a declarat niciodată vreun cont bancar. A dat un împrumut de 127.000 de euro la sacoșă Tema principală a fost modul în care Industry 4.0 și Industry 5.0 influențează locurile de muncă și necesită o nouă cultură a prevenției. De la holograme implementate în fabrici, la scenarii de atacuri cibernetice asupra infrastructurilor esențiale, inclusiv spitale, conferința a subliniat nevoia unor soluții digitale inovatoare pentru protecția angajaților. Continuarea, în Ziarul de Iași.

EXCLUSIV Șeful ANAF, Adrian Nicușor Nica, nu a declarat niciodată vreun cont bancar. A dat un împrumut de 127.000 de euro la sacoșă
Investigații

EXCLUSIV Șeful ANAF, Adrian Nicușor Nica, nu a declarat niciodată vreun cont bancar. A dat un împrumut de 127.000 de euro la sacoșă

Președintele ANAF, Adrian Nicușor Nica, nu a declarat nici un cont bancar în declarațiile de avere de când depune astfel de documente. Nici un cont bancar declarat în ultimii 17 ani Prima declarație de avere disponibilă public a lui Nica datează din mai 2008, când actualul șef al Fiscului era director general adjunct la Direcția Generală Administrare Mari Contribuabili a ANAF. Citește și: În ziua în care Kovesi vorbește despre evaziunea din Portul Constanța, Șeful ANAF dă vina pe gemul bunicii pentru gap-ul la TVA De atunci și până în 2024, inclusiv, Nica a depus declarații de avere și interese cel puțin anual. Ba chiar în unii ani a depus mai multe, CV-ul său fiind burdușit de sinecuri publice. Totuși, în nici măcar o declarație de avere din ultimii 17 ani, Nica nu a menționat vreun cont bancar. Împrumut de 127.000 de euro, la sacoșă Iar în declarația de avere din aprilie 2013 a menționat și că a acordat un împrumut de 127.000 de euro (unei rude, probabil, Aurel Cristian Nica). Prima menționare a împrumutului dat de 127.000 de euro, în declarația de avere a lui Adrian Nicușor Nica din aprilie 2013. Rubrica de active financiare (conturi) este goală, la fel ca în toate declarațiile de avere din 2013 până în prezent (sursa: integritate.eu) La acea dată, actualul șef al Fiscului câștiga anual, împreună cu soția, cam 150.000 de lei pe an (cu excepția anului 2012, în care Nica a câștigat peste 350.000 de lei). Și mai avea și rate la două credite (unul de 105.000 de euro, celălalt - de 340.000 de lei). Așadar, nu doar că Nica nu avea banii să dea acel împrumut, dar l-a mai dat și la sacoșă, nu prin bancă. Sau, dacă a folosit un cont bancar, nu l-a declarat niciodată.

Pe Autostrada A8 încep, în sfârșit, lucrările de proiectare a celui mai dificil tronson montan
Economie

Pe Autostrada A8 încep, în sfârșit, lucrările de proiectare a celui mai dificil tronson montan

Pe cel mai extins segment al sectorului montan al Autostrăzii A8, Ditrău–Grințieș (37,9 km), lucrările pentru faza de proiectare sunt în plină desfășurare. Proiectarea durează 14 luni Potrivit Companiei Naționale de Investiții Rutiere, se desfășoară activități esențiale precum foraje geotehnice și cercetări arheologice, în vederea eliberării terenului pentru execuție. Citește și: EXCLUSIV Comandantul Spitalului Militar, unde DNA face percheziții, se ponta din Sharm El-Sheikh. Fraude cu fonduri europene, atribuții delegate Ordinul de începere a fost emis pe 30 iunie, marcând startul oficial al etapei de proiectare, care va dura 14 luni. Antreprenorul responsabil este asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade – Euro Asfalt, care are la dispoziție un an pentru finalizarea proiectării. După aprobarea documentației tehnice, lucrările de construcție vor dura 40 de luni, conform caietului de sarcini al licitației. Continuarea, în Ziarul de Iași.

ALERTĂ Bancnote false însumând 960 de milioane de euro, descoperite în portul Constanța
Eveniment

ALERTĂ Bancnote false însumând 960 de milioane de euro, descoperite în portul Constanța

O captură uriașă de bancnote falsificate a fost făcută în portul Constanța. În 160 de colete au fost găsite 4,8 milioane de bancnote (euro) care însumează 960 de milioane de euro. Operațiunea a fost supervizată de Europol. Bancnote false de 960 de milioane de euro în portul Constanța "Direcția de Combatere a Criminalității Organizate – Oficiul Național Central pentru combaterea falsurilor de monedă este partener cu Autoritatea Vamală Română în cadrul Operațiunii internaționale DECOY III, sub egida EMPACT, coordonată la nivel european de către EUROPOL. Citește și: EXCLUSIV Tânărul pus șef la Romarm: protejat al lui Radu Oprea (PSD), și-a cosmetizat CV-ul pentru a avea măcar zece ani de muncă Operațiunea vizează identificarea de colete suspecte ce conțin bancnote contrafăcute ce pătrund pe teritoriul Uniunii Europene din țări precum China, Turcia, etc. În urma cooperării instituționale D.C.C.O. – Oficiul Național Central pentru combaterea falsurilor de moneda cu Biroul Vamala de Frontieră Otopeni și Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud, la data de 10 octombrie 2025, în portul Constanța Sud, au fost identificate 160 de colete cu bancnote contrafăcute din categoria de fals codificată la nivel european „altered design”. Dintre acestea, 40 de cutii conțineau 1.200.000 de bancnote din cupiură de 500 de euro (600.000.000 de euro), fără serie și 20 de cutii conțineau 600.000 de bancnote din cupiură de 200 de euro (120.000.000 de euro), fără serie. De asemenea, în 60 de cutii se aflau 1.800.000 de bancnote din cupiură de 100 de euro (180.000.000 de euro), cu serie, iar 40 de cutii conțineau 1.200.000 de bancnote din cupiură de 50 de euro (60.000.000 de euro),cu serie. Cele 4.800.000 de bancnote, care însumau 960.000.000 de euro, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.", se arată într-un comunicat al Autorității Vamale Române.

Vânt de faliment în primării după rectificarea bugetară: sub 10% au primit bani de la Guvern
Eveniment

Vânt de faliment în primării după rectificarea bugetară: sub 10% au primit bani de la Guvern

Prin recenta rectificare bugetară, județul Iași, de exemplu, primește o alocare de 26,34 milioane de lei. Opt primării din 98 au primit bani Suma este destinată Consiliului Județean și unui număr restrâns de primării din județ: doar opt din cele 98. Citește și: EXCLUSIV Tânărul pus șef la Romarm: protejat al lui Radu Oprea (PSD), și-a cosmetizat CV-ul pentru a avea măcar zece ani de muncă Fondurile provin din cotele defalcate din impozitul pe venit și din Taxa pe Valoare Adăugată (TVA), fiind completate de o contribuție suplimentară de 14% din impozitul pe venit, alocată special pentru echilibrarea bugetelor locale. Aceste sume au ca scop sprijinirea autorităților locale pentru acoperirea obligațiilor financiare curente și asigurarea serviciilor publice esențiale pentru comunități. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Justiție ca în bancul cu rabinul care le dădea tuturor dreptate. Acțiunea se petrece lângă Cacaina
Eveniment

Justiție ca în bancul cu rabinul care le dădea tuturor dreptate. Acțiunea se petrece lângă Cacaina

O decizie inedită a instanței ieșene a dat dreptate ambelor părți implicate într-un litigiu urbanistic. La pârâul Cacaina am șezut și-am construit Într-un final, un al treilea complet de judecată a ales soluția cea mai logică: cuplul care a construit o casă ilegală în cartierul Țicău nu va fi obligat să o demoleze, iar Primăria Iași trebuie să renunțe la acțiunile împotriva lor. Citește și: EXCLUSIV Tânărul pus șef la Romarm: protejat al lui Radu Oprea (PSD), și-a cosmetizat CV-ul pentru a avea măcar zece ani de muncă Totul a început în 2004, când Oana și Daniel O. au achiziționat un teren de 505 mp pe strada Barbu Ștefănescu Delavrancea, o zonă aflată la marginea cartierului Țicău, în apropierea pârâului Cacaina. Ulterior, au solicitat un certificat de urbanism pentru o anexă din materiale ușoare, dar aprobarea a venit abia după aproape doi ani. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Milioane de lei pentru mâncarea preșcolarilor se cheltuie fără nici o licitație
Economie

Milioane de lei pentru mâncarea preșcolarilor se cheltuie fără nici o licitație

Grădinițele nu fac licitații pentru alimente, arată un raport al Curții de Conturi. Grădinițele nu fac licitații pentru alimente Grădinițele cu program prelungit din Iași au fost verificate de Camera de Conturi în legătură cu achizițiile de produse alimentare pentru asigurarea mesei calde copiilor. Citește și: Iohannis n-a vrut să dea cheia imobilului confiscat de ANAF, care a trebuit să schimbe yala Potrivit raportului oficial, în cazul a patru grădinițe – unitățile cu program prelungit nr. 3, 16, 22 și 26 – au fost descoperite nereguli: în loc să organizeze licitații, conform legii, aceste instituții au ales varianta achizițiilor directe. Deși legislația prevede amenzi între 5.000 și 30.000 lei pentru astfel de abateri, Camera de Conturi Iași a decis să aplice doar avertismente, fără sancțiuni financiare. Continuarea, în Ziarul de Iași.

La spitalul unde au murit copii, șeful serviciului pentru situații de urgență, pensionar special MAI, este inapt fizic pentru funcție
Eveniment

La spitalul unde au murit copii, șeful serviciului pentru situații de urgență, pensionar special MAI, este inapt fizic pentru funcție

Situațiile de urgență, gestionate de-un inapt la Spitalul clinic de urgență pentru copii "Sf. Maria" din Iași, semnalează un raport al Curții de Conturi. Situațiile de urgență, gestionate de-un inapt Potrivit inspectorilor, persoana numită în funcție nu îndeplinește cerințele legale privind aptitudinile fizice necesare postului. Citește și: EXCLUSIV Marele fiasco al corvetei ușoare turcești pentru MApN: nu are sisteme de rachete anti-navă și antiaeriene, va sta ani de zile în șantier În urma unei proceduri desfășurate între decembrie 2022 și ianuarie 2023, candidatul declarat admis a prezentat o adeverință medicală eliberată de medicul de familie, în care figura un cod de boală asociat unor afecțiuni ale coloanei vertebrale. Conform raportului, spitalul nu a verificat dacă persoana respectă toate condițiile impuse de legislația în vigoare, inclusiv efectuarea evaluării medicale privind aptitudinile fizice la momentul angajării. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Inconștiență criminală a CNAIR: bandă lată de 2,5 m, marcată ca având 3,5 m. Risc uriaș de accidente
Eveniment

Inconștiență criminală a CNAIR: bandă lată de 2,5 m, marcată ca având 3,5 m. Risc uriaș de accidente

Bandă îngustată, risc uriaș de accidente: în loc de 3,5 metri lățime, o bandă a E85 are doar 2,5 metri, adică este foarte îngustă, mai ales pentru camioane și TIR-uri. Bandă îngustată, risc uriaș de accidente Pe drumul european E58 între Bălțați și Războieni/Tg. Frumos, amplasarea separatoarelor (rulouri elastice) ridică semne de întrebare privind siguranța rutieră. Citește și: FOTO Unde a parcat mașina lui George Simion, aflat în vizită electorală la Timișoara. Nu este clar dacă a procedat ilegal În zonă, banda de circulație și acostamentul consolidat pare că au aceeași lățime, observație făcută de un activist pro-autostradă din Iași. O filmare distribuită pe Facebook arată că cele două părți ale carosabilului sunt într-adevăr similare ca lățime, situație care necesită clarificări din partea autorităților de drum pentru a evita confuziile și riscurile pentru șoferi. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră