duminică 26 iulie
Login Contact
DeFapt.ro

Gabriela Iordache

2049 articole
Gabriela Iordache

Economie

Ionel Arsene a fugit în Italia, firma finului său Ginel Vlasie are contracte publice a căror finalizare este amânată la nesfârșit

Firma finului lui Arsene, contracte nefinalizate. Modernizarea Drumului Naţional 28B, pe cei aproape 77 km de la Tg. Frumos la Botoşani, mai are până să se încheie, dar nimeni nu ştie cât. Firma finului lui Arsene, contracte nefinalizate Contractul pentru proiectare (cinci luni) şi execuţie (24 de luni) a fost încheiat pe 20 mai 2020 cu asocierea de firme condusă de Aqua Parc SRL (firmă controlată de Ginel Vlasie, finul lui Ionel Arsene) pentru 267,3 milioane de lei. De atunci au trecut 38 de luni, timp în care şi costul a fost ajustat cu 18 la sută, ajungând la 315,8 milioane de lei. Citește și: În Marea Britanie, guvernul a forțat Wizz Air să re-examineze cererile de compensații pentru pasagerii abandonați pe aeroporturi. În România, Guvernul nu face nimic și se vaită la Bruxelles Dacă ne uităm la Axa rutieră Iaşi-Suceava, pentru care ordinele de începere s-au dat la sfârşitul anului 2019, iar majorarea costurilor a trecut demult de 50 la sută, putem spune că DN 28B e chiar o investiţie profitabilă şi în grafic. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Ionel Arsene a fugit în Italia, firma finului său Ginel Vlasie are contracte publice a căror finalizare este amânată la nesfârșit
FOTO Prigojin, întâlniri neoficiale la hotel cu lideri africani prezenți la summit-ul Rusia - Africa, cu binecuvântarea lui Putin
Internațional

FOTO Prigojin, întâlniri neoficiale la hotel cu lideri africani prezenți la summit-ul Rusia - Africa, cu binecuvântarea lui Putin

Prigojin, omul lui Putin în Africa. Liderul grupării ruse de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a avut joi întâlniri cu lideri africani, în marja summitului Rusia-Africa ce se desfăşoară la Sankt Petersburg, relatează cotidianul online Fontanka.ru. Prigojin, omul lui Putin în Africa Prigojin, care a condus în urmă cu o lună o rebeliune armată eşuată împotriva conducerii militare ruse, nu a participat oficial la summit, iar respectivele întâlniri s-au desfăşurat într-un hotel unde sunt cazate delegaţiile ţărilor africane. Portalul sursă a informaţiei a publicat şi o fotografie de la Sankt Petersburg, în care Prigojin apare alături de un delegat african. Printre oficialii cu care liderul Wagner s-a întâlnit se numără reprezentanţi ai ţărilor unde această grupare este activă, precum Mali şi Republica Centrafricană, dar şi din statului Niger, unde este în desfăşurare o lovitură de stat militară ce l-a înlăturat de la putere pe preşedintele Mohamed Bazoum, aliat al Occidentului în regiunea Sahel. Lukașenko, bun la toate În virtutea unui acord mediat de preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko (potrivit versiunii oficiale) şi care a pus capăt revoltei armate a grupării Wagner din 23-24 iunie, Prigojin a acceptat să se stabilească în Belarus, în timp ce luptătorii Wagner au trebuit să aleagă între venirea împreună cu el în această ţară, intrarea în rândul trupelor regulate ale armatei ruse sau revenirea la casele lor. Deşi căzut în dizgraţie după marşul pornit asupra Moscovei, Prigojin a avut ulterior o întâlnire cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin. Citește și: Motivarea deciziei ICCJ prin care securiștii care l-ar fi ucis pe disidentul Gheorghe Ursu au fost achitați: elogiu adus ceaușismului și comunismului din anii ’80 După mai multe săptămâni de incertitudine, Ministerul belarus al Apărării a anunţat pe 14 iulie sosirea primelor coloane de combatanţi Wagner. Apoi, pe 19 iulie, Prigojin a publicat din Belarus o înregistrare video în care salută venirea luptătorilor săi, pe care i-a asigurat că se vor putea întoarce în Africa, unde gruparea Wagner are contracte, dar nu a exclus în viitor o revenire a lor pe frontul din Ucraina.

Relu Fenechiu, implicat în vânzarea unui castel de cinci milioane de euro, o proprietate care a trecut prin firmele multor afacerişti controversaţi
Economie

Relu Fenechiu, implicat în vânzarea unui castel de cinci milioane de euro, o proprietate care a trecut prin firmele multor afacerişti controversaţi

Relu Fenechiu vinde acum și castele. Pe site-ul companiei ieşene Integra Business Consulting, firmă controlată de Relu Fenechiu, fost deputat de Iaşi şi ministru PNL al Transporturilor, a apărut un anunţ de vânzare a unui castel. Relu Fenechiu vinde acum și castele Este vorba de castelul Degefeld-Schomburg din comuna bihoreană Balc, care ar fi trecut în ultimii ani, direct sau indirect, prin mâinile mai multor oameni de afaceri controversaţi. Castelul a fost construit în 1484 şi a aparţinut bancherului Iosif Pincas, cumnatul domnitorului Ghica, valoarea estimată de piaţă a imobilului fiind cuprinsă între 4,5 – 5,5 mil. euro. Citește și: Directorul numit de Firea la Obregia, care a încercat să mușamalizeze starea bătrânilor din azilele groazei, are vilă în Voluntari și patru mașini de lux: Porsche, Lexus, două BMW Suprafaţa de teren acoperă 1,9 mil. euro din preț, reiese din documentaţia detaliată care a însoţit oferta de vânzare a proprietăţii, publicată de firma lui Fenechiu. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Și-a vândut mașina, apoi s-a judecat ani de zile pentru amenzile luate de noul proprietar, care nu înregistrase autovehiculul. Atitudine agresivă a Direcției de Permise
Justiție

Și-a vândut mașina, apoi s-a judecat ani de zile pentru amenzile luate de noul proprietar, care nu înregistrase autovehiculul. Atitudine agresivă a Direcției de Permise

Vânzarea unui autoturism, un coșmar birocratic. Vânzarea maşinii s-a transformat într-un coşmar pentru o ieşeancă. Pe numele său au început să vină procese-verbale de amendă pentru diverse contravenţii comise de noul proprietar. Vânzarea unui autoturism, un coșmar birocratic Deşi se făcuse transferul fiscal, acesta neglijase obligaţia legală de a şi înmatricula autovehiculul pe numele său, iar în scriptele oficiale proprietar continua să fie femeia. Aceasta s-a trezit luptând cu morile de vânt şi cu un sistem legal anchilozat. A contestat amenzile în instanţă. Citește și: STENOGRAME Șefa azilelor groazei, Cristina Dumitra, fura și din banii angajaților, nu doar din cei ai bătrânilor, după ce le lua cardurile. Rețeaua de interpuși L-a dat în judecată pe noul proprietar pentru a-l obliga să-şi înmatriculeze maşina. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Un județ din România a scăpat complet de poluare: nu mai are nici o stație de monitorizare care să funcționeze
Mediu

Un județ din România a scăpat complet de poluare: nu mai are nici o stație de monitorizare care să funcționeze

Stațiile de monitorizare a poluării, moarte. Ieşenii nu ştiu acum cât de poluat este aerul în oraşul în care locuiesc. Stațiile de monitorizare a poluării, moarte Motivul: majoritatea staţiilor care monitorizează calitatea aerului în judeţul nostru, şase la număr, tot nu au fost reparate, deşi a trecut aproape un an. Asta în condiţiile în care reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Iaşi au spus mereu că sunt probleme tehnice temporare: "Se rezolvă". Din cele şase staţii, trei sunt în municipiul Iaşi, însă doar una a funcţionat în ultimele luni, aşa că pe restul "se depune praful". Citește și: Andreea Raicu, abandonată pe aeroport de Wizz Air: „Nu am avut unde să dormim, nu ni s-au găsit zboruri imediate, ci după 2-3 zile. Era ora 4 dimineața, tot în aeroport” Celelalte staţii sunt în Aroneanu (IS-4), Tomeşti (IS-5) şi în Bosia Ungheni (IS-6), dar şi acestea merg cu întreruperi. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Mercedes Benz vede China ca pe principala piață pentru autovehiculele sale electrice începând cu 2025
Economie

Mercedes Benz vede China ca pe principala piață pentru autovehiculele sale electrice începând cu 2025

Pentru Mercedes, China, principala piață electrică. Constructorul german de automobile premium Mercedes-Benz a decis să facă din China, cea mai mare piaţă auto din lume, elementul central al următoarei sale campanii pentru automobilele electrice, campanie care va începe în 2025, a declarat directorul general Ola Kaellenius pentru revista Automobilwoche. Pentru Mercedes, China, principala piață electrică "Pentru a putea face acest lucru, va trebui să stăpânim propulsia electrică la fel de perfect ca şi digitalizarea. Asta este ceea ce aşteaptă clienţi noştri de la noi", a spus Ola Kaellenius. Începând din 2025, toate noile platforme ale Mercedes-Benz vor produce numai automobile electrice, conform unei strategi anunţate în 2021 de producătorul german de automobile de lux. Un director de la Mercedes-Benz a declarat pentru revista Automobilwoche că modelele pe care compania are de gând să le lanseze în China, şi care sunt bazate pe viitoarea platformă MB.EA, sunt analizate cu atenţie pentru a se asigura că îndeplinesc cel mai bine nevoile clienţilor chinezi, cu un accent particular pe spaţiu şi conţinut digital. China rămâne cea mai importantă piaţă pentru constructorii germani de automobile, însă în 2022 mărcile locale de automobile au controlat 81% din piaţa chineză de automobile electrice, arată un studiu realizat de firma de cercetare Counterpoint Research. China are şi o participaţie semnificativă la compania Mercedes-Benz, la care primii doi acţionari sunt Beijing Automotive Group Co Ltd şi Li Shufu, preşedintele constructorului auto chinez Geely. Citește și: Andreea Raicu, abandonată pe aeroport de Wizz Air: „Nu am avut unde să dormim, nu ni s-au găsit zboruri imediate, ci după 2-3 zile. Era ora 4 dimineața, tot în aeroport” În paralel însă, Berlinul încearcă să îşi reducă expunerea pe economia chineză, în cadrul unor eforturi mai ample destinate diminuării riscurilor la adresa economiei germane, riscuri care s-au intensificat după ce invadarea Ucrainei de către Rusia a scos la lumină dependenţa Germaniei de un singur furnizor dominant de gaze naturale.

Viktor Orban i-a mulțumit lui Ciolacu că i-a asigurat liniștea la Băile Tușnad, unde a declarat că nu a recunoscut Ardealul și Ținutul Secuiesc ca fiind românești
Politică

Viktor Orban i-a mulțumit lui Ciolacu că i-a asigurat liniștea la Băile Tușnad, unde a declarat că nu a recunoscut Ardealul și Ținutul Secuiesc ca fiind românești

Viktor Orban i-a mulțumit lui Ciolacu. Premierul ungar Viktor Orban i-a transmis sâmbătă o scrisoare premierului român Marcel Ciolacu, mulţumindu-i pentru discuţiile recente desfăşurate la Bucureşti şi pentru asigurarea unei desfăşurări calme a Universităţii de vară de la Băile Tuşnad, a anunţat la Budapesta biroul de presă al lui Orban, potrivit agenţiei MTI. Viktor Orban i-a mulțumit lui Ciolacu "Aş dori să vă mulţumesc pentru că m-aţi primit la Bucureşti. Vă mulţumesc dumneavoastră şi autorităţilor române pentru că aţi asigurat securitatea Universităţii de vară de la Băile Tuşnad şi pentru că discursul meu s-a putut desfăşura astăzi paşnic şi în linişte", se arată în scrisoarea semnată de premierul ungar. De asemenea, acesta din urmă i-a promis omologului său român sprijin şi cooperare în chestiunile discutate la întâlnirea desfăşurată miercuri la Bucureşti. În discursul rostit la Băile Tuşnad, Viktor Orban a criticat faptul că ministerul român al Afacerilor Externe i-a trimis un material în care i-a spus despre ce poate să vorbească şi despre ce nu poate, context în care oficialul ungar a atras atenţia că ţara sa va prelua preşedinţia Consiliului UE şi "un obiectiv principal al Ungariei" va fi sprijinirea României în demersul de aderare la spaţiul Schengen. Critici în rafală la adresa Bruxelles-ului Potrivit premierului ungar, i s-a scris de asemenea să nu vorbească despre unităţi administrativ-teritoriale inexistente în România. "Probabil s-au referit la Transilvania şi Ţinutul Secuiesc, dar nu am susţinut niciodată că acestea ar fi fost unităţi teritoriale româneşti", a afirmat Viktor Orban. El a spus mai departe că există lucruri despre care poate vorbi, dar nu le poate denigra, cum ar fi valorile occidentale. "Astăzi, valorile occidentale înseamnă trei lucruri: migraţia, LGBTQ şi războiul", dar "nu trebuie să le discreditezi, ele se discreditează singure", a remarcat Viktor Orban. Citește și: La câteva zile de la întâlnirea cu care Ciolacu s-a lăudat, declarație extrem de gravă a lui Viktor Orban: Noi n-am declarat că Ardealul și Ținutul Secuiesc ar fi teritorii românești Şeful guvernului ungar a deplâns "ofensiva LGBT+ a UE împotriva naţiunilor europene favorabile familiei", estimând totodată că "UE respinge moştenirea creştină" şi organizează un "program de mare înlocuire" a populaţiei prin migraţia venită din afara blocului comunitar. El a combătut de asemenea ideile federaliste europene, despre care a spus că reprezintă o ameninţare la adresa suveranităţii statelor şi conduc la un "leadership fără control" al Bruxellesului.

Un programator bun primeşte 100 de oferte de job pe lună. Cât de importantă e diploma?
Economie

Un programator bun primeşte 100 de oferte de job pe lună. Cât de importantă e diploma?

Angajările în IT în România, creștere. Pentru angajaţii din IT, şi din industria tehnologică în general, începutul de an a fost marcat de panica pierderii locurilor de muncă. Angajările în IT în România, creștere Teama s-a răspândit plecând de la marile companii de tehnologie din SUA care anunţau disponibilizări masive de personal. În România însă, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, numărul angajaţilor din IT a crescut în primele două luni din acest an, faţă de decembrie 2022 cu câteva mii. Citește și: Pandele se plânge în direct la RTV că Sebastian Ghiță îl jupoaie pentru aparițiile la acest post TV. El spune că a fost „o glumă” după lamentările lui Ciutacu Iar Marius Ursache (foto), antreprenor în serie în domeniul tech din Iaşi şi fondatorul unei companii care se ocupă, între altele, cu recrutarea profesioniştilor din domeniul IT & Outsourcing/tech este convins că piaţa ieşeană ar putea absorbi rapid încă zece mii de programatori. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Guvernul lasă zeci de mii de școlari fără mâncare: milioane de lei pentru fiecare județ sunt alocate atât de târziu încât achizițiile de alimente nu mai pot fi făcute
Eveniment

Guvernul lasă zeci de mii de școlari fără mâncare: milioane de lei pentru fiecare județ sunt alocate atât de târziu încât achizițiile de alimente nu mai pot fi făcute

Guvernul lasă școlarii fără mâncarea zilnică. În anul şcolar abia încheiat, guvernul a economisit numai cu elevii ieşeni peste șase milioane de lei: multe produse alimentare din Programul pentru şcoli nu au mai ajuns la copii. Guvernul lasă școlarii fără mâncarea zilnică Alocarea fondurilor a fost decisă târziu, iar atribuirea birocratică a contractelor de furnizare şi distribuţie a durat luni întregi fără să acopere întreg necesarul. Situaţia se va repeta şi anul acesta. Au rămas mai puţin de două luni până să înceapă anul şcolar şi Programul pentru alimente în şcoli – cum se numeşte fostul "Corn şi lapte" – e la coada listei de priorităţi a guvernului. Citește și: Cât de jos a ajuns justiția română: sentință bazată pe părerea judecătorului, fără nici o referire la lege Asta, deşi tot corpul profesoral, de la suplinitori la ministrul Educaţiei, ar răspunde la fel dacă ar fi întrebaţi cât de benefică este livrarea produselor alimentare mai ales acolo unde sărăcia e lucie. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Rudele decedaților pot primi, în sfârșit, date medicale despre aceștia, chiar dacă nu există un acord anterior morții
Eveniment

Rudele decedaților pot primi, în sfârșit, date medicale despre aceștia, chiar dacă nu există un acord anterior morții

Rudele primesc date medicale despre decedați. Ministerul Sănătăţii pune capăt unei legi aberante: familiile pot primi de la spitale, în sfârşit, informaţii medicale despre starea rudelor decedate. Rudele primesc date medicale despre decedați Lucru imposibil anterior, oricât de absurd ar părea, chiar dacă era vorba despre copii ce cereau date despre părinţi. În trecut au avut loc cazuri greu de crezut ca fiind posibile, în care oamenii au trebuit să piardă ani de zile prin instanţe pentru informaţii banale. Citește și: Pandele se plânge în direct la RTV că Sebastian Ghiță îl jupoaie pentru aparițiile la acest post TV. El spune că a fost „o glumă” după lamentările lui Ciutacu Care le erau refuzate din cauză că "nu există acordul" celui vizat, adică al decedatului. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Cum alegi cel mai bun pepene din grămadă? Explică unul din cei mai titrați specialiști, profesor universitar doctor
Eveniment

Cum alegi cel mai bun pepene din grămadă? Explică unul din cei mai titrați specialiști, profesor universitar doctor

Cum alegi cel mai bun pepene. Ce poate fi mai potrivit într-o zi dogorâtoare de vară decât o felie răcoroasă de pepene copt, zemos şi dulce? Cum alegi cel mai bun pepene Două tone de harbuji şi zemoşi copţi au crăpat ieri sub lama cuţitului la Universitatea de Ştiinţele Vieţii "Ion Ionescu de la Brad din Iaşi", în cadrul unei degustări pentru însetaţi şi pofticioşi. Pe lângă soiurile cultivate în fermele universităţii ieşene, pe "tarabele" din curtea USV Iaşi şi-au făcut loc şi soiuri cultivate de absolvenţi ai acestei instituţii de învăţământ. Citește și: Pandele se plânge în direct la RTV că Sebastian Ghiță îl jupoaie pentru aparițiile la acest post TV. El spune că a fost „o glumă” după lamentările lui Ciutacu În total, 28 de soiuri de pepeni cu miezul dulce sau uşor făinos, acrişor sau mai apos i-au desfătat pe degustători. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Cea mai neagră perioadă: aşteptări şi de cinci zile pentru o reţetă. Iarăşi probleme grave cu sistemul informatic din sănătate
Eveniment

Cea mai neagră perioadă: aşteptări şi de cinci zile pentru o reţetă. Iarăşi probleme grave cu sistemul informatic din sănătate

Cardul de sănătate - mort, rețete - lipsă. Problemele cu SIUI (Sistemul Informatic Unic Integrat) şi cu PIAS (Platforma Informatică din Asigurările de Sănătate) au adus medicii şi pacienţii aproape de limita disperării. Cardul de sănătate - mort, rețete - lipsă Pe tot parcursul săptămânii trecute, sistemul a mers aproape dezastruos, au arătat mai mulţi medici de familie. A fost una dintre cele mai negre perioade de funcţionare a sistemului: a fost căzut mai multe zile la rând. Citește și: VIDEO Minora gravidă umilită de Piedone într-o postare video pe Facebook a născut prematur, a doua zi după interacțiunea cu primarul Iar medicii au fost nevoiţi să facă o colecţie de carduri de sănătate pentru a găsi ferestre în sistem, când a funcţionat, ca să poată elibera reţetele. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Putin are nevoie de Wagner: sute de mercenari au fost văzuți intrând în Republica Centrafricană, unde președintele în exercițiu depinde de ei pentru a supraviețui
Internațional

Putin are nevoie de Wagner: sute de mercenari au fost văzuți intrând în Republica Centrafricană, unde președintele în exercițiu depinde de ei pentru a supraviețui

Putin, dependent de Wagner în Africa. Zeci de mercenari din compania militară privată Wagner din Rusia au sosit în Republica Centrafricană pentru a asigura desfăşurarea unui referendum constituţional la 30 iulie care i-ar putea prelungi mandatul preşedintelui ţării, a anunţat luni preşedinţia. Putin, dependent de Wagner în Africa Sute de luptători Wagner au plecat din Republica Centrafricană la câteva zile după o revoltă de scurtă durată în Rusia condusă de fondatorul grupului, Evgheni Prigojin, ceea ce a ridicat întrebări despre viitorul operaţiunilor militare şi comerciale ale Wagner în ţări inclusiv în Republica Centrafricană. Guvernul a declarat anterior că mişcarea trupelor face parte mai degrabă dintr-o rotaţie a forţelor decât dintr-o retragere. "În fiecare an are loc o rotaţie. Unii pleacă şi alţii sosesc cu logistica, iar ei fac acest lucru în mod regulat la toate nivelurile, pe planul asistenţei militare şi administrative", a declarat purtătorul de cuvânt Albert Yaloke Mokpem pentru Reuters, comentând despre noii sosiţi. "Ei sunt aici şi pentru a asigura (desfăşurarea) referendumului constituţional", a adăugat purtătorul de cuvânt, refuzând să spună ce efective au sosit. Cu toate acestea, el a recunoscut că în fotografiile apărute pe reţelele sociale se văd zeci de mercenari nou sosiţi pe pistă. Reformă constituțională pentru mandate nelimitate Un înalt oficial militar local a declarat pentru Reuters, în capitala Bangui, că au sosit sute de trupe. Această ţară cu aproximativ 5,5 milioane de locuitori şi bogată în aur, diamante şi lemn se chinuie să-şi găsească stabilitatea de la independenţa în 1960. Ţara a fost aruncată într-un haos mai profund în 2013 când preşedintele de atunci, Francois Bozize, a fost înlăturat de o rebeliune, declanşând încă o rundă de lupte între diverse grupuri armate care controlează părţi din teritoriu. Preşedintele centrafrican Faustin-Archange Touadera, care prima dată a fost ales în 2016 şi a câştigat un nou mandat în 2020, a apelat la Rusia pentru ajutor în combaterea grupărilor rebele. Citește și: Firea insistă că este încă ministru al Familiei: pagina sa de Facebook menționează și luni, 17 iulie, funcția guvernamentală. Demisia i-a fost oficializată prin decret pe 14 iulie El este în campanie electorală pentru referendumul constituţional care, dacă ar fi adoptat, ar putea elimina limita de două mandate prezidenţiale şi să-i permită să candideze din nou. Rusia a trimis pentru prima dată contractori de securitate în Republica Centrafricană în 2018 şi şi-a intensificat sprijinul cu peste 1.500 de oameni, inclusiv instructori şi soldaţi care luptă alături de armata ţării. Unele dintre trupe fac parte din dispozitivul de securitate al lui Touadera şi sunt văzute în mod regulat cu el. În prezent, SUA nu recomandă călătoriile în această țară.

PSD încearcă să o tragă pe Turcan în scandalul azilelor groazei. Când s-au acreditat, centrele erau în regulă, susține penelista
Politică

PSD încearcă să o tragă pe Turcan în scandalul azilelor groazei. Când s-au acreditat, centrele erau în regulă, susține penelista

Turcan, trasă în scandalul azilelor groazei. La momentul acreditării centrului din Voluntari toate lucrurile erau în regulă din punctul de vedere al formalităţilor legale, a transmis, luni, ministrul Culturii, Raluca Turcan, după ce PSD i-a cerut demisia în scandalul "azilelor groazei" având în vedere că a deţinut portofoliul Muncii în perioada respectivă. Turcan, trasă în scandalul azilelor groazei "La momentul acreditării centrului din Voluntari toate lucrurile erau în regulă din punctul de vedere al formalităţilor legale. Semnarea acreditării este o cerinţă administrativă şi o obligaţie legală, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege. Sunt acreditaţi peste 5.500 de furnizori de servicii sociale publice sau private la nivel naţional (pe an sunt de ordinul sutelor). Oricine intervine pentru a acoperi nereguli în activitatea unor astfel de centre, pentru a ascunde nerespectarea obligaţiilor în derularea activităţii sau pentru a bloca aflarea adevărului trebuie să plătească. Sunt ferm convinsă că ancheta va scoate la iveală cine se face vinovat de astfel de lucruri şi că făptuitorii vor fi pedepsiţi", a scris Turcan, într-un mesaj postat luni pe Facebook. Romașcanu și logica, dușmani Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a susţinut că Raluca Turcan ar trebui să îşi dea demisia, pentru că este una dintre persoanele care au avizat "azile ale groazei". "În plan politic, Gabriela Firea şi Marius Budăi şi-au făcut analizele şi au decis să-şi dea demisia de onoare. Cred că şi doamna Turcan, fiind una dintre persoanele care au avizat azile ale groazei, ar trebui să facă un pas în spate. E un gest de demnitate politică. Citește și: Firea insistă că este încă ministru al Familiei: pagina sa de Facebook menționează și luni, 17 iulie, funcția guvernamentală. Demisia i-a fost oficializată prin decret pe 14 iulie Nu o acuz pe doamna Turcan că ar fi făcut ceva direct, care să influenţeze direct activitatea acelor aşezăminte, dar şi-a asumat să avizeze un azil care s-a dovedit a fi al groazei, la sfârşit", a afirmat Romaşcanu.

Frustrare plină de furie la Moscova, după un nou atac ucrainean asupra podului Kerci. MAE rus acuză și SUA și Marea Britanie de atac
Internațional

Frustrare plină de furie la Moscova, după un nou atac ucrainean asupra podului Kerci. MAE rus acuză și SUA și Marea Britanie de atac

Kerci: Rusia acuză SUA, Marea Britanie. Ministerul de Externe rus a acuzat luni Ucraina de comiterea unui atac asupra podului Kerci, care leagă Crimeea - peninsulă ucraineană anexată ilegal de Moscova în 2014 - de Rusia, cu implicarea Washingtonului şi a Londrei. Kerci: Rusia acuză SUA, Marea Britanie "Atacul de astăzi asupra podului din Crimeea a fost comis de regimul de la Kiev. Acest regim este terorist şi are toate caracteristicile unei grupări internaţionale de criminalitate organizată", a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova. "Deciziile sunt luate de oficialităţi şi armate ucrainene cu participarea directă a agenţiilor de informaţii şi a unor politicieni americani şi britanici. SUA şi Marea Britanie sunt responsabile pentru o structură teroristă de stat", a adăugat Zaharova. Autorităţile ruse au descris atacul de la podul Kerci drept un "act de terorism". Incidentul, descris anterior de administraţia locală drept o "urgenţă", a cauzat oprirea traficului pe pod. "Încă o dată podul s-a dus ", a anunţat luni Serviciul secret ucrainean SBU. Acesta recunoscuse implicarea într-un atac precedent asupra podului Kerci în toamna lui 2022. Vladimir Konstantinov, preşedintele parlamentului din Crimeea, peninsula anexată de Rusia în 2014, a dat vina pe Ucraina pentru noul atac. "Regimul terorist de la Kiev a comis în această noapte o nouă crimă şi a atacat podul din Crimeea", a scris Konstantinov pe Telegram. Podul, construit după anexarea ilegală a Crimeii Podul Kerci a fost construit la ordinul preşedintelui rus Vladimir Putin după ce Rusia a anexat ilegal peninsula ucraineană Crimeea în 2014. Podul face legătura între peninsula de la Marea Neagră şi Rusia şi reprezintă un simbol al prezenţei ruse în Crimeea. Infrastructura reprezintă totodată o rută-cheie de aprovizionare terestră pentru personalul militar rus staţionat în Crimeea, o regiune care joacă un rol-cheie în susţinerea trupelor ruse care ocupă sudul Ucrainei. În plus, Rusia foloseşte Crimeea şi flota militară pe care a desfăşurat-o acolo pentru a lansa multe dintre atacurile sale împotriva restului teritoriului ucrainean. Podul Kerci a fost atacat pentru prima dată cu explozibili în octombrie anul trecut, într-o acţiune care a stârnit euforie în Ucraina şi ameninţări cu o nouă escaladare militară din partea Rusiei. Drone marine ar fi executat lovitura Drone marine ucrainene se află în spatele atacului de luni dimineaţă asupra podului Kerci, care leagă Crimeea - peninsulă ucraineană anexată ilegal de Moscova în 2014 - de Rusia şi care a trebuit să fie închis traficului rutier şi feroviar după ce a fost lovit de mai multe explozii, potrivit agenţiei publice de presă ucrainene Ukrinform. Citește și: A vorbit Patriarhul pentru cei care n-au știut și n-au văzut bătrânii bolnavi și chinuiți din azile: Evanghelia ne îndeamnă să fim milostivi cu bolnavii, ajutându-i la spital sau în casele lor Agenţia citează surse neidentificate din serviciile secrete (SBU) şi Marina ucrainene, cele două componente ale forţelor de securitate ale Kievului care ar fi organizat atacul. "A fost greu să ajungem la pod, dar până la urmă am reuşit", a spus un reprezentant al SBU, citat de Ukrinform, menţionând că podul este o ţintă legitimă pentru Ucraina, deoarece a fost construit pe teritoriul ucrainean ocupat. Potrivit acestor surse, atacul ar fi avut loc în noaptea de duminică spre luni cu ajutorul unor drone marine care se deplasează de-a lungul suprafeţei apei şi care ar fi avariat podul.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră