duminică 02 august
Login Contact
DeFapt.ro

Gabriela Iordache

2049 articole
Gabriela Iordache

Eveniment

"Doi şi-un sfert" respinge acuzaţiile arhiviştilor ieșeni care vorbesc de distrugeri de documente

Documente arhivate, distruse de serviciile secrete. Acuzaţi de presiuni asupra sistemului, cei de la DGPI au explicat că, din punctul lor de vedere, acuzaţiile sunt complet nefondate. Documente arhivate, distruse de serviciile secrete Reprezentanţii DGPI au punctat că rolul lor este ca, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, să asigure o coordonare şi un control al activităţilor pentru a proteja informaţiile clasificate naţionale, ale NATO şi UE. Sub acest auspiciu s-a desfăşurat întreaga activitatea, susţine DGPI, nu pentru a pune vreun fel de presiune sau pentru a instiga la distrugerea de documente clasificate. Citește și: Primele patru luni din 2022: zero sume absorbite din PNRR și scădere puternică a investițiilor, față de 2021. Au explodat cheltuielile cu dobânzile și asistența socială "În realizarea atribuţiilor conferite de lege, DGPI se asigură de implementarea la nivelul MAI a normelor de aplicare a standardelor de protecţie a informaţiilor clasificate, precum şi de respectarea acestora de către personalul MAI", au transmis aceştia într-un răspuns oficial. Continuarea, în Ziarul de Iași.

"Doi şi-un sfert" respinge acuzaţiile arhiviştilor ieșeni care vorbesc de distrugeri de documente
VIDEO Pustiu în marile mall-uri moscovite din cauza sancțiunilor economice, prețuri duble la alimente
Internațional

VIDEO Pustiu în marile mall-uri moscovite din cauza sancțiunilor economice, prețuri duble la alimente

Prețuri enorme la alimente în Rusia. La trei luni de la invadarea Ucrainei de către Rusia, economia țării conduse de Vladimir Putin se resimte. Prețuri enorme la alimente în Rusia Un video filmat într-unul din cele mai mari mall-uri moscovite arată o parcare care acum câteva luni era ticsită de mii de mașini, dar în prezent este goală într-o zi de duminică. Potrivit imaginilor filmate de Konstantin, un vlogger rus (care deține canalul Inside Russia), multe magazine occidentale închise au generat o situație aproape de colaps. Potrivit aceleiași surse, prețurile la alimente au crescut cu între 30 și 300%. https://www.youtube.com/watch?v=1vQgx28vNsg

Interzicerea meditațiilor cu elevii de la clasă scindează corpul profesoral
Economie

Interzicerea meditațiilor cu elevii de la clasă scindează corpul profesoral

Profesorii nu prea acceptă interzicerea meditațiilor. Pregătirea acasă cu elevii de la clasă va fi interzisă prin lege. Profesorii nu prea acceptă interzicerea meditațiilor Până în acest moment, interdicţia figura într-un ordin de ministru din 2018, dar nu era aplicată. Aceasta ar putea fi aplicată din anul şcolar 2022 - 2023 iar cadrele didactice care nu vor ţine cont de lege vor fi pasibile de sancţiuni. Citește și: Republica Moldova poate deveni cel mai fierbinte punct din est, după Ucraina: în timp ce oficialii de la Moscova insistă pe neutralitatea Chișinăului, Vestul vorbește de înarmare NATO Cu toate acestea, ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu a anunţat că meditaţiile nu vor fi interzise fiindcă "se practică în orice alt stat european şi pregătirea suplimentară este în interesul educaţiei". Continuarea, în Ziarul de Iași.

Echipamente noi de șase milioane de euro pentru detectat cancere, nefolosite de patru ani
Justiție

Echipamente noi de șase milioane de euro pentru detectat cancere, nefolosite de patru ani

Echipamente pentru detectat cancere, sub cheie. Cel puţin şase ore este timpul de stat la coadă la ambulatoriul de la Institutul Regional de Oncologie (IRO) de la Iaşi, şi asta cu programare. Echipamente pentru detectat cancere, sub cheie Sunt oameni veniţi cu afecţiuni grave, din toate colţurile ţării, cu durerile şi temerile lor. Procedurile de screening în acest moment se fac în cadrul sediului IRO doar la parter, ceea ce face ca zona respectivă a institutului să fie zilnic în plin vacarm. Citește și: Republica Moldova poate deveni cel mai fierbinte punct din est, după Ucraina: în timp ce oficialii de la Moscova insistă pe neutralitatea Chișinăului, Vestul vorbește de înarmare NATO Cu toate acestea, la câţiva metri distanţă, există un Centru de Screening şi Diagnostic nou-nouţ, care ar putea măcar scurta chinul celor aflaţi la coada permanentă de pe strada Lascăr Catargi. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Agerpres, agenția de presă a statului român, știre demnă de un oficios al Kremlinului: Putin râde de Occident
Internațional

Agerpres, agenția de presă a statului român, știre demnă de un oficios al Kremlinului: Putin râde de Occident

Agerpres, organ de propagandă al Kremlinului. Agenția publică de presă a României, Agerpres, a publicat luni o știre intitulată "Vladimir Putin face glume pe seama faptului că este învinuit de toate nenorocirile din lume". Articolul pare scris de propagandiști de la Sputnik, Ria Novosti sau TASS, fără nici un fel de contextualizare a informației. Agerpres, organ de propagandă al Kremlinului Practic, textul Agerpres este o relatare a unui dialog dintre Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko, prin care cei doi bravează cu referire la efectele asupra economiei ruse. "În cadrul unei întrevederi la reşedinţa sa din Soci, staţiune balneară de la Marea Neagră, Putin i-a spus omologului său belarus Aleksandr Lukaşenko că economia Rusiei merge bine, în pofida sancţiunilor. Imagini de la această întâlnire au fost difuzate de media de stat ruse. Lukaşenko a declarat că sancţiunile au impulsionat cele două ţări să se concentreze pe autodezvoltare şi că elitele din Occident s-au înşelat cu privire la cauzele problemelor lor economice.", se spune în articolul Agerpres. Economia Rusiei, în pragul dezastrului. Agerpres nu vede asta Autorul știrii nu face nici un fel de comentariu și nu adaugă context declarațiilor celor doi președinți, lăsând impresia că faptele stau întocmai spuselor acestora. De fapt, în Rusia, „Produsul intern brut este probabil să scadă cu până la 12% în acest an, mai mult decât scăderea de 8% preconizată de Ministerul Economiei, potrivit unor persoane familiare cu estimările care au vorbit sub rezerva anonimatului (…) Guvernul nu a publicat o prognoză publică de la invazia Ucrainei”, scrie Bloomberg. Citește și: Rusia va suferi cea mai dură prăbușire economică, din 1994 până acum (Bloomberg) Un analist consultat de agenție a spus că acesta este efectul embargoului, al reducerii dependenței de gazul rusesc și al plecării companiilor străine. O prognoză este însă greu de făcut, având în vedere că UE pregătește noi sancțiuni. Sancțiunile Occidentului, de vină pentru prețuri Într-un alt paragraf din articolul Agerpres, se spune că "Invazia rusă în Ucraina a dus la uciderea a mii de persoane şi la strămutarea altor 14.000.000, în timp ce tentativele Occidentului de a izola Rusia, ca măsură punitivă, şi blocarea de către Moscova a transporturilor de cereale în porturile Ucrainei de la Marea Neagră au provocat o creştere a preţului la petrol, gaze naturale, cereale, ulei de gătit şi îngrăşăminte." Se poate observa că formularea referitoare la ucideri nu vizează direct Rusia, nu se vorbește de invadatori care au ucis, ci se face referire la "uciderea a mii de persoane" ca urmare a invaziei. Cu alte cuvinte, se insinuează că nu doar rușii ar fi ucis. Pe de altă parte, din știrea Agerpres se înțelege că "tentativele Occidentului de a izola Rusia, ca măsură punitivă" ar fi cauza primară a creșterii de prețuri, nu invazia rusească.

Fapte de arme: un colonel a ordonat folosirea apei sub presiune. Rezultatul: un mort
Eveniment

Fapte de arme: un colonel a ordonat folosirea apei sub presiune. Rezultatul: un mort

Apa sub presiune mare, arma crimei. Fost comandant al UM 01430 Băceşti, colonelul Mircea Pascal a ajuns în faţa judecătorilor după un accident mortal petrecut chiar în incinta unităţii, în 2019. Apa sub presiune mare, arma crimei Patru magazii necesitau reparaţii ale acoperişului, fiind selectată o firmă specializată. În ziua fatidică, Pascal a dat dispoziţie verbală să fie furnizată muncitorilor apă sub presiune pentru decopertarea clădirilor. Citește și: Pe Putin îl lasă nervii: marele campion la șah Garry Kasparov a fost declarat „agent al străinătății” și acuzat că are „surse” din Ucraina pentru a-și finanța activitățile În timpul acestei operaţiuni însă, din cauza presiunii apei, muncitorii au scăpat din mână ţeava de refulare a furtunului. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Lovitură "devastatoare" a Kremlinului: Biden și Blinken nu mai au voie să intre în Rusia
Internațional

Lovitură "devastatoare" a Kremlinului: Biden și Blinken nu mai au voie să intre în Rusia

Biden, Blinken, fără acces în Rusia. Moscova a interzis sâmbătă intrarea în ţară pentru un număr de 963 de cetăţeni americani, printre care preşedintele SUA Joe Biden şi secretarul de stat Antony Blinken, în replică la sancţiunile impuse de SUA după agresiunea militară a Rusiei contra Ucrainei, relatează agenţiile Reuters şi EFE. "Acţiunile ostile ale Washingtonului se vor întoarce ca un bumerang împotriva SUA şi vor fi respinse cum se cuvine", notează Ministerul rus de Externe în anunţul despre interdicţia menţionată. Biden, Blinken, fără acces în Rusia Decizia Moscovei este doar una simbolică, dar se înscrie în spirala descendentă a relaţiilor ruso-americane, ce s-au degradat continuu chiar şi în perioada premergătoare lansării invaziei ruse asupra Ucrainei. Rusia a anunţat sâmbătă o măsură similară şi împotriva soţiei premierul canadian Justin Trudeau, Sophie Trudeau, şi a altor 25 de cetăţeni canadieni, ca răspuns la sancţiunile "antiruseşti" impuse de Canada. Citește și: Pe Putin îl lasă nervii: marele campion la șah Garry Kasparov a fost declarat „agent al străinătății” și acuzat că are „surse” din Ucraina pentru a-și finanța activitățile Guvernul canadian anunţase vineri o nouă rundă de sancţiuni economice împotriva Rusiei şi sancţiuni ce vizează 14 cetăţeni ruşi. Printre aceştia se regăsesc de asemenea Elena Timcenko şi Natalia Browning, soţia şi, respectiv, fiica lui Ghenadi Timcenko, unul dintre cei mai bogaţi oligarhi ruşi şi considerat a fi un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin.

VIDEO Gafă aiuritoare a lui George W. Bush: "Invadarea Irakului a fost brutală și nejustificată". A confundat Irakul cu Ucraina
Internațional

VIDEO Gafă aiuritoare a lui George W. Bush: "Invadarea Irakului a fost brutală și nejustificată". A confundat Irakul cu Ucraina

Bush W: Invadarea Irakului, brutală, nejustificată. Într-un discurs ținut la biblioteca prezidențială din Dallas, fostul președinte George W. Bush a intenționat să spună că invadarea Ucrainei a fost "brutală și nejustificată". Bush W: Invadarea Irakului, brutală, nejustificată Doar că a pronunțat "Irak" în loc de "Ucraina". Ceea ce a declanșat un comentariu ironic din partea The Guardian: "Sigmund Freud was unavailable for comment, but George W Bush saying Iraq instead of Ukraine when condemning certainly suggests he still has a lot on his unconscious mind.". Citește și: Putin, lovitură dură primită prin ricoșeu de la Congresul SUA: peste 50 de miliarde de dolari, ajutor aprobat pentru Ucraina. Aproape 20 de miliarde, pentru scopuri militare https://www.youtube.com/watch?v=eH3QqcUJnBY

Marea minciună din cataloagele şcolare: învățătură puțină în pandemie, dar rezultate mai bune
Economie

Marea minciună din cataloagele şcolare: învățătură puțină în pandemie, dar rezultate mai bune

Minciuna notelor mai mari din pandemie. Potrivit un raport cu privire la rezultatele elevilor la învăţătură în ultimii trei ani, pandemia pare că a fost o perioadă prielnică pentru elevii care nu se prea omoară cu învăţatul. Minciuna notelor mai mari din pandemie Mai exact, potrivit unui raport al Inspectoratului Şcolar Iași, în perioada pandemiei, în primul semestru, au fost mult mai puţini elevi corigenţi, de circa trei ori mai puţini, iar procentul de promovare a crescut cu circa zece procente. Citește și: Putin, din ce în ce mai disperat: amenință fățiș NATO cu o reacție nucleară și numește decizia Finlandei de a se alătura alianței „o greșeală”. G7 pune presiune pe Kremlin Asta în condiţiile în care, lucru acceptat de mai toată lumea, carte nu s-a prea făcut în pandemie. Cu toate acestea, în pandemie aproape s-a dublat numărul de elevi cu situaţia şcolară neîncheiată. Continuarea, în Ziarul de Iași.

VIDEO Rusia a lansat bombe cu fosfor peste Azovstal ca răspuns la câștigarea Eurovision de către Ucraina
Eveniment

VIDEO Rusia a lansat bombe cu fosfor peste Azovstal ca răspuns la câștigarea Eurovision de către Ucraina

Bombe cu fosfor pentru Eurovisionul ucrainean. Rusia a lansat bombe cu fosfor asupra combinatului siderurgic Azovstal din oraşul Mariupol, au anunţat duminică surse ucrainene, după victoria Ucrainei la Eurovision, informează dpa. Bombe cu fosfor pentru Eurovisionul ucrainean "Iadul a venit pe pământ. La Azovstal", a scris Petro Andriuşcenko, deputat în consiliul oraşului Mariupol, pe Telegram. El a postat o înregistrare video cu atacul, în care se poate vedea şi un foc de artilerie, însă înregistrarea nu a putut fi verificată din sursă independentă. Bombele cu fosfor sunt bombe incendiare, care se aprind la contactul cu oxigenul şi provoacă pagube devastatoare. Utilizarea lor este interzisă de către legislaţia internaţională în zonele populate. Andreuşcenko a mai postat imagini cu inscripţii de pe bombe şi care ar arăta că ele au fost lansate ca răspuns la câştigarea Eurovisionului de către Ucraina, concurs care s-a desfăşurat la Torino, în Italia. Mesaje pe bombe Sursa imaginilor este neclară, însă pe ceea ce se presupune că sunt bombe se poate citi în rusă "Kalush, cum ai cerut! Pentru Azovstal" şi în engleză "Ajută Mariupol - Ajută Azovstal acum", datat 14 mai. Inscripţiile ar fi o referire la afirmaţiile solistului Orchestrei Kalush, care a lansat un apel de pe scena de la Torino, după ce a câştigat concursul. Citește și: Putin, din ce în ce mai disperat: amenință fățiș NATO cu o reacție nucleară și numește decizia Finlandei de a se alătura alianței „o greșeală”. G7 pune presiune pe Kremlin Rusia a fost exclusă de la concursul Eurovision din cauza războiului declanşat asupra Ucrainei. Potrivit vicepremierului ucrainean Irina Vereşciuk, în interiorul combinatului Azovstal mai sunt circa 1.000 de combatanţi, dintre care jumătate sunt răniţi, în timp ce surse ruseşti vorbesc despre circa 2.500 de combatanţi ucraineni şi mercenari străini. Ucraina a propus eliberarea unor prizonieri de război ruşi în schimbul răniţilor de la Azovstal. Partidele care susțin Rusia vor fi interzise Între timp, partidele care sprijină războiul Rusiei urmează să fie interzise în curând în Ucraina, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat o lege în acest sens votată la începutul lunii mai în parlament, potrivit site-ului web al Parlamentului Ucrainei. Scoaterea în afara legii vizează partidele care justifică sau neagă invazia rusă asupra Ucrainei, care a început în februarie. Autorităţile ucrainene au blocat în martie activitatea a peste zece partide care se presupunea că aveau legături cu Rusia. Noua lege urmează să intre în vigoare la o zi după publicarea sa oficială.

Kremlinul a trimis în Ucraina "jurnaliști" care să producă propagandă și spionaj
Internațional

Kremlinul a trimis în Ucraina "jurnaliști" care să producă propagandă și spionaj

Rușii au infiltrat "jurnaliști" în Ucraina. Serviciul secret ucrainean SBU a decretat, de la începutul războiului, interdicţie de intrare pentru 13 jurnalişti străini pentru producerea de materiale "comandate" pentru propagandiştii Kremlinului, relatează vineri dpa. Rușii au infiltrat "jurnaliști" în Ucraina "În lor provocatoare ei au publicat dezinformări despre situaţia frontului şi au discreditat armata ucraineană", a precizat vineri agenţia într-un comunicat. Interdicţia de intrare se aplică iniţial pentru trei ani. Citește și: Rușii au capturat Insula Șerpilor, au instalat sisteme de apărare antiaeriană și pregătesc amplasarea de sisteme de rachete. Ucraina: Vor bombarda statul nostru, dar nu numai Într-unul din aceste cazuri, un jurnalist olandez a fost deportat după publicarea de fotografii cu un depozit de combustibil din Odesa care a fost lovit de rachete. Interdicţia a fost mărită la zece ani după ce el a încercat să reintre în ţară. Interdicțiile legii marțiale Când războiul a început, autorităţile au stabilit reguli stricte pentru publicarea de fotografii cu obiectivele civile şi militare lovite de trupele ruse. Legea marţială interzice, de asemenea, relatările despre mişcările şi poziţiile armatei ucrainene. Jurnaliştii străini se confruntă şi cu acuzaţii de spionaj, pe lângă expulzări, notează dpa. SBU a anunţat, de asemenea, arestarea unor critici ai guvernului ucrainean, inclusiv a jurnalistului Iuri Tkacev din Odesa. El se află în detenţie înainte de proces de aproape două luni, sub acuzaţia de posesie ilegală de armă.

Perversa mașinărie de propagandă a lui Putin a inventat o nouă temă: "Washingtonul vrea un nou Holodomor în Ucraina". Holodomor e foametea criminală provocată de Stalin
Internațional

Perversa mașinărie de propagandă a lui Putin a inventat o nouă temă: "Washingtonul vrea un nou Holodomor în Ucraina". Holodomor e foametea criminală provocată de Stalin

Putin aruncă Holodomorul stalinist pe Washington. Fostul preşedinte şi premier rus Dmitri Medvedev a acuzat miercuri SUA că duce un "război indirect" împotriva Rusiei, după ce Camera Reprezentanţilor americană a aprobat un pachet de asistenţă pentru Ucraina în valoare de 40 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Medvedev a atenţionat totodată că economia SUA va avea de suferit. Putin aruncă Holodomorul stalinist pe Washington Fostul şef de stat a postat pe Telegram că legea votată marţi de reprezentanţi constituie o tentativă de a "face Rusia să sufere o gravă înfrângere şi de a limita dezvoltarea sa economică şi influenţa sa politică în lume". Dar "nu o să meargă. Tiparniţa de bani prin care America îşi creşte constant datoria guvernamentală deja excesivă se va strica mai repede", a scris Medvedev. Medvedev, care este vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse după ce a renunţat la postul de premier, în ianuarie 2020, a mai afirmat că de vină pentru preţurile "nebuneşti" ale combustibililor şi alimentelor din SUA sunt ceea ce el a numit drept "autorităţile rusofobe" ale Americii. Se răsucește Stalin în mormânt La rândul său, preşedintele Dumei de stat ruse, Viaceslav Volodin, a acuzat Washingtonul pe Telegram că foloseşte pachetul de ajutor pentru a "îndatora" Ucraina şi a-şi însuşi rezervele de grâne ale ţării, în locul plăţii. "Washingtonul vrea un nou Holodomor în Ucraina", a adăugat Volodin, referindu-se la foametea artificială din anii 1930, soldată cu moartea a milioane de ucraineni după ce regimul dictatorului sovietic Iosif Stalin a forţat ţăranii să intre în ferme colective şi a confiscat cerealele cu forţa. Citește și: Armata rusă vrea „să extindă podul terestru (în sudul Ucrainei) până în Transnistria”, potrivit lui Avril Haines, șefa Comunității de Informații a Statelor Unite Ucraina consideră această foamete creată artificial drept un genocid ordonat de Moscova pe care îl numeşte Holodomor sau Marea Foamete. Situaţii similare s-au înregistrat şi în alte regiuni din URSS. Pentagon: "Rusia împotriva poporului Ucrainei" Pentagonul a afirmat marţi că războiul din Ucraina nu are nicio legătură cu rivalitatea dintre SUA şi Rusia, ci cu faptul că Rusia a pornit un război împotriva poporului ucrainean, şi din acest motiv Washingtonul face eforturi pentru ca autorităţile de la Kiev să se poată apăra, transmite EFE. "Asta nu are nimic de-a face cu SUA şi Rusia, aşa cum i-ar plăcea să fie domnului Putin, sau cu Occidentul împotriva Rusiei, sau NATO împotriva Rusiei... Asta are de-a face cu Rusia împotriva poporului Ucrainei", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării din SUA, într-o conferinţă de presă. Din acest motiv, Kirby a explicat că ţara sa s-a axat pe ajutorarea Ucrainei pentru ca această ţară să aibă garanţii că se poate apăra şi "să aibă o poziţie de avantaj pe câmpul de luptă şi la masa negocierilor", dar şi pentru că SUA doresc să contribuie la oprirea acestui război. "Ucraina nu a ameninţat pe nimeni" Întrebat dacă defineşte acest conflict drept un război indirect care se desfăşoară într-o terţă ţară între două puteri - SUA şi Rusia -, unde Washingtonul sprijină una dintre părţi, în acest caz Ucraina, Kirby s-a pronunţat printr-un "nu" hotărât. "Este un război pe care Rusia l-a început pentru că aşa a dorit, un război împotriva poporului Ucrainei", a subliniat el, recunoscând că, într-adevăr, SUA şi alte ţări îi sprijină pe ucraineni, însă acest sprijin nu transformă conflictul într-un război direct. "Acesta este discursul pe care Putin îl încântă să-l promoveze, că SUA luptă împotriva Rusiei, că într-un fel încercăm să subminăm Rusia ca naţiune sau să-l înlăturăm pe el de la putere. Nimic din toate acestea nu este adevărat. (...) După cum ştiţi, este util să ne reamintim că Ucraina nu a ameninţat pe nimeni, şi aici includem şi Rusia", a insistat Kirby.

Val de demisii sau retrageri "la pensie" ale unor guvernatori ruși. Se vorbește de "șobolanii care părăsesc corabia"
Internațional

Val de demisii sau retrageri "la pensie" ale unor guvernatori ruși. Se vorbește de "șobolanii care părăsesc corabia"

Guvernatorii lui Putin își dau demisia. Un val neobişnuit de demisii în rândul guvernatorilor regionali a avut loc marţi în Rusia, relatează DPA. În numai cinci ore, cinci guvernatori regionali din diferite părţi ale ţării au anunţat fie că vor demisiona, fie că nu vor mai candida pentru un nou mandat. Guvernatorii lui Putin își dau demisia Primii care şi-au anunţat demisia au fost Serghei Şvacikin, din regiunea Tomsk din Siberia, şi colegul său, Igor Vasiliev, din Kirov, la circa 1.000 de kilometri nord-est de Moscova. Au urmat guvernatorii din regiunea Saratov şi din Republica Mari El. De asemenea, guvernatorul regiunii Riazan, Nikolai Liubimov, a declarat că nu intenţionează să mai candideze pentru un al doilea mandat. Citește și: Armata rusă vrea „să extindă podul terestru (în sudul Ucrainei) până în Transnistria”, potrivit lui Avril Haines, șefa Comunității de Informații a Statelor Unite Printre motivele oficiale oferite de guvernatori pentru demisiile lor se numără vârsta sau faptul că au fost deja în funcţie de mult timp. Rusia este formată din peste 80 de entităţi federale, de exemplu teritorii şi republici autonome. Speculațiile din jurul demisiilor Demisiile au produs stupoare şi speculaţii în rândul opiniei publice. Pe serviciul de mesagerie Telegram, unii utilizatori se întrebau dacă nu cumva aceşti guvernatori nu ar mai dori să sprijine războiul împotriva Ucrainei şi consecinţele acestuia asupra provinciilor ruseşti. Din cauza sancţiunilor impuse de Occident, multe companii s-au retras din Rusia şi mulţi oameni îşi pierd locul de muncă. În situaţia actuală, demisiile ar putea fi un semn că nava se scufundă şi că "şobolanii mai bine părăsesc barca", a spus analistul politic Abbas Galliamov. Alţii au speculat că este posibil ca cei cinci politicieni să nu fi fost suficient de loiali Kremlinului, iar acum trebuie să îşi părăsească posturile din cauza unei decizii venite de sus.

Ultimii militari ucraineni din oțelăria Azovstal continuă să reziste. Luptă printre camarazii lor morți și răniți, dar nu vor să plece
Internațional

Ultimii militari ucraineni din oțelăria Azovstal continuă să reziste. Luptă printre camarazii lor morți și răniți, dar nu vor să plece

Eroii de la Azovstal nu renunță. Militarii ucraineni din interiorul oţelăriei Azovstal, din oraşul portuar Mariupol (sud-estul Ucrainei) asediat de forţele Moscovei, continuă să reziste atacurilor ruseşti după ce sâmbătă s-a reuşit evacuarea tuturor femeilor, copiilor şi vârstnicilor care îşi găsiseră refugiu în acest uriaş complex industrial, informează duminică portalul Ukrinform. Eroii de la Azovstal nu renunță Trupele ruse şi-au intensificat în ultimele ore atacurile asupra combinatului siderurgic însă, spun surse ucrainene, în timpul nopţii militarii ucraineni au reuşit să le respingă din nou. De când vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk a informat sâmbătă că s-a încheiat evacuarea civililor refugiaţi la Azovstal, există temerea că trupele ruse vor da asaltul final cu scopul - potrivit Kievului - de a organiza o defilare în Mariupol care să coincidă cu Ziua Victoriei asupra Germaniei naziste, care va fi marcată luni, 9 mai. Şi agenţia AFP scrie că ultimii luptători ucraineni din Azovstal continuă să reziste, în pofida faptului că au tot mai puţine muniţii şi hrană şi că sunt nevoiţi să supravieţuiască în condiţii extreme. Combatanți grav răniți, fără medicamente Detalii despre viaţa din interiorul combinatului şi despre luptele în curs de desfăşurare au fost oferite de Evghenia Tîtarenko, infirmieră militară, al cărei soţ, membru al regimentului Azov, şi camarazi de-ai săi se află în continuare în complex. "Numeroşi militari sunt în stare gravă. Sunt răniţi şi nu au medicamente", explică Evghenia, care a reuşit să păstreze legătura cu apropiaţii săi din interior. "Duc lipsă de hrană şi de apă", adaugă ea. Citește și: Marcarea sfârșitului celui de-al doilea război mondial trimite Rusia și SUA în plin război rece: șeful Dumei de la Moscova acuză Washingtonul de implicare directă în războiul din Ucraina "Mă voi lupta până la capăt", îi scrie soţul ei, Mihailo, într-un SMS văzut de AFP. De mai multe săptămâni, Mariupol este aproape în întregime sub controlul ruşilor. Doar uriaşa oţelărie Azovstal nu a fost deocamdată cucerită de armata rusă, care o bombardează fără încetare. Luptătorii transportă cadavrele camarazilor cu ei "Luptătorii şi-au luat deja rămas bun de la soţiile lor. Unul dintre ei i-a spus soţiei: ", povesteşte Evghenia, în vârstă de 34 de ani. După părerea ei, posiblitatea ca luptătorii ucraineni să fie evacuaţi din combinat este foarte redusă. Infirmiera ucraineană descrie o situaţie haotică în interiorul tunelurilor uzinei, cu soldaţi luptând printre civili şi cadavre prin labirintul de galerii subterane ce datează din epoca sovietică. Morţii au fost băgaţi în saci de plastic şi se descompun în lipsa unui sistem de refrigerare. Dar membrii regimentului Azov nu vor cu niciun chip să cadă în mâinile forţelor ruse. "Aproape peste tot, transportă cadavrele cu ei. Merită să fie evacuaţi, cei care au rămas în viaţă, răniţii şi morţii", explică ea. Soțul și-a îndemnat soția gravidă să plece din Mariupol Evghenia a fugit din Mariupol încă din 24 februarie, ziua declanşării invaziei ruse, când acest mare oraş portuar din sud era deja bombardat. Cu două zile înainte se căsătorise cu Mihailo, şi el tot infirmier militar, care şi-a îndemnat soţia însărcinată să fugă din oraş încă de la primele lupte. Apoi, alţi infirmieri au construit un spital improvizat în interiorul vastului complex metalurgic Azovstal, după ce ruşii au vizat spitalele din oraş, spune Daviti Suleimanaşvili, un georgian care este membru al regimentului Azov. Acest batalion a fost creat în 2014, la începutul conflictului împotriva proruşilor din Donbas (est), de către militari de extremă dreaptă, iar apoi a fost integrat rapid în Garda naţională ucraineană. Evacuat cu ajutorul unei misiuni imposibile Daviti spune că a fost tratat în acest spital improvizat în martie după ce a fost rănit de un obuz de tanc în timpul unei lupte de stradă în Mariupol. Piciorul stâng i-a fost amputat. "Este foarte greu să te vindeci în aceste condiţii", a declarat el prin telefon pentru AFP, descriind lipsa de instalaţii sanitare de bază, de echipament medical şi de încălzire. Daviti a fost evacuat din Azovstal pe calea aerului, într-un scenariu demn de filmele de la Hollywood: trei elicoptere ucrainene au reuşit să evite rachetele ruse pentru a transporta mai mulţi răniţi. "A fost un miracol. N-am văzut asta decât în filme!", povesteşte el. Sute de cadavre în saci de plastic Însă, în pofida ororilor de la combinatul Azovstal, unii găsesc insuportabil să se afle afară, notează AFP. Rolana Bondarenko, o femeie în vârstă de 54 de ani, are circa 12 prieteni printre membrii regimentului Azov care se află în continuare în combinat. Împreună cu fiul ei, Rolana a fost una dintre primele persoane care s-au alăturat batalionului Azov în 2014. De atunci, Rolana a aflat că băiatul ei a fost ucis la jumătatea lunii aprilie. "L-au băgat într-un sac negru şi trupul lui putrezeşte", a declarat ea pentru AFP prin telefon, din Germania, unde locuieşte de un an din motive medicale. "Şi nu este doar cazul lui. Sunt sute!", adaugă femeia. Luptătorii, mai slabi cu 15-20 de kilograme Dar chiar şi după pierderea fiului, Rolana continuă să-i sprijine cu înfocare pe ultimii combatanţi ucraineni care rezistă puterii de foc a artileriei şi avioanelor ruse, în ceea ce pare a fi ultima redută ucraineană din Mariupol. În fiecare zi, ea trimite texte presărate cu emoticoane pentru a ridica moralul combatanţilor ucraineni care, în ceea ce-i priveşte, încearcă să o menajeze, vorbind mai mult de mândria şi de capacitatea lor de a îndura, şi mai puţin despre suferinţe, notează AFP. Unii au slăbit "între 15 şi 20 de kilograme", acum că hrana este pe sponci, explică Rolana. "Mi-ar plăcea să fiu alături de ei în acest moment. Dacă aş muri acolo jos, ar fi lângă familia mea", adaugă femeia între două suspine.

VIDEO Încă o navă de război rusă a fost distrusă de ucraineni lângă Insula Șerpilor. De data aceasta, cu drona Bayraktar
Internațional

VIDEO Încă o navă de război rusă a fost distrusă de ucraineni lângă Insula Șerpilor. De data aceasta, cu drona Bayraktar

Ucraina distruge încă o navă rusă. Marina ucraineană a anunţat sâmbătă că a distrus o navă de debarcare rusă în apropiere de Insula Şerpilor din Marea Neagră, devenită simbol al rezistenţei ucrainene în faţa invaziei ruse lansate la sfârşitul lui februarie, transmite AFP. Ucraina distruge încă o navă rusă O dronă de luptă Bayraktar TB2, produsă de Turcia, "a lovit o navă de debarcare de tip 11770 Serna şi două sisteme de rachete sol-aer de tip Tor", a informat pe Facebook marina ucraineană, fără a preciza data. "Parada tradiţională de 9 mai a flotei ruse va avea loc în acest an lângă Insula Şerpilor, pe fundul mării", a remarcat cu ironie Ministerul Apărării ucrainean pe contul său de Twitter. Citește și: Putin refuză să ofere scuze publice după declarația lui Lavrov conform căreia Hitler avea origini evreiești. Kremlinul consideră Polonia „o sursă de amenințare” Moscova nu a confirmat informaţia, scrie AFP. În înregistrările video publicate de armata ucraineană, poate fi văzută o navă avariată lângă un chei, afectată de o explozie, cuprinsă de flăcări şi deasupra căreia se ridică un nor gros şi negru de fum. Vasul Serna, din clasa navelor rapide de debarcare Lungă de 26 de metri, Serna face parte din clasa navelor rapide de debarcare, cu o capacitate de încărcare de 50 de tone. Vasul este înarmat cu mitraliere de calibrul 7,62 mm şi cu lansatoare de rachete Igla, şi a fost conceput pentru debarcarea vehiculelor de luptă şi a unităţilor de asalt. Insula Şerpilor a devenit un simbol în Ucraina după o înregistrare radio, devenită "virală" pe reţelele sociale, în care, în prima zi a conflictului, gărzile de frontieră ucrainene au lansat un "Navă rusească, du-te-n p... mea!" crucişătorului rus Moskva, care îi soma să se predea.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră