duminică 27 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Alex Preda

2071 articole
Alex Preda

Internațional

Kremlinul, provocare pentru Casa Albă: americanii capturaţi în Ucraina, "mercenari" angajaţi în activităţi ilegale, trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru "crimele" comise

Putin, provocare pentru Biden: "mercenarii" americani. Kremlinul a declarat luni că americanii capturaţi în Ucraina sunt "mercenari" angajaţi în activităţi ilegale şi trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru "crimele" comise, a relatat agenţia de presă rusă RIA, preluată de Reuters. Putin, provocare pentru Biden: "mercenarii" americani Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a fost de asemenea citat de agenţia rusă declarând că Convenţia de la Geneva nu se aplică acestor bărbaţi deţinuţi întrucât ei nu făceau parte din trupele regulate. Ei au tras în militari ruşi şi le-au pus viaţa în pericol, a adăugat el. Printre altele, Peskov a spus că jucătoarea americană de baschet Brittney Griner, care a fost reţinută în Rusia, se confruntă cu urmărirea penală, de asemenea potrivit agenţiei ruse de presă de stat RIA, preluată de Reuters. Brittney Griner, ostatică sau nu? "De ce ar trebui să o numim ostatică? Ea a încălcat legea rusă, acum se confruntă cu urmărirea penală', declară Dmitri Peskov citat de RIA într-un interviu acordat televiziunii americane MSNBC. "Nu este vorba despre a fi luat ostatic", a insistat el. Citește și: Noul şef al Statului Major al armatei britanice sugerează că războiul se va extinde pe continent: Trebuie să pregătim forţele armate să lupte în Europa încă o dată Vedeta americană de baschet Brittney Griner se află în prezent în arest preventiv pentru transport de stupefiante în Rusia, unde venise să joace. Arestarea ei în februarie a trecut aproape neobservată în contextul declanşării ofensivei ruse în Ucraina, aminteşte France Presse. MAE rus, noi acuzații vechi la adresa Occidentului Rusia a susţinut luni că creşterea preţurilor cerealelor, care a stârnit temeri cu privire la o criză alimentară mondială, este rezultatul acţiunilor "distructive" ale Occidentului şi nu al blocării exporturilor din Ucraina de către Moscova, relatează France Presse. "În ceea ce priveşte posibilitatea foametei, din ce în ce mai mulţi experţi înclină spre un scenariu pesimist (...). Iar vina este a regimurilor occidentale, care acţionează ca provocatori şi distrugători", a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, pe canalul de Telegram. Fanteziile Kremlinului Potrivit Mariei Zaharova, Occidentul a făcut "greşeli sistematice" în planificarea politicii sale agricole şi a provocat inflaţie mondială cu mecanisme financiare şi monetare lipsite de perspectivă create în timpul pandemiei. Potrivit acesteia, creşterea preţurilor este şi rezultatul unei politici de tranziţie energetică "prost gândite" de către ţări din Europa şi America de Nord, "în special introducerea forţată a biocombustibililor". În cele din urmă, Zaharova a subliniat "restricţiile ilegale" occidentale, luate după ofensiva Kremlinului în Ucraina şi care au perturbat circuitele logistice şi financiare ale Rusiei, în special pentru exportul de cereale, adaugă AFP.

Kremlinul, provocare pentru Casa Albă: americanii capturaţi în Ucraina, "mercenari" angajaţi în activităţi ilegale, trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru "crimele" comise
Firma familiei fostului baron roşu de Vrancea, Marian Oprişan, încă o "lovitură" pe bani publici
Eveniment

Firma familiei fostului baron roşu de Vrancea, Marian Oprişan, încă o "lovitură" pe bani publici

Firma fratelui lui Oprişan, nou contract. Este vorba despre fratele lui Marian Oprișan, care a mai prins o lucrare cu Primăria Iaşi. Firma fratelui lui Oprişan, nou contract Este cea de-a doua achiziţie directă pe care municipalitatea o face la societatea Gama Verde SRL, patronată de Adrian Oprişan. Ambele contracte vizează terenurile din baza sportivă „Emil Alexandrescu” - Copou 1 şi Copou 2. Citește și: În anul 2021, penalul Marian Neacșu (PSD) a făcut 45.000 lei/ lună, de la stat. Specialist în furaje cu sinecură la Eximbank Primul contract, în valoare de aproape 130.000 lei, vizează întreţinerea terenurilor de iarbă până la finalul 2022. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Penalul din fruntea județului Iași, Alexe "Tablă", încasează generos din banii statului
Politică

Penalul din fruntea județului Iași, Alexe "Tablă", încasează generos din banii statului

Alexe "Tablă", salariu mare la stat. Membrii conducerii Consiliului Judeţean Iași şi-au făcut publice declaraţiile de avere pe anul trecut la sfârşitul săptămânii trecute. Alexe "Tablă", salariu mare la stat Cum s-au descurcat şefii judeţului cu banii şi cu restul agoniselilor pe ultimul an al pandemiei? Cei patru din conducerea CJ Iaşi au acumulat peste 135 de mii de lei fiecare numai din indemnizaţii. Citește și: În anul 2021, penalul Marian Neacșu (PSD) a făcut 45.000 lei/ lună, de la stat. Specialist în furaje cu sinecură la Eximbank Ce alte averi au aceştia? Continuarea, în Ziarul de Iași.

Noul şef al Statului Major al armatei britanice sugerează că războiul se va extinde pe continent: Trebuie să pregătim forţele armate să lupte în Europa încă o dată
Internațional

Noul şef al Statului Major al armatei britanice sugerează că războiul se va extinde pe continent: Trebuie să pregătim forţele armate să lupte în Europa încă o dată

Armata britanică se pregătește de război. Noul şef al Statului Major al armatei britanice, generalul Patrick Sanders, a avertizat că trupele britanice trebuie să se pregătească "să lupte în Europa încă o dată" în această generaţie, relatează duminică agenţiile Reuters şi EFE. Armata britanică se pregătește de război "Sunt primul şef de Stat Major după 1941 care preia comanda armatei în umbra unui război terestru în Europa care implică o putere continentală. Invazia rusă în Ucraina evidenţiază obiectivul nostru esenţial de a proteja Regatul Unit prin capacitatea noastră de a lupta şi câştiga războaie terestre", menţionează generalul britanic într-un mesaj scris adresat personalului militar. "Există un imperativ puternic de a construi forţe armate capabile să lupte împreună cu aliaţii noştri şi să învingă Rusia în luptă. Suntem generaţia care trebuie să pregătească forţele armate să lupte în Europa încă o dată", a indicat generalul Patrick Sanders, care săptămâna aceasta a preluat comanda armatei britanice. Boris Johnson, "marele prieten" al Ucrainei Premierul britanic Boris Johnson, un susţinător vocal al Ucrainei de când a început în februarie agresiunea rusă împotriva acestei ţări, a exclus posibilitatea trimiterii unor trupe care să sprijine direct armata ucraineană, dar a avertizat că Regatul Unit trebuie să fie pregătit să susţină Ucraina "pe termen lung" în războiul acesteia cu Rusia. Descris de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski drept "marele prieten" al Ucrainei, premierul Boris Johnson a venit vineri pentru a doua oară la Kiev de când a început agresiunea rusă. Citește și: Avertisment foarte dur al secretarului general NATO: Războiul din Ucraina ar putea dura „ani de zile”. Dacă Putin câștigă Donbasul, prețul plătit de Occident va fi foarte mare Cei doi au discutat şi despre sporirea ajutorului militar britanic pentru armata ucraineană, în special pentru a acoperi nevoile acesteia de echipare cu armament greu pentru a face faţă superiorităţii artileriei ruseşti. Johnson a oferit de asemenea un vast program de instruire a militarilor ucraineni de către armata britanică.

VIDEO Imagini emoționante cu combatante ucrainene medaliate de Zelenski la Mikolaiv, lângă Herson, regiune ocupată aproape integral de ruși
Internațional

VIDEO Imagini emoționante cu combatante ucrainene medaliate de Zelenski la Mikolaiv, lângă Herson, regiune ocupată aproape integral de ruși

Emoționant: combatante ucrainene medaliate de Zelenski. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, ale cărui deplasări în afara capitalei Kiev sunt rare de la începutul invaziei ruse, a vizitat sâmbătă, pentru prima dată de la începerea războiului, regiunile Mikolaiv şi Odesa, aflate în sudul Ucrainei, la malul Mării Negre, relatează AFP. Oraș la granița cu Hersonul ocupat de ruși O înregistrare video difuzată de preşedinţia ucraineană îl arată în timp ce inspectează clădirea administraţiei regionale foarte avariată şi la o reuniune cu responsabili regionali din Mikolaiv. Acest oraş portuar şi industrial cu aproape jumătate de milion de locuitori înainte de război se află în continuare sub control ucrainean, dar este situat în apropiere de regiunea Herson, aproape în întregime ocupată de ruşi. Oraşul rămâne o ţintă a Moscovei pentru că se află pe direcţia Odesei, cel mai mare port al Ucrainei, la 130 km sud-vest. Mikolaiv, punct strategic pentru Odesa Această vizită intervine a doua zi după o lovitură rusă care a ucis două persoane şi a rănit 20 în oraş. În înregistrarea video, guvernatorul local, Vitalii Klim, îi arată lui Zelenski faţada distrusă a sediului administraţiei regionale, lovită în martie de un tir rusesc care s-a soldat cu 37 de morţi. Citește și: Avertisment foarte dur al secretarului general NATO: Războiul din Ucraina ar putea dura „ani de zile”. Dacă Putin câștigă Donbasul, prețul plătit de Occident va fi foarte mare Volodimir Zelenski s-a deplasat apoi la poziţiile ucrainene din această regiune, precum şi în regiunea vecină Odesa, potrivit serviciului său de presă. "Vă mulţumesc din partea poporului ucrainean, din partea statului, pentru munca voastră importantă, pentru serviciul vostru eroic", le-a spus şeful statului militarilor din regiunea Odesa. Emoționant: combatante ucrainene medaliate de Zelenski "Este important să rămâneţi în viaţă. Atâta timp cât sunteţi în viaţă, există un zid ucrainean solid care protejează ţara noastră", a adăugat el. Preşedintele a participat, de asemenea, la o reuniune cu responsabili locali la Mikolaiv, în ceea ce părea a fi un subsol, unde a înmânat recompense pentru vitejie. "O atenţie specială a fost acordată ameninţărilor terestre şi maritime. Nu vom înceta să depunem eforturi pentru victorie", a precizat preşedinţia într-un comunicat.

Avertisment foarte dur al secretarului general NATO: Războiul din Ucraina ar putea dura "ani de zile". Dacă Putin câștigă Donbasul, prețul plătit de Occident va fi foarte mare
Internațional

Avertisment foarte dur al secretarului general NATO: Războiul din Ucraina ar putea dura "ani de zile". Dacă Putin câștigă Donbasul, prețul plătit de Occident va fi foarte mare

Războiul din Ucraina, "ani de zile", a avertizat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu publicat duminică de cotidianul german Bild am Sonntag, preluat de AFP şi Reuters. Războiul din Ucraina, "ani de zile" "Trebuie să fim pregătiţi ca acest lucru să dureze ani de zile", a spus Jens Stoltenberg, îndemnând ţările occidentale să acorde Kievului sprijin pe termen lung, ''chiar dacă costurile sunt ridicate'', nu numai în ceea ce priveşte sprijinul militar, ci şi din cauza creşterii preţurilor la energie şi alimente". Aceste costuri nu reprezintă nimic în comparaţie cu ceea ce ucrainenii trebuie să plătească în fiecare zi pe linia frontului, a declarat liderul Alianţei Atlantice. În cazul în care preşedintele rus Vladimir Putin îşi va atinge obiectivele în Ucraina, aşa cum a făcut-o cu anexarea Crimeei în 2014, "atunci va trebui să plătim un preţ şi mai mare", a apreciat Stoltenberg. Armele Occidentului, cruciale În acest context, el a îndemnat ţările din alianţă să continue livrările de arme către Kiev. "Cu arme moderne suplimentare, probabilitatea ca Ucraina să fie capabilă să împingă trupele lui Putin afară din Donbas ar creşte", a spus el. Această regiune din estul Ucrainei se află acum parţial sub controlul soldaţilor ruşi. Premierul britanic, Boris Johnson, care a vizitat vineri Kievul, a vorbit şi el despre necesitatea pregătirii pentru un război de lungă durată. "Aceasta însemna să ne asigurăm că Ucraina primeşte arme, echipamente, muniţii şi instruire mai rapid decât invadatorul", a scris Johnson într-un articol de opinie în Sunday Times, din Londra. Boris Johnson: "Timpul este factorul vital" "Timpul este factorul vital. Totul va depinde de faptul dacă Ucraina îşi poate consolida capacitatea de a-şi apăra solul mai repede decât îşi poate reînnoi Rusia capacitatea de atac", a adăugat Johnson. Citește și: Putin, „generos” în timp ce ține degetul pe butonul nuclear: Nu avem nimic împotrivă ca Ucraina să adere la UE și nici să exporte cereale. Vom folosi arme nucleare dacă va fi necesar Atacurile ruseşti s-au intensificat pe câmpurile de luptă din Ucraina, relatează Reuters. Oraşul industrial Severodoneţk, o ţintă principală în ofensiva Moscovei pentru a prelua controlul total asupra Lugansk - una dintre cele două provincii care alcătuiesc Donbas - s-a confruntat din nou sâmbătă cu tiruri intense de artilerie şi rachete, în timp ce forţele ruseşti au atacat zonele din jurul său, a comunicat armata ucraineană.

Copilul asasin, condamnat și eliberat, cere să-i fie "albit" cazierul. Dar nimeni nu știe unde se află
Eveniment

Copilul asasin, condamnat și eliberat, cere să-i fie "albit" cazierul. Dar nimeni nu știe unde se află

Copilul asasin, fost pușcăriaș, umblă liber. Autorul unei crime care a terifiat opinia publică ieșeană în urmă cu 25 de ani a cerut revizuirea sentinței. Copilul asasin, fost pușcăriaș, umblă liber Individul a fost între timp condamnat și eliberat condiționat. A trecut și termenul de la care are dreptul să solicite reabilitarea judecătorească, care i-ar „albi” cazierul. Citește și: Putin, „generos” în timp ce ține degetul pe butonul nuclear: Nu avem nimic împotrivă ca Ucraina să adere la UE și nici să exporte cereale. Vom folosi arme nucleare dacă va fi necesar El a cerut însă revizuirea, invocând faptul că declarațiile prin care își recunoștea fapta i-ar fi fost smulse prin constrângere. Continuarea, în Ziarul de Iași.

VIDEO O femeie a spulberat opt oameni cu mașina, patru au murit. Băuse și se urcase la volan
Eveniment

VIDEO O femeie a spulberat opt oameni cu mașina, patru au murit. Băuse și se urcase la volan

O femeie a spulberat opt oameni. A omorât patru din ei, muncitori de la Citadin. A fost băgată după gratii. O femeie a spulberat opt oameni Adina Iuliana Ghervase, în vârstă de 39 de ani, este cercetată pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului. Ea a băgat în mormânt patru angajaţi de la Citadin care lucrau la asfaltarea unei guri de canal. Citește și: Putin, „generos” în timp ce ține degetul pe butonul nuclear: Nu avem nimic împotrivă ca Ucraina să adere la UE și nici să exporte cereale. Vom folosi arme nucleare dacă va fi necesar După ce a fost scoasă cu greu dintre fiarele contorsionate ale maşinii Alfa Romeo cu care a gonit dinspre Valea Lupului către Fundaţie, ea a fost transportată la spital, apoi a plecat. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Putin, "generos" în timp ce ține degetul pe butonul nuclear: Nu avem nimic împotrivă ca Ucraina să adere la UE și nici să exporte cereale. Vom folosi arme nucleare dacă va fi necesar
Internațional

Putin, "generos" în timp ce ține degetul pe butonul nuclear: Nu avem nimic împotrivă ca Ucraina să adere la UE și nici să exporte cereale. Vom folosi arme nucleare dacă va fi necesar

Putin, cu degetul pe butonul nuclear. Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat vineri că Rusia nu are obiecţii faţă de aderarea Ucrainei la UE, întrucât aceasta din urmă nu este o alianţă militară, spre deosebire de NATO, relatează agenţiile AFP şi Reuters. Ucraina în UE, "semi-colonie" a Vestului "Nu avem nimic împotrivă, este decizia lor suverană să adere sau nu la uniuni economice (...) Este treaba lor, a poporului ucrainean", a declarat preşedintele rus în timpul Forumului economic de la Sankt Petersburg. "Spre deosebire de NATO, UE nu este o alianţă militară", aşadar "în ce priveşte integrarea lor economică, alegerea le aparţine" ucrainenilor, a lămurit Putin poziţia Rusiei pe acest subiect. Citește și: Putin, nevoit să-şi amâne discursul la Forumul de la Sankt Petersburg, din cauza unui atac cibernetic Totuşi, preşedintele rus a estimat că "Ucraina se va transforma într-o semi-colonie" a ţărilor occidentale dacă aderă la UE. "Este părerea mea", a adăugat el. Pe de altă parte, Putin a apreciat că după încheierea "operaţiunii militare speciale", adică a războiului declanşat de Rusia prin agresiunea asupra Ucrainei, relaţiile ruso-ucrainene se vor normaliza. "Mai devreme sau mai târziu, situaţia va reveni la normal", crede el. Companiile occidentale, dorite în Rusia Liderul de la Kremlin s-a arătat încrezător şi faţă de revenirea pe piaţa rusească a companiilor occidentale, mai ales europene, care s-au retras în urma sancţiunilor impuse Rusiei după agresiunea asupra Ucrainei. El a insistat pe de altă parte că ofensiva militară rusă în Ucraina nu este cauza dificultăţilor economice mondiale, în special a creşterii preţurilor la energie, acestea fiind provocate de "erorile sistemice" ale Occidentului, care și-ar provoca singur inflaţie prin "tipărirea de bani". "Îi auzim pe toţi vorbind despre o pretinsă (...). Acesta este rezultatul erorilor sistemice ale administraţiei americane şi ale birocraţiei europene (...). Pentru ei, operaţiunea noastră este un colac de salvare care le permite să pună totul pe seama noastră", a opinat Putin. Kremlinul vrea porturi ucrainene fără mine Liderul rus a adăugat că țara sa nu va împiedica exporturile de cereale din Ucraina şi este dispusă să garanteze securitatea navelor care le transportă, dar Ucraina trebuie să-şi demineze porturile de la Marea Neagră, a declarat vineri preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit agenţiilor DPA şi EFE. "Nu noi am minat porturile", a spus el la Forumul economic de la Sankt Petersburg, reafirmând o condiţie a Moscovei deja respinsă de Kiev, care se teme că, dacă-şi deminează zona de coastă, devine şi mai vulnerabilă în faţa unui eventual atac rusesc de pe mare, deşi Rusia a promis că nu va profita de o eliminare a minelor pentru a porni un astfel de atac în agresiunea sa militară intrată vineri în cea de-a 114-a zi. Putin, cu degetul pe butonul nuclear Putin a dat asigurat că ţara sa va recurge la folosirea armelor nucleare doar "dacă este necesar" pentru a-şi apăra suveranitatea, relatează agenţia EFE. "Nu suntem o ameninţare, dar toţi trebuie să ştie ce avem noi şi ce vom folosi dacă este necesar pentru apărarea suveranităţii noastre", a spus Putin în timpul Forumului economic de la Sankt Petersburg. El a catalogat drept "iresponsabile" declaraţiile unor oficiali occidentali conform cărora Rusia ameninţă omenirea cu armele sale nucleare. Cât despre o posibilă confruntare militară directă a Rusiei cu Occidentul ca urmare a războiului pornit de Moscova în Ucraina, Putin a răspuns că ţările occidentale au declarat de fapt în trecut "război pe scară extinsă" unor ţări precum Irak, Libia, Afganistan sau Iugoslavia.

Cum plătește o echipă de fotbal de liga a doua, plină de datorii, salariile la zi: din bani publici
Eveniment

Cum plătește o echipă de fotbal de liga a doua, plină de datorii, salariile la zi: din bani publici

Bani publici de salarii la Politehnica. Lucrurile par a intra în normal din punct de vedere financiar la Politehnica Iaşi. Bani publici de salarii la Politehnica Deşi are în continuare datorii mari, de peste 900 000 de euro, clubul ieşean navighează fără mari turbulenţe. Asta şi pentru că municipalitatea a alocat clubului din Copou aproximativ 1,6 milioane de euro în ultima jumătate a anului trecut. Citește și: În Republica Moldova se poate: averile acumulate prin acte de corupție vor putea fi confiscate. Proiect de lege susținut de Maia Sandu, votat în primă lectură Mai mult, i-a aprobat circa două milioane euro pentru 2022. Continuarea, în Ziarul de Iași.

CCR pare să fi dezincriminat vânzarea țigărilor netimbrate la colț de stradă printr-o decizie controversată
Eveniment

CCR pare să fi dezincriminat vânzarea țigărilor netimbrate la colț de stradă printr-o decizie controversată

CCR, liber la vânzarea țigărilor netimbrate. Curtea Constituțională pare să se fi transformat în cel mai râvnit avocat al infractorilor. CCR, liber la vânzarea țigărilor netimbrate O decizie luată de CCR în martie a dezincriminat practic vânzarea de țigări la colț de stradă. Persoanele care, acum, îmbie trecătorii cu expresia „Țigări, țigări” ar putea să-și etaleze liniștiți marfa pe tarabă. Citește și: În Republica Moldova se poate: averile acumulate prin acte de corupție vor putea fi confiscate. Proiect de lege susținut de Maia Sandu, votat în primă lectură CCR a decis că deținerea și comercializarea de țigări fără timbru fiscal românesc nu mai reprezintă o infracțiune. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Lavrov, ministrul de Externe al lui Putin, a renunțat la limbajul diplomatic și jignește Moldova: Apelează la cerșetorie, extorcare. Occidentul vrea o a doua Ucraină
Internațional

Lavrov, ministrul de Externe al lui Putin, a renunțat la limbajul diplomatic și jignește Moldova: Apelează la cerșetorie, extorcare. Occidentul vrea o a doua Ucraină

Lavrov jignește Moldova: Apelează la cerșetorie. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, consideră că se încearcă transformarea Republicii Moldova într-o "a doua Ucraină" iar acest lucru este evident din abordarea "consumeristă" a actualei conduceri a ţării, relatează joi agenţia oficială de presă rusă TASS. Ce crede populația Moldovei? "Desigur, ei încearcă clar să transforme Moldova într-o a doua Ucraină", a declarat el joi într-un interviu acordat canalului NTV. "O astfel de abordare consumeristă din partea actualei conduceri moldoveneşti este foarte, foarte revelatoare. Atunci când ei spun , precum şi alte declaraţii", a explicat şeful diplomaţiei ruse. Acesta a numit această abordare "cerşit". El a menţionat însă că majoritatea populaţiei moldoveneşti nu ar împărtăşi această poziţie, notează TASS. Lavrov jignește Moldova: Apelează la cerșetorie "Ruşii ar trebui să ne dea din nou o reducere la gaz comparativ cu contractele care au fost semnate, să amâne plăţile", a citat el un exemplu de astfel de declaraţii. "O astfel de cerşetorie, în general, extorcare", a mai estimat Lavrov. Ministrul rus a adăugat că comportamentul Chişinăului seamănă cu un truc: "Dacă nu ne faceţi aceasta, vom merge mai repede în Europa, iar dacă ne faceţi, oricum mergem, dar mai încet". Anterior, reprezentantul permanent al Rusiei pe lângă Uniunea Europeană, Vladimir Cijov, a declarat că Ucraina doreşte deschiderea frontului transnistrean, ceea ce ar putea conduce la consecinţe triste pentru statalitatea Republicii Moldova, potrivit website-ului gazeta.ru (pro-guvernamental). "Îngrijorații" pentru Transnistria Reprezentantul permanent nu a exclus un scenariu în care Rusia ar trebui să apere Republica Moldovenească Transnistreană (PMR) nerecunoscută. "În special, vorbim despre provocările Ucrainei la graniţă", a adăugat el. Citește și: Procentul românilor care nu cred că Rusia este vinovată pentru invadarea Ucrainei, printre cele mai mari din Europa (sondaj ECFR) Cu o zi înainte, zeci de persoane au pichetat clădirea Ambasadei Republicii Moldova din Moscova, în cadrul unei acţiuni de protest sub sloganul "Luaţi mâinile de pe Transnistria!", desfăşurată împotriva "politicii agresive a Statelor Unite şi NATO de a trage (Republica) Moldova într-un nou conflict în Transnistria", potrivit site-ului ridus.ru.

Conducta principalei aducțiuni de apă a unui mare oraș îmbogățește o familie pe terenul căreia trece
Eveniment

Conducta principalei aducțiuni de apă a unui mare oraș îmbogățește o familie pe terenul căreia trece

Conducta de bani de pe terenul ocupat. Doi ieșeni și-au asigurat bătrânețile, dar și viitorul copiilor, nepoților și strănepoților. Conducta de bani de pe terenul ocupat Printr-o sentință definitivă, Înalta Curte de Casație și Justiție a obligat ApaVital să plătească chirie pentru un teren din proprietatea familiei Pietraru, ocupat abuziv. Chiria va trebui plătită lunar, până când ApaVital își va muta țevile în altă parte. Citește și: Procentul românilor care nu cred că Rusia este vinovată pentru invadarea Ucrainei, printre cele mai mari din Europa (sondaj ECFR) Acest lucru este puțin probabil să se întâmple vreodată, fiind vorba de principala magistrală de alimentare a Iașiului, aducțiunea dinspre Timișești. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Cine sunt tinerii care mai vor să devină preoți în 2022
Economie

Cine sunt tinerii care mai vor să devină preoți în 2022

Mai vor tinerii să fie preoți? Într-o societate a digitalizării, în care oamenii sunt mai mult sau mai puţin dependenţi de realitatea virtuală pe care şi-o creează, cine sunt tinerii care îşi mai doresc să devină preoţi? Mai vor tinerii să fie preoți? Mai ales în contextul în care, dincolo de modernizarea societăţii în detrimentul tradiţionalismului din Biserică, falia dintre generaţiile tinere şi religie s-a accentuat, cu atât mai mult în ultimii doi ani de pandemie. În această perioadă s-au creat unele rupturi irecuperabile între cei care cred în ştiinţă şi cei care au ştiut mai bine decât medicii şi cercetătorii. Citește și: Procentul românilor care nu cred că Rusia este vinovată pentru invadarea Ucrainei, printre cele mai mari din Europa (sondaj ECFR) După ce am discutat cu mai mulţi preoţi tineri, care au doar câteva luni de când au călcat pragul parohiei pe care au primit-o, am descoperit că profilul acestora e mai diversificat decât pare de la suprafaţă. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Biden i-a trimis lui Zelenski arme de încă un miliard de dolari, în special piese de artilerie şi obuze, precum şi rachete anti-navă. Macron și Scholz ajută mai degrabă din vorbe
Internațional

Biden i-a trimis lui Zelenski arme de încă un miliard de dolari, în special piese de artilerie şi obuze, precum şi rachete anti-navă. Macron și Scholz ajută mai degrabă din vorbe

Biden trimite iar arme în Ucraina. Preşedintele american Joe Biden a anunţat miercuri un nou pachet de ajutor militar destinat Ucrainei, ce cuprinde în special piese de artilerie şi obuze, precum şi rachete anti-navă, în valoare totală de circa un miliard de dolari, relatează AFP şi CNN. Biden trimite iar arme în Ucraina Liderul de la Casa Albă a făcut acest anunţ într-un comunicat în care a menţionat de asemenea că a avut o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski. "Am reafirmat angajamentul că Statele Unite vor fi alături de Ucraina în timp ce ea îşi apără democraţia şi susţin suveranitatea şi integritatea sa teritorială în faţa agresiunii neprovocate din partea Rusiei", se arată în declaraţia emisă de preşedinţia SUA. Sisteme avansate de rachete "L-am informat pe preşedintele Zelenski că SUA oferă încă un miliard de dolari în asistenţă de securitate pentru Ucraina, inclusiv artilerie suplimentară şi arme pentru apărarea costieră, precum şi muniţie pentru artilerie şi sisteme avansate de rachete de care ucrainenii au nevoie pentru a-şi susţine operaţiunile defensive în Donbas. Am discutat de asemenea despre eforturile de astăzi ale secretarului (american al apărării Lloyd) Austin la Bruxelles de a coordona un sprijin internaţional suplimentar pentru forţele armate ale Ucrainei", a mai precizat Casa Albă. Ajutor militar de la 50 de țări "Aproape 50 de ţări", conform ambasadorului american la NATO, au examinat miercuri la Bruxelles ajutorul militar pe care îl vor oferi în continuare Ucrainei, reuniune condusă de secretarul american al apărării Lloyd Austin. Citește și: Macron: „Rusia este o putere de temut şi noi nu dorim să avem un război cu poporul rus” Noul ajutor militar pentru Ucraina anunţat de Biden este însoţit de un ajutor umanitar în valoare de 225 de milioane de dolari.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră