duminică 27 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Alex Preda

2071 articole
Alex Preda

Internațional

Nu există echipamente militare în centralele nucleare din Ucraina, rușii au mințit, arată Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică

Centralele nucleare ucrainene nu dețin armament. Inspectorii Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA) nu au găsit echipamente militare în centralele nucleare din Ucraina, a declarat marţi în Parlamentul European directorul agenţiei, Rafael Grossi. Centralele nucleare ucrainene nu dețin armament El a dezminţit astfel acuzaţia adusă luni de serviciul de informaţii externe al Rusiei, care a susţinut că ucrainenii ascund în centralele respective arme de provenienţă occidentală. Kievul respinsese deja printr-un oficial de rang înalt afirmaţia Moscovei. Citește și: Delir fără leac la Rossia 1: Să bombardăm Dresda, să distrugem Berlinul dacă Germania trimite tancuri Ucrainei! Grossi a arătat că AIEA a stabilit o prezenţă permanentă în toate centralele atomice ucrainene. El a anunţat totodată că a ordonat marţi inspecţii pentru identificarea unor eventuale arme în interiorul acestor obiective, iar "rezultatul acestor inspecţii a fost negativ". Directorul a reamintit că este pentru a doua oară când agenţia a fost în măsură să dovedească falsitatea unor acuzaţii privind ilegalităţi şi pericole în centralele nucleare din Ucraina. Primele afirmaţii de acest gen se refereau la crearea unei "bombe murdare", un tip de armă care răspândeşte materiale radioactive cu ajutorul unei explozii convenţionale.

Nu există echipamente militare în centralele nucleare din Ucraina, rușii au mințit, arată Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică
Primarul Chirica, acuzat de ministrul Culturii că pune în pericol ridicarea unui sediu pentru Operă. Banii, deja împrumutaţi, se pot pierde
Politică

Primarul Chirica, acuzat de ministrul Culturii că pune în pericol ridicarea unui sediu pentru Operă. Banii, deja împrumutaţi, se pot pierde

O nouă Operă nu are teren. Un ultimatum de șase luni pentru viitorul sediu al Operei ieşene. O nouă Operă nu are teren Altfel, „va trebui să redistribuim acei bani, 15 milioane de euro, pentru că nu vom fi în stare conform acordului de împrumut să ducem proiectul la bun sfârşit”, a avertizat ministrul Culturii la Iaşi. Problema este una veche: identificarea terenului pe care să se ridice noua sală de concerte. Citește și: Patriarhia română, reacție după ce Antena 3 CNN a vrut să-i manipuleze pe credincioșii din Ucraina împotriva lui Zelenski: românii au datoria să se adapteze la realitatea tragică a Ucrainei invadate Deşi este vorba de o construcţie nouă, suma vehiculată pentru Iaşi este de doar 15 milioane de euro. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Criza dintre Suedia și Turcia ia amploare, după ce un exemplar al Coranului a fost ars la un protest extremist la Stockholm. SUA acuză un act "respingător", "provocator" pentru NATO
Internațional

Criza dintre Suedia și Turcia ia amploare, după ce un exemplar al Coranului a fost ars la un protest extremist la Stockholm. SUA acuză un act "respingător", "provocator" pentru NATO

Criza dintre Suedia și Turcia crește. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat luni Suedia să nu se aştepte la sprijinul ţării sale pentru aderarea la NATO, după ce la Stockholm a avut loc o manifestaţie la care a fost ars un Coran. Criza dintre Suedia și Turcia crește "Dacă nu daţi dovadă de respect pentru Republica Turcă sau pentru convingerile religioase ale musulmanilor, nu puteţi obţine niciun sprijin de la noi în ceea ce priveşte NATO", a spus Erdogan. Aderarea Suediei la alianţa nord-atlantică trebuie ratificată de toate statele membre. Tensiunile între Ankara şi Stockholm s-au amplificat în ultimele săptămâni, blocând candidatura Suediei. Înrăutăţirea relaţiilor bilaterale a urmat unui protest organizat în urmă cu două săptămâni la Stockholm, unde un manechin care îl reprezenta pe Erdogan a fost spânzurat de picioare. Cel mai recent pas înapoi a fost o demonstraţie de amploare redusă în capitala suedeză a activistului anti-islamic danez de extremă dreaptă Rasmus Paludan, care are şi cetăţenie suedeză. Presa din Suedia a relatat că în apropierea ambasadei turce la Stockholm a fost incendiat un exemplar din Coran. Erdogan a calificat incidentul drept "o ruşine". Ankara vrea extrădarea unor "teroriști" Poliţia suedeză estimase vineri că Constituţia şi libertăţile de manifestare şi de exprimare din Suedia nu justifică interzicerea acestei manifestaţii în numele ordinii publice. Autorizaţia dată manifestaţiei anti-Islam a declanşat un incident diplomatic cu Turcia, care a denunţat o "crimă de ură evidentă" şi a anulat vizita unui ministru suedez programată săptămâna viitoare, complicând şi mai mult discuţiile legate de aderarea Suediei la NATO. Suedia şi Finlanda şi-au depus candidaturile la NATO în mai anul trecut, după ce Rusia a invadat Ucraina. Aderarea celor două ţări nordice la alianţă mai trebuie ratificată doar de Turcia şi Ungaria. Turcia acuză însă Suedia de susţinerea unor grupări considerate teroriste de guvernul de la Ankara, inclusiv a unor insurgenţi kurzi şi a unor participanţi la puciul nereuşit din 2016. Partea turcă solicită extrădarea mai multor suspecţi. SUA denunță provocări pentru NATO Statele Unite au apreciat luni drept "respingător" actul unui militant suedez de extremă-dreapta care a ars un exemplar din Coran în faţa ambasadei Turciei la Stockholm, numind-o o încercare "deliberată" de a obstrucţiona discuţiile privind extinderea NATO la ţara nordică şi vecina ei Finlanda. Citește și: Blocaj între Suedia și Turcia privind aderarea primei țări la NATO. Premierul suedez: Nu putem să dăm ce ni se cere "A arde cărţi care sunt sacre pentru mulţi este un act profund lipsit de respect. Este respingător", a declarat jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price. Referindu-se la un act de "provocare", purtătorul de cuvânt a sugerat că este o "dorinţă deliberată de a influenţa discuţiile în curs privind aderarea Suediei şi Finlandei la NATO" şi de a "slăbi" unitatea transatlantică.

Beți și fără permis, doi tineri au mers la mall cu tractorul cu tot cu plug. Au mai băut și la mall, apoi au mers la păcănele
Eveniment

Beți și fără permis, doi tineri au mers la mall cu tractorul cu tot cu plug. Au mai băut și la mall, apoi au mers la păcănele

Beți, fără permis, cu tractorul la mall. Doi indivizi beţi au venit sâmbătă la Iulius Mall cu tractorul cu plug. Beți, fără permis, cu tractorul la mall Cei doi au venit tocmai de la Bosia, beţi şi fără permis de conducere. Cel care a condus se numeşte Răzvan Bejenaru, iar amicul său de aventuri, Iulian Coteţ. Citește și: VIDEO Statele Unite mențin cel puțin încă nouă luni trupele Diviziei 101 Aeropurtate la baza Mihail Kogălniceanu și ridică gradul de comandă la general cu două stele Pentru a-şi face curaj, cei doi au început să consume alcool la un bar din Bosia, în jurul orei 19, apoi pe la ora 22 au pornit spre Iaşi. Continuarea, în Ziarul de Iași.

VIDEO Acuzații foarte grave: zona în care o femeie a murit sfâșiată de câini, intenționat nesupravegheată de autorități - în zonă se aduc ilegal deșeuri
Mediu

VIDEO Acuzații foarte grave: zona în care o femeie a murit sfâșiată de câini, intenționat nesupravegheată de autorități - în zonă se aduc ilegal deșeuri

Câinii ucigași "păzeau" gunoaie aruncate ilegal. Fostul comisar-șef al Gărzii de Mediu Octavian Berceanu acuză autoritățile Sectorului 6, dar și pe cele naționale cu atribuții de mediu, că au transformat zona în care o femeie a fost omorâtă de câini într-un "no man's land" cu intenție. Câinii ucigași "păzeau" gunoaie aruncate ilegal Potrivit lui Berceanu, pe terenurile virane care mărginesc Lacul Morii se îngroapă constant deșeuri de tot felul. Ex-comisarul-șef spune că el însuși a fost agresat când a descoperit astfel de situații. "Dumnezeu sa te primeasca, Ana Oros Daraban ! Sa mori mancat de caini, in Bucuresti, este greu de imaginat. Si totusi este a doua oara cand Ana, intr-o zona de promenada din Bucuresti, a fost atacata de caini. Prima oara a fost mutilata pe viata, acum ucisa. Nu am vazut pe nimeni da la PMB sau Primaria Sectorului 6 in locul in care s-a produs tragedia, acum sau in trecut. Oare ce asteptam? Citește și: Personajul absent în drama femeii ucise de câini: primarul din Chiajna, co-președinte ALDE și edil-șef din 1996. Cea mai bogată comună din România are stâne de oi, lângă București Am chemat Politia Romana in acelasi loc pentru ingropare de deseuri, pentru braconaj la specii protejate de pasari si pentru ca am fost batut atunci cand am atras atentia unora care aruncau deseuri. Exista stalpi de iluminat care pot sustine camere de supraveghere, exista institutii, exista bani si tot degeaba. 17:45 Vin cu o completare: In incidentul din 2022 cand Ana a fost atacata si mutilata de o haita de caini fara stapan, totusi acestia nu au ucis-o. Tragedia de azi si faptul ca am vazut filmari recente din zona cu caini de lupta lasati liber, cu toate ca oamenii sunt disperati din cauza lor, ma duce cu gandul ca ceva pute rau la nivelul administratiei locale si a politiei nationale cu competente in S6. Si imi aduc bine aminte de depozitele ilegale de deseuri aferente locatiei, de faptul ca o parte din stadionul Giulesti a fost demolat si carat acolo ilegal, chiar prin fata echipajelor de politie. Toate detaliile ma fac sa cred ca principalul suport al infractionalitatii vine de la cei care trebuie sa mentina legea si imi asum ceea ce spun, pentru ca singurul moment in care mai intervin autoritatile este atunci cand apar televiziunile.", a scris Berceanu pe Facebook. Berceanu a postat și o fotografie din zonă, făcută în 2021, în care apare inclusiv Ana Oros Draban, la o acțiune de plantare de puieți.

Patriarhul rus Kirill le cere preoților să facă mai mult pentru război, material și spiritual. Ce ar trebui preoților să le spună soldaților ruși care merg la moarte
Eveniment

Patriarhul rus Kirill le cere preoților să facă mai mult pentru război, material și spiritual. Ce ar trebui preoților să le spună soldaților ruși care merg la moarte

Kirill cere preoților implicare în război. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, le-a cerut sâmbătă preoţilor să se implice mai mult în campania militară din Ucraina, să-i mobilizeze pe enoriaşi pentru ca aceştia să strângă echipamente şi alimente pentru soldaţi, ba chiar să se ducă pe front pentru a le oferi sprijin spiritual. Kirill cere preoților implicare în război "Dacă spunem că biserica este alături de poporul său, fiecare parohie trebuie să-i ajute pe cei aflaţi în prima linie. Trebuie să ne mobilizăm enoriaşii pentru ca aceştia să strângă echipamente şi alimente", a declarat Kirill, potrivit site-ului oficial al Patriarhiei de la Moscova, cu prilejul unei reuniuni cu reprezentanţii clerului la Catedrala Epifaniei din Moscova. Şeful Bisericii Ortodoxe Ruse nu s-a mulţumit doar să ceară ajutor material pentru participanţii la invazia Rusiei în Ucraina, ci le-a cerut preoţilor să se ducă pe front pentru a le oferi sprijin spiritual soldaţilor. Citește și: Conflictul dintre Suedia și Turcia se acutizează: proteste cu arderea Coranului la Stockholm, Ankara refuză vizita ministrului Apărării suedez "Ştiu că deja se face mult, dar cred că este insuficient. În plus, în spaţiul mediatic nu se menţionează cu frecvenţă ajutorul pe care Biserica Ortodoxă Rusă îl oferă celor care se află în Doneţk, Lugansk, în prima linie a frontului", a spus el. Patriarhul Kirill a reiterat că cei care merg pe front au nevoie în primul rând de ajutor spiritual. "Nu li se pot spune formalităţi. Trebuie să ştii ce să-i spui persoanei care să o întărească atunci când se dă ordinul de atac. Un ordin fără de care nu poate exista victorie, când trebuie să te ridici şi să mergi să-ţi înfrunţi moartea. Asta fac băieţii noştri: se ridică din tranşee şi se duc la întâlnirea cu moartea", a afirmat el.

Conflictul dintre Suedia și Turcia se acutizează: proteste cu arderea Coranului la Stockholm, Ankara refuză vizita ministrului Apărării suedez
Internațional

Conflictul dintre Suedia și Turcia se acutizează: proteste cu arderea Coranului la Stockholm, Ankara refuză vizita ministrului Apărării suedez

Conflictul dintre Suedia și Turcia, agravat. Proteste desfăşurate sâmbătă la Stockholm împotriva Turciei, inclusiv arderea unui exemplar al Coranului, dar şi împotriva aderării Suediei la NATO, au accentuat tensiunile cu Ankara, într-un moment în care ţara scandinavă are nevoie de votul Turciei pentru a adera la Alianţă. Conflictul dintre Suedia și Turcia, agravat "Condamnăm în termenii cei mai fermi atacul infam împotriva cărţii noastre sfinte (...). Permiterea acestui act anti-islam, care îi are ca ţintă pe musulmani şi ne insultă valorile sacre, sub masca libertăţii de exprimare, este complet inacceptabilă", a transmis Ministerul de Externe turc. Comunicatul a fost emis după ce un politician de extremă dreapta a dat foc unui exemplar al Coranului în apropierea ambasadei Turciei. Ministerul turc a cerut Suediei să întreprindă toate acţiunile necesare împotriva autorilor şi a invitat toate statele să ia măsuri concrete împotriva islamofobiei. Un protest separat a avut loc la Stockholm în sprijinul kurzilor şi împotriva candidaturii Suediei la NATO. Un grup de demonstranţi pro-turci au ţinut şi ei o adunare în faţa ambasadei. Toate cele trei evenimente au avut autorizaţie din partea poliţiei. Externele suedeze se delimitează de proteste Şeful diplomaţiei suedeze, Tobias Billstrom, a condamnat "o provocare islamofobă îngrozitoare" şi a subliniat că autorizarea manifestaţiei nu înseamnă că aceasta este susţinută de executiv. "Suedia are o libertate de exprimare foarte extinsă, dar aceasta nu implică faptul că guvernul sau eu însumi susţinem opiniile exprimate", a scris el pe Twitter. Autorul incendierii Coranului a fost Rasmus Paludan, liderul unui partid danez de extremă dreapta. Paludan, care are şi cetăţenie suedeză, a ţinut mai multe demonstranţii în trecut în care a dat foc Coranului. Câteva ţări arabe, printre care Arabia Saudită, Iordania şi Kuweit, au denunţat arderea Coranului. "Arabia Saudită cheamă la răspândirea valorilor dialogului, toleranţei şi coexistenţei, şi respinge ura şi extremismul", a transmis Ministerul de Externe într-un comunicat. Ankara anulează vizita ministrului suedez al Apărării La demonstraţia de protest în favoarea kurzilor, vorbitorii au stat în faţa unui mare banner roşu pe care scria "Toţi suntem PKK", cu referire la Partidul Muncitorilor din Kurdistan, scos în afara legii în Turcia, Suedia, SUA şi alte ţări. "Ne vom continua opoziţia faţă de candidatura Suediei la NATO", a declarat Thomas Pettersson, purtător de cuvânt al Alianţei împotriva NATO şi unul dintre organizatori. Citește și: Blocaj între Suedia și Turcia privind aderarea primei țări la NATO. Premierul suedez: Nu putem să dăm ce ni se cere Potrivit poliţiei, situaţia a fost calmă la toate cele demonstraţii. Anterior în cursul zilei, guvernul de la Ankara a anunţat că, dată fiind lipsa măsurilor de interzicere a protestelor, a anulat vizita pe care ministrul Apărării suedez urma să o desfăşoare în Turcia pe 27 ianuarie.

Zilnic, în România, se ard 15 milioane de litri de carburant pe șosele. Consumurile cele mai mari, în Ilfov și Prahova
Mediu

Zilnic, în România, se ard 15 milioane de litri de carburant pe șosele. Consumurile cele mai mari, în Ilfov și Prahova

Cât carburant se consumă în România. Zilnic, fiecare român aflat în România consumă aproape un litru de carburant, chiar dacă nu pleacă nicăieri. În fiecare oră, în medie, la nivel național, se consumă peste 600.000 de litri de carburant. Cât carburant se consumă în România Potrivit inginerului Sorin Patiu de la Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN), în România se consumă 10.000 de litri de carburant pe minut. În fiecare minut, în medie. Conform hărților de consum de carburant realizate de CESTRIN, cel mai "însetat" județ este Ilfov, urmat de Prahova și Cluj. Cel mai mic consum de carburant se înregistrează Tulcea, care are cea mai mică suprafață terestră din toate județele României, deci și cele mai puține șosele. Citește și: BREAKING Maia Sandu sugerează că Republica Moldova ar putea adera la NATO. Prin constituție, țara este neutră Evident, având în vedere consumul, polul poluării de trafic se află pe axa Ilfov – Prahova, cea mai poluată zonă din România cu noxe care provin din arderea carburanților.

Prime de până la 47.000 de lei net la Romsilva pentru unii membri ai conducerii. Un șofer, 20.000 de lei
Eveniment

Prime de până la 47.000 de lei net la Romsilva pentru unii membri ai conducerii. Un șofer, 20.000 de lei

Zeci de mii, prime la Romsilva. Prime între 11.000 de lei și 47.000 de lei net pentru lunile noiembrie și decembrie 2022 la Romsilva au fost propuse de unele direcții silvice județene. Zeci de mii, prime la Romsilva Informația a fost făcută de jurnalistul de mediu Andrei Ciurcanu. "Ne-am gresit meseriile, prieteni! M-am uitat pe lista de propuneri de prime pentru anul trecut (noiembrie/decembrie) oferite pentru realizari deosebite angajatilor ROMSILVA din cadrul unor direcții silvice din țară. Sumele sunt nete. Citește și: Șeful CIA, vizită secretă la Kiev, la sfârșitul săptămânii trecute, pentru a discuta cu Zelenski cum poate fi bătută Rusia – Washington Post Secretara – 27.000 RON Ajutor analist – 26.910 RON Sofer - 20.000 RON Lucrător commercial – 17.550 Operator date – 16.965 Ingrijitor – 11.000 RON Pe zona de conducere primele propuse ajung in unele cazuri si la 47.000 de RON pentru cele două luni. Nu faceți experimente cu pădurile statului, tovaraschi!", a scris Ciurcanu pe Facebook.

O poveste halucinantă: cum au strâns doi "peşti" aproape patru milioane de lei obligând fete minore să se prostitueze. Bătăi, boli, umilințe
Justiție

O poveste halucinantă: cum au strâns doi "peşti" aproape patru milioane de lei obligând fete minore să se prostitueze. Bătăi, boli, umilințe

Avere din minore obligate la prostituție. Fetele lucrau între 10 și 18 ore pe zi, fără a vedea prea mulți bani din aceasta. Avere din minore obligate la prostituție Din banii câștigați, ele plăteau toate cheltuielile, chiria camerei ori „promovarea” pe site-uri specializate în servicii sexuale. Din restul banilor, grosul era luat de proxeneți, atunci când aceștia nu rețineau întreaga sumă. Citește și: Halep rămâne fără terenul primit gratuit în Bușteni după ce a fost numit cetățean de onoare. Primăria va construi blocuri sociale cu bani din PNRR Timp de doi ani, grupul a acționat în Londra, după care s-a mutat în Germania, Austria și Elveția, unde reglementarea legală a prostituției oferea un cadru mai sigur. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Frații Tate au mai mulți copii în România, uneori îi vizitează, potrivit șefului echipei lor de protecție
Justiție

Frații Tate au mai mulți copii în România, uneori îi vizitează, potrivit șefului echipei lor de protecție

Frații Tate au copii în România. Într-un interviu pentru BBC, Bogdan Stancu, șeful echipei de protecție a fraților Andrew și Tristan Tate, a spus că cei doi ar avea mai mulți copii cu diverse femei în România. Frații Tate au copii în România Stancu a declarat că peste 100 de femei au trecut prin complexul lui Tate din București, de când acesta și-a început activitatea acolo, în urmă cu doi ani. Fostul polițist a declarat că uneori i s-a cerut să scoată fizic femeile din casa Tate pentru că erau "prea bete" sau "făceau probleme", dar că nu a fost folosită niciodată forța. Citește și: Antena 3 și Gâdea, propagandă anti-Ucraina: un mitropolit subordonat Bisericii Ortodoxe Ruse, Mihail Jar, chemat să se vaite că Zelenski prigonește clericii care răspund în fața lui Kiril Majoritatea femeilor care au petrecut timp cu frații în complexul lor aveau sub 25 de ani, a mai spus Stancu, iar cheltuielile lor erau plătite de Andrew Tate. "Unele dintre fete au înțeles greșit cum stăteau lucrurile, credeau că Andrew le va lua de soție", a adăugat Stancu. "Când și-au dat seama care era realitate, a fost ușor să se transforme din prieten în dușman și să facă o declarație la poliție", a încheiat fostul polițist.

Celebrul judecător Tudoran și-a ridicat o casă cu etaj în Sectorul 1 fără nici o autorizație. Nu l-a deranjat nimeni 20 de ani. Nu mai poate fi sancționat
Eveniment

Celebrul judecător Tudoran și-a ridicat o casă cu etaj în Sectorul 1 fără nici o autorizație. Nu l-a deranjat nimeni 20 de ani. Nu mai poate fi sancționat

Fostul judecător Tudoran, casă fără autorizație. Ziarul Cetățeanul a dezvăluit că fostul judecător al Curții de Apel București Corneliu Bogdan Ion Tudoran și-a ridicat casa în sectorul 1 al Capitalei fără autorizație de construire, fără facturi de lucrări și cu muncitori aduși "la negru" de la firme ale persoanelor din cercul de apropiați. Fostul judecător Tudoran, casă fără autorizație În urma dezvăluirilor, Poliția Locală a Sectorului 1 (Disciplina în construcții) a demarat o anchetă, care a confirmat că judecătorul a încălcat legea în mod grosolan. Citește și: Antena 3 și Gâdea, propagandă anti-Ucraina: un mitropolit subordonat Bisericii Ortodoxe Ruse, Mihail Jar, chemat să se vaite că Zelenski prigonește clericii care răspund în fața lui Kiril Pentru a nu fi acuzat de fals în declarații, Corneliu Bogdan Ion Tudoran, plătit cu bani grei să vegheze la respectarea legii, a recunoscut cu seninătate că a încălcat legea: "Ulterior acestui control, proprietarii au prezentat declarația notarială autentificată cu nr. 25/04.01.2023, declarând pe proprie răspundere, cunoscând prevederile art. 236 Cod Penal privind falsul în declarații, faptul că «în anul 2000-2001 am consolidat construcția veche și am extins-o cu un etaj, rezultând construcția C1-P+1E și am edificat un garaj în curte, toate în regie proprie, fără a avea autorizație de construire».". Faptele s-au prescris, rămân taxele Judecătorul Corneliu Bogdan Ion Tudoran a sfidat legea și a câștigat. El nu va răspunde pentru ceea ce a făcut, pentru că faptele s-au prescris. "În conformitate cu prevederile art. 31 din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dreptul de a constata și de a aplica sancțiunile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârșirii faptei, motiv pentru care Poliția Locală Sector 1 nu mai poate lua măsuri în ceea ce privește sancționarea", a explicat Poliția Locală a Sectorului 1 pentru ziarul Cetățeanul. Dacă nu mai poate fi tras la răspundere pentru că a construit ilegal, în schimb, judecătorul Tudoran va fi obligat să plătească impozitele datorate bugetului local. Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 1 urmează să calculeze impozitul restant pe care trebuie să-l achite contribuabilul Tudoran pentru construcții, din momentul în care le-a ridicat ilegal și până în prezent, adică circa 23 de ani.

"Nașii" de tren de pe ruta Otopeni - Gara de Nord iau șpagă de la pasageri și nu dau bilete. Reclamația unui pasager, confirmată oficial de CFR Călători
Eveniment

"Nașii" de tren de pe ruta Otopeni - Gara de Nord iau șpagă de la pasageri și nu dau bilete. Reclamația unui pasager, confirmată oficial de CFR Călători

Șpagă pe trenul spre aeroportul Otopeni. "Nașul" de tren își face treaba în continuare, ca întotdeauna. Și nu pe vreun tren personal care face legătura între sate, ci în trenul care face legătura dintre Gara de Nord și aeroportul Otopeni, după cum arată un pasager pățit. Șpagă pe trenul spre aeroportul Otopeni "Ruta CFR Otopeni - Gara de Nord. Ajung în vagon cu câteva secunde înainte de plecare, încântat că mai câștig puțin timp și nu aștept următorul tren. Știam că pe ruta aceasta biletele se pot cumpăra și din tren, prin plată direct la aparatele contactless sau chiar de la personalul trenului. Vagoanele erau pline, cu persoane care stăteau chiar în picioare. În fața mea observ că sunt mai mulți călători care achită biletul, cărora controlorul le spune „În regulă!”, le zâmbește, încasează suma (5 lei), dar nu mai emite biletul prin terminalul mobil de vânzare de bilete pe care-l avea asupra lui, păstrând diferența la final, probabil. Plătesc biletul, se întâmplă la fel, îl privesc insistent, merge mai departe. Îi amintesc că a uitat să-mi emită biletul. „- Am uitat?”, mă întrebă senin. Se întoarce și îl emite. Citește și: „Venus din Piatra Neamț”, o paleodivă autentică, poate acum fi admirată în toată splendoarea celor 17.000 de ani Am făcut și o sesizare la CFR Călători, iar zilele trecute am primit răspunsul, fiind sunat în prealabil de un domn care mi-a comunicat că situația semnalată e importantă și va fi analizată cu toată seriozitatea. Am aflat că în acea zi, pentru acea cursă, au fost emise bilete (prin toate modalitățile) în proporție de numai 63% din capacitatea trenului, în condițiile în care trenul era plin și erau și pasageri care stăteau în picioare. Mi s-a comunicat că s-a dispus sancționarea personalului și s-au dispus măsuri de reinstruire a acestuia privind exercitarea atribuțiilor de serviciu.", a scris Luca Ciubotaru pe Facebook.

VIDEO Încă o minune medicală: piciorul tăiat de tren al unui adolescent, replantat de chirurgi la Iași. Este aceeași echipă care a "reparat" brațele amputate ale unei adolescente după un accident rutier
Eveniment

VIDEO Încă o minune medicală: piciorul tăiat de tren al unui adolescent, replantat de chirurgi la Iași. Este aceeași echipă care a "reparat" brațele amputate ale unei adolescente după un accident rutier

Picior tăiat de tren, replantat chirurgical. Băiatul căruia i-a fost replantată gamba după o amputaţie suferită când a fost lovit de tren în gara Vatra Dornei Băi are o evoluţie bună, a declarat, miercuri, medicul Sidonia Susanu, coordonatorul Compartimentului de Chirurgie Plastică şi Reparatorie din cadrul Spitalului pentru copii "Sfânta Maria" din Iaşi. Picior tăiat de tren, replantat chirurgical "Are o evoluţie favorabilă, fără a exista deocamdată complicaţii locale şi metabolice suplimentare. Dar, evident, nu este nici în afara riscului vital, nici a riscului funcţional. (...) Sperăm că membrul îşi va păstra viabilitatea în următoarele 24 de ore, aceasta fiind confirmarea că membrul va fi viabil definitiv", a afirmat dr. Sidonia Susanu. Nu doar starea membrului afectat contează, a ţinut să sublinieze medicul. "Contează mai ales starea pacientului şi gravitatea leziunilor. O amputaţie simplă are o rată de succes mult mai mare. Dacă aceste amputaţii sunt asociate şi cu un traumatism sever, cum este cel produs prin accident feroviar, are un impact biologic mult mai mare", a explicat dr. Sidonia Susanu. Potrivit acesteia, pe parcursul celor 13 ore petrecute în blocul operator, băiatul a suferit mai multe intervenţii chirurgicale. Anesteziștii, esențiali "Copilul a fost admis în spitalul nostru cu o ambulanţă aeriană de tip SMURD. A fost internat în terapie intensivă pentru terapii complementare concomitent cu replantarea membrului inferior amputat. În afara acestui membru amputat, cu ajutorul investigaţiilor făcute la computerul tomograf, copilul a fost diagnosticat cu un traumatism cranio-cerebral, fractură de omoplat, ruptură de splină, pentru care s-a efectuat de altfel şi splenectomie. Intervenţia chirurgicală efectuată cu mai mare dificultate din cauza traumelor asociate a fost realizată cu succes deocamdată", a declarat dr. Sidonia Susanu. Medicul a precizat că astfel de intervenţii chirurgicale, deşi reprezintă patologia reală a chirurgiei plastice şi reparatorii, reprezintă o provocare şi în aceeaşi măsură o satisfacţie pentru întreaga echipă medicală. "Mai ales pentru medicii anestezişti, care reuşesc să asigure suportul fără de care pacientul nu doar că nu ar putea fi operat, dar şi-ar putea pierde viaţa. De menţionat că în primele zile de evoluţie, suportul echipei de terapie intensivă este mai important decât cel al echipei chirurgicale", a subliniat dr. Sidonia Susanu. Prea multe accidente rutiere Sidonia Susanu a menţionat că în ultima vreme a crescut numărul de pacienţi care ajung la spital din cauza traumatismelor suferite în urma accidentelor rutiere. "Din nefericire, în România există un număr de cazuri atât de mare pentru că în ţări în care prevenţia există, acest gen de accidente nu se mai produc. Numărul traumatismelor severe a crescut foarte mult. În decembrie anul trecut au fost cei trei copii din autocar, dar în aceeaşi zi cu ei au fost un accident de la Vaslui, iar cu o zi înainte au fost alţi copii. Adică acum în fiecare zi există accidente rutiere deosebite, nu neapărat cu amputaţie de membre, dar cu traumatisme foarte severe şi complexe", a declarat dr. Sidonia Susanu. Băiatul în vârstă de 15 ani fusese transferat marţi cu un elicopter SMURD la Spitalul pentru Copii "Sfânta Maria" din Iaşi. El a suferit o amputaţie de picior după ce a fost lovit de un tren în apropierea staţiei CF Vatra Dornei Băi. În luna decembrie 2022, o echipă de medici de la Spitalul pentru Copii "Sfânta Maria" din Iaşi, condusă de dr. Sidonia Susanu, în urma unei intervenţii care a durat 20 de ore, a reuşit să replanteze ambele braţe unei adolescente în vârstă de 15 ani, care fusese victimă a unui accident de autocar. Citește și: FOTO Incredibila recuperare a adolescentei cu brațele replantate după accidentul în care i-au fost amputate. Când și le va putea folosi complet De asemenea, în ianuarie 2022, aceeaşi echipă de medici condusă de dr. Sidonia Susanu a replantat piciorul stâng al unei fete de 13 ani, care a fost lovită de o locomotivă în apropiere de gara Bacău.

Putin a trecut de la planul de blitzkrieg inițial la faza staționară de război de uzură de tip Afganistan în Ucraina, chiar cu riscul ca economia Rusiei să lucreze doar pentru front
Internațional

Putin a trecut de la planul de blitzkrieg inițial la faza staționară de război de uzură de tip Afganistan în Ucraina, chiar cu riscul ca economia Rusiei să lucreze doar pentru front

Putin, război de uzură în Ucraina. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, se pregăteşte pentru un război de uzură pe termen lung după ce şi-a dat seama că nu va putea prelua rapid controlul asupra Ucrainei, potrivit Direcţia principale de informaţii de pe lângă Ministerul ucrainean al Apărării (GUR). Putin, război de uzură în Ucraina "Faptul că Rusia se pregăteşte de un război de lungă durată înseamnă că inamicul înţelege că planul său de a cuceri rapid Ucraina este imposibil de pus în aplicare. În consecinţă, în prezent, Putin ia în considerare opţiunea unui război de uzură pe termen lung", a declarat un purtător de cuvânt al GUR, Andrii Iusov. Nu a existat "un război de uzură pe termen lung" în planurile iniţiale ale preşedintelui rus, spune el, însă în ultimele luni, potrivit acestuia, s-a văzut că Kremlinul a pus pe "picior de război" economia ţării, încercând să-i forţeze pe ruşi să se obişnuiască cu ideea că războiul va fi de lungă durată. Obiectivul Ucrainei este opus, a afirmat purtătorul de cuvânt al GUR, potrivit căruia Kievul speră ca 2023 să fie un an al victoriei şi al unei schimbări fundamentale a situaţiei. "Nici Ucraina şi nici întreaga lume civilizată nu au nevoie de un război de lungă durată", a mai spus el. Planul inițial: victorie într-o săptămână Încă de la începutul invaziei pe scară largă, ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, declarase că Rusia se pregătea pentru un război de lungă durată împotriva Ucrainei, acumulând resurse şi construind fortificaţii defensive în teritoriile ocupate. Rusia a lansat la 24 februarie anul trecut o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei, prima de acest fel în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial. Citește și: În blocul de la Dnipro au murit 44 de oameni (din care cinci, copii), alți 20 sunt încă dați dispăruți, 79 sunt răniți (din care 16, copii) Potrivit experţilor ucraineni, Moscova spera să ajungă aproximativ într-o săptămână la Kiev şi să răstoarne guvernul preşedintelui Volodimir Zelenski pentru a instala un regim prorus. Însă, la aproape un an de la declanşarea invaziei, Rusia a suferit numeroase eşecuri pe câmpul de luptă în Ucraina, chiar dacă a anexat patru regiuni - Doneţk, Lugank (est), Herson şi Zaporojie (sud), dar pe care nu le controlează în totalitate nici la ora actuală. În prezent, există o puternică îngrijorare la Kiev că Rusia ar putea lansa o noua ofensivă pe unul sau mai multe fronturi în următoarele săptămâni. Această ameninţare a grăbit decizia Occidentului de a furniza Ucrainei arme din categoria ofensivă, afirmă experţi ucraineni.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră