vineri 19 iunie
Login Contact
DeFapt.ro

Autor: Alex Preda

2071 articole
Alex Preda

Mediu

Ucraina a devenit destinație pentru deșeurile din UE. România, țară de tranzit

Deșeuri UE, via România, în Ucraina. Cantitatea de peste 55 de tone de deşeuri metalice, din Bulgaria pentru Ucraina, a fost oprită la vama Giurgiu, pentru că documentele de transport nu îndeplineau condiţiile de transfer transfrontalier. Deșeuri UE, via România, în Ucraina "În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în ţară, s-au prezentat trei cetăţeni ucraineni cu vârste de 46, 55, respectiv 69 de ani, care conduceau trei ansambluri rutiere, formate din cap tractor şi semiremorcă. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Şoferii transportau deşeuri metalice, încărcate din Bulgaria şi care erau destinate unei societăţi comerciale din Ucraina. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Giurgiu. Astfel, în cadrul verificărilor, a fost stabilit faptul că, în mijlocul de transport se află cantitatea totală de 55.840 kilograme deşeuri metalice", se arată într-un comunicat de presă, emis joi de ITPF Giurgiu. Citește și: EXCLUSIV Secretarul de stat MAI responsabil de integrarea în Schengen abia gângăvește în engleză, are studii de topografie, se laudă cu o participare la ziua prevenirii tuberculozei și cu „experiența de reprezentant de vânzări” În urma verificării documentelor de transfer transfrontalier, autorităţile de frontieră au constatat faptul că acestea nu îndeplinesc condiţiile de intrare în ţară, motiv pentru care autorităţile competente nu au permis accesul mijlocului de transport pe teritoriul României, deşeurile fiind returnate societăţii expeditoare.

Deșeuri UE, via România, în Ucraina (sursa: Facebook/Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu)
Responsabilul cu Schengen gângăvește în engleză (sursa: Facebook/Alexandru Marcoci)
Politică

EXCLUSIV Secretarul de stat MAI responsabil de integrarea în Schengen abia gângăvește în engleză, are studii de topografie, se laudă cu o participare la ziua prevenirii tuberculozei și cu "experiența de reprezentant de vânzări"

Responsabilul cu Schengen gângăvește în engleză. Pe 15 decembrie, la o săptămână după votul de la Bruxelles prin care Austria a blocat intrarea României în Spațiul Schengen, premierul Nicolae Ciucă a numit un nou secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne. Responsabilul cu Schengen gângăvește în engleză Acest nou secretar de stat este însărcinat cu afacerile internaționale. Printre care afaceri, și integrarea în Schengen. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Demnitarul se numește Alexandru Marcoci. Așa cum Defapt.ro a scris, în exclusivitate, Marcoci este doar un tânăr politruc al PNL fără nici o calificare pentru funcția pe care a primit-o. Defapt.ro a enumerat slujbele avute de Marcoci în ultimii 15 ani, de când a început să muncească, și nici una nu are vreo legătură cât de mică cu relațiile internaționale sau Spațiul Schengen. Citește și: EXCLUSIV Secretarul de stat MAI responsabil de integrarea în Schengen, un tânăr politruc PNL fără nici o calificare în domeniu. CV-ul arată că a fost șomer, agent de vânzări de medicamente, numit politic în CA-uri în energie, consilier județean Iar CV-ul noului secretar de stat, postat pe site-ul MAI, nu ajută prea mult. Dimpotrivă. Astfel, se poate vedea că Marcoci are studii postliceale de "tehnician cadastru topograf" și studii superioare de "planificare teritorială" (adică tot chestiuni care țin de cadastru). În ce privește limba engleză, Marcoci a menționat, pentru conversație, nivelu B1. Adică prima etapă a nivelului mediu. Cu alte cuvinte, ar putea eventual să ceară un suc și un hamburger în limba lui Shakespeare, dar nu să vorbească despre Schengen. Altfel, punctele solide ale lui Marcoci sunt la capitolul "competențe personale", unde s-a referit la cele dobândite ca "reprezentant de vânzări" de medicamente.

Cioabă cere BOR recunoașterea robiei romilor (sursa: impactingorj.ro)
Eveniment

"Regele romilor" Dorin Cioabă cere Bisericii Ortodoxe Române să recunoască "robia romilor". În caz contrar, Cioabă amenință cu instanța

Cioabă cere BOR recunoașterea "robiei romilor". Autointitulatul rege al romilor Dorin Cioabă a anunţat, miercuri, că ia în calcul să îl dea în judecată pe Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) pentru a fi recunoscută robia romilor, precum şi contribuţia adusă de aceştia de-a lungul timpului, la construcţia de biserici şi mănăstiri. Cioabă cere BOR recunoașterea "robiei romilor" "Anul acesta am ajuns la 167 de ani de la dezrobirea romilor şi am amânat puţin acest eveniment pe care noi îl comemorăm. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Este o parte, să zicem aşa, neagră a istoriei noastre, pentru că am stat atâta timp în robie, iar după sfârşitul acestei robii a urmat şi Holocaustul, care practic a decimat întreaga comunitate de romi şi a făcut în aşa fel încât să ajungem în situaţia în care ne aflăm. Noi vrem, Organizaţia Internaţională a Romilor, prin persoana mea, vrem să solicităm conducerii Bisericii Ortodoxe Române, şi rugăm pe această cale pe Patriarhul Bisericii (Ortodoxe Române - n.r.) să se aplece puţin spre cererea noastră. Vrem o recunoaştere din partea Bisericii Ortodoxe a lucrurilor care s-au întâmplat în timpul robiei, în timpul în care comunităţile de romi au stat în curţile bisericilor şi au ajutat la construcţia bisericilor", a declarat Dorin Cioabă, în timpul unei conferinţe de presă ocazionată de desfăşurarea Conferinţei Europene a Romilor. Este invocat Papa la Blaj El a mai precizat că doreşte ca BOR "să îşi ceară scuze" pentru ce s-a întâmplat în timpul robiei romilor: "Aşa cum Papa de la Roma când a fost în vizită în România, la Blaj, şi-a cerut scuze în numele bisericii pentru Holocaust, (...) cred că şi Biserica Ortodoxă ar fi putut şi ei să facă acest lucru. Iar noi credem că este o reparaţie morală această recunoaştere". Dorin Cioabă, care este în acelaşi timp şi pastor, spune că romii "nu caută ceartă cu Biserica (BOR)" şi îi consideră pe creştinii ortodocşi drept "fraţi". "Ne dorim doar atât, recunoaştere a ceea ce a fost. În cazul în care Biserica Ortodoxă va refuza, aşa cum a făcut-o de atâtea ori, noi atunci vedem nevoiţi să apelăm la instanţa de judecată, să apelăm la Academia Română, să apelăm la toate instituţiiile care ne pot ajuta în dovedirea actelor pe care le-au făcut aceştia cu comunitatea de romi", a mai afirmat Dorin Cioabă. Acesta a mai anunţat că a început construcţia la Sibiu, la marginea municipiului, a unui muzeu internaţional dedicat romilor. International Romani Union (IRU) şi Partida Romilor organizează în perioada 1-3 martie, la Sibiu, reuniunea Conferinţa Internaţională a Romilor. BOR se apără cu "complexitatea realului şi a istoriei" Instituţiile statului, Biserica şi societatea românească sunt chemate să contribuie la cunoaşterea obiectivă a adevărului istoric al robiei romilor şi să contribuie la susţinerea acestei minorităţi, afirmă Patriarhia Română, în replică, într-un comunicat de presă. "Dacă ignorăm complexitatea realului şi a istoriei, reducând totul la câteva idei simplificatoare, dacă sfidăm realitatea încercând să judecăm şi să tranşăm trecutul cu un instrumentar total inadecvat acestuia, cel al sensibilităţilor, al actualelor drepturi civice, al avansului cunoaşterii şi al logicii prezentului, ca şi cum acest instrumentar ar fi aplicabil şi unor lucruri din afara experienţei sociale în care a apărut, atunci ne aflăm cu certitudine în faţa unui şir nesfârşit de dileme coborâtoare pe firele milenare ale istoriei. Cum vom putea îndrepta, de pildă, atâtea cruzimi şi nedreptăţi strigătoare la cer consumate în antichitate, în Evul Mediu, în Renaştere, în timpul sângeros al Revoluţiei Franceze, al Holocaustului nazist şi sinistrului Gulag comunist sau în oricare epocă istorică ale cărei reverberaţii oricât de sublimate ajung încă supărător până la noi? Cum vom putea rescrie istoria în aşa fel încât ea să se transforme într-un senin prezent continuu, edificat utopic pe ştergerea radicală a accidentatului relief cultural, social şi moral al trecutului?", se arată într-un comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române. Robii romi nu erau chiar sclavi, mai spune Biserica Potrivit sursei citate, "lumea, până relativ recent în epoca modernă, a fost organizată strict pe principii ierarhice care structurau piramidal societatea, formată din varii categorii de oameni incluse în sistemul politico-social al vremurilor", în acest fel funcţionând lumea multe mii de ani, conceptul de autonomie personală sau de persoană juridică apărând foarte târziu. În acest context şi doar în el poate fi şi trebuie înţeleasă şi "robia romilor", consideră Patriarhia. "Ţine de onestitate intelectuală şi morală să spunem public şi răspicat că nu toţi romii erau robi, că nu toţi robii din Ţările Române erau romi şi că robi au fost şi foarte mulţi români, tătari sau turci în aceeaşi epocă şi în acelaşi spaţiu geografic. Aşa cum limpede şi documentat a arătat în mesajul transmis cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la Dezrobirea Romilor în Principatele Române şi Părintele Patriarh Daniel, 'o cercetare onestă a fenomenului 'robiei romilor' din Ţările Române trebuie să aibă în vedere contextul internaţional al epocii, nu doar pe cel local. Citește și: EXCLUSIV Secretarul de stat MAI responsabil de integrarea în Schengen, un tânăr politruc PNL fără nici o calificare în domeniu. CV-ul arată că a fost șomer, agent de vânzări de medicamente, numit politic în CA-uri în energie, consilier județean Robia a făcut parte din viaţa socială a Ţărilor Române medievale în aceeaşi măsură în care a fost o instituţie a societăţilor învecinate: Imperiul Bizantin, Serbia, Bulgaria, Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic, Rusia ţaristă, dar şi la nivel mai larg: America latină, Statele Unite ale Americii, Franţa, Marea Britanie, ţări în care s-a dezvoltat mişcarea aboliţionistă (de abolire a sclaviei), dar care la rândul lor nu au reuşit eradicarea sclaviei decât aproximativ în aceeaşi perioadă ca şi în Ţările Române sau chiar după Ţările Române", susţine Patriarhia. Fenomenul robiei ţiganilor din Ţările Române prezintă, conform sursei citate, diferenţe de înţelegere faţă de sclavia practicată în ţările atlantice sau în coloniile unor imperii occidentale, unde sclavii nu aveau atât de multe drepturi precum robii de etnie romă din Ţările Române.

Incendiile din Tulcea, reduse la jumătate (sursa: Facebook/ARBDD - Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii)
Mediu

Zăpezile târzii de anul acesta au ajutat Delta Dunării: suprafața afectată de incendii, la jumătate din cea din perioada similară a lui 2022

Incendiile din Tulcea, reduse la jumătate. Suprafaţa afectată de incendiile înregistrate în primele două luni în judeţul Tulcea este de aproape două ori mai mică decât cea din perioada similară a anului trecut, arată datele statistice furnizate Agerpres de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta. Incendiile din Tulcea, reduse la jumătate Astfel, dacă în primele două luni ale anului trecut circa 1.000 de hectare de vegetaţie uscată şi stuf au ars în timpul unor evenimente provocate cel mai probabil, anul acesta suprafaţa totală incendiată în judeţ a fost de circa 500 de hectare. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online "Este o scădere importantă, iar vremea a fost un aliat. Faţă de anul trecut avem o perioadă destul de umedă, am avut precipitaţii şi zăpezi care s-au topit destul de greu pe câmpuri, dar şi în zona de Deltă, şi am avut destul de multe zile cu ploaie ori zile ceţoase, iar umiditatea a ţinut pe aceste suprafeţe de stuf şi vegetaţie uscată", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, Daniel Năstase. Acțiuni de informare El a mai spus că o altă posibilă cauză a scăderii numărului incendiilor înregistrate în primele două luni ale anului este numărul mare al acţiunilor de informare făcute de lucrătorii ISU Delta împreună cu angajaţii primăriilor în rândul populaţiei cu privire la efectele incendiilor de vegetaţie uscată şi stuf. Citește și: EXCLUSIV Secretarul de stat MAI responsabil de integrarea în Schengen, un tânăr politruc PNL fără nici o calificare în domeniu. CV-ul arată că a fost șomer, agent de vânzări de medicamente, numit politic în CA-uri în energie, consilier județean Potrivit sursei, anul trecut, în judeţ au fost incendiate circa 3.000 de hectare de vegetaţie uscată şi stuf, cauza acestor evenimente fiind utilizarea focului deschis în spaţii deschise. Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a înaintat anul trecut două sesizări penale Inspectoratului de Poliţie Judeţean, în urma numeroaselor incendii înregistrate în Deltă.

VW prelungește suspansul fabricii de baterii (sursa: Facebook/Volkswagen)
Mediu

Uzina VW de baterii din Europa de Est tinde să devină un mit: grupul german încă nu a decis unde sau dacă o va construi

VW prelungește suspansul fabricii de baterii. Grupul auto german Volkswagen va avea nevoie de mai mult timp pentru a lua o decizie cu privire la locul unde va fi amplasată uzina de baterii din Europa de Est, a declarat luni preşedintele constructorului auto ceh Skoda Auto, una dintre diviziile care formează grupul Volkswagen. VW prelungește suspansul fabricii de baterii În luna decembrie a anului trecut, Volkswagen a anunţat că a decis să amâne, dincolo de 2022, o decizie cu privire la locul unde va construi uzina de baterii din Europa de Est, motivându-şi decizia prin incertitudinea economică şi preţurile ridicate la energie din regiune. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Cehia este unul dintre locurile avute în vedere de Volkswagen pentru această investiţie. "Cehia are o poziţie excelentă în grupul ţărilor candidate pentru a găzdui viitoarea gigafactory. Cu toate acestea, este nevoie de mai mult timp pentru a vedea ce va aduce aşa-numitul Pact Verde European", a declarat preşedintele Skoda Auto, Klaus Zellmer. "Grupul Volkswagen trebuie să evalueze această investiţie şi din punct de vedere al subvenţiilor şi stimulentelor pentru investiţii", a adăugat Zellmer. Citește și: EXCLUSIV Secretarul de stat MAI responsabil de integrarea în Schengen, un tânăr politruc PNL fără nici o calificare în domeniu. CV-ul arată că a fost șomer, agent de vânzări de medicamente, numit politic în CA-uri în energie, consilier județean Pe lângă Cehia, Volkswagen ar fi analizat şi posibile locaţii din Ungaria, Polonia şi Slovacia pentru uzina sa de baterii din Europa de Est. Planurile Volkswagen pe termen lung prevăd construcţia a şase fabrici de celule de baterii pentru vehicule electrice în Europa până la finele acestui deceniu. Una dintre uzine, care ar urma să fie inaugurată în 2027, va fi construită în Europa de Est. Împreună, cele şase fabrici de baterii din Europa ale Volkswagen vor putea produce celule de baterii cu o capacitate totală de 240 gigawaţi oră pe an în 2030.

SRI va controla tot în online (sursa: Facebook/SRI)
Eveniment

SRI va controla tot în online, inclusiv persoane juridice private și persoane fizice, a decis CCR, care a declarat constituțională legea securității cibernetice

SRI va controla tot în online. Proiectul de lege care extinde atribuțiile Serviciului Român de Informații va merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis după ce Curtea Constituțională a respins sesizarea făcută de USR și Forța Dreptei pe legea securității cibernetice. SRI va controla tot în online Proiectul de lege privind securitatea și apărarea cibernetică este unul contestat atât de opoziție cât și de Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI). Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Aceasta din urmă a avertizat că ar transforma furnizorii de servicii de securitate cibernetică în delatori profesioniști și ar permite acces sporit și discreționar către SRI ori MApN la problemele de securitate și la datele persoanelor private, arată Hotnews. Citește și: EXCLUSIV Secretarul de stat MAI responsabil de integrarea în Schengen, un tânăr politruc PNL fără nici o calificare în domeniu. CV-ul arată că a fost șomer, agent de vânzări de medicamente, numit politic în CA-uri în energie, consilier județean ApTI atenționa că s-a lărgit și mai tare spectrul celor care trebuie să se supună obligațiilor de securitate, iar „atribuțiile SRI au fost extinse și la campaniile de propagandă sau dezinformare inclusiv derulate de o entitate non-statala. Deci acum chiar are un motiv să ne urmărească pe toți”, semnala Bogdan Manolea, președintele APTI.

Marile active rusești, greu de confiscat (sursa: Facebook/The U.S. Department of the Treasury)
Internațional

Occidentul a sechestrat active de 300 de miliarde de dolari ale Rusiei aflate în străinătate, dar e aproape imposibil legal să le confiște și valorifice

Marile active rusești, greu de confiscat. Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen (foto), a declarat luni că Rusia ar trebui să suporte costurile pagubelor provocate de invazia ei în Ucraina, dar există "obstacole legale semnificative" în calea confiscării activelor majore îngheţate ale Rusiei, relatează Reuters. Bunuri confiscate la scară mică Vorbind cu reporterii la telefon în timpul unei vizite-surpriză la Kiev, Yellen a mai spus că Statele Unite vor studia apelurile Ucrainei de a impune sancţiuni sectorului energetic nuclear al Rusiei, dar că trebuie să fii "conştient" de potenţialele consecinţe ale unei astfel de acţiuni asupra aliaţilor occidentali. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Yellen a mai declarat că Statele Unite şi aliaţii lor discută strategii pentru a se asigura că Rusia plăteşte pentru devastările războiului său, acum în al doilea an, estimate la sute de miliarde de dolari şi în creştere în fiecare zi. Washingtonul a confiscat bunuri folosite în activităţi criminale, dar activele băncii centrale şi alte fonduri mari de bunuri îngheţate prin sancţiuni sunt o altă chestiune. "Avem, la scară mică, bunuri confiscate, dar există cu siguranţă provocări legale în a face mai mult decât atât", a spus ea. Marile active rusești, greu de confiscat Statele Unite şi aliaţii occidentali au sechestrat mai mult de 300 de miliarde de dolari active în valută străină ale băncii centrale ruse îngheţate prin sancţiuni. Activele sunt deţinute în străinătate, o parte semnificativă la Federal Reserve Bank din New York, dar rămân în proprietatea Rusiei. Unii oficiali europeni au cerut confiscarea lor integrală şi prim-ministrul ucrainean Denîs Şmîhal a declarat că el şi Yellen au discutat despre această problemă luni mai devreme. Sectorul energiei nucleare a Rusiei a scăpat până acum de mai multe runde de sancţiuni, parţial din cauză că un număr de ţări, inclusiv Franţa, se bazează pe Rosatom din Rusia pentru aprovizionarea cu uraniu. "Vrem să privăm Rusia de venituri. Trebuie să ne uităm de asemenea la potenţialele consecinţe ale sancţiunilor pentru noi şi partenerii noştri", a declarat Yellen reporterilor. SUA promit consecințe grave pentru China Ea a repetat de asemenea că Statele Unite au avertizat China asupra unor "consecinţe cu adevărat grave" dacă guvernul de la Beijing, firme sau instituţiile financiare chineze oferă sprijin material efortului de război al Rusiei sau pentru a ajuta Moscova să evite sancţiunile SUA. "Este ceva ce nu am tolera", a adăugat ea. Citește și: SUA nu au capacitatea să apere Taiwanul – studiu Pacific Forum. Dacă Taiwanul cade, lumea va fi dominată de China comunistă Întrebată despre ce asigurări a primit că Ucraina foloseşte în mod responsabil peste 14 miliarde de dolari de ajutor economic şi bugetar direct al Statelor Unite, Yellen a spus că există controale puternice asupra fondurilor distribuite prin Banca Mondială, dar este important pentru Ucraina să-şi continue eforturile de combatere a corupţiei şi de guvernare. "Preşedintele Zelenski s-a angajat să abordeze această problemă şi este în curs de a pune în aplicare de exemplu numirea independentă a directorilor în unele dintre cele mai mari firme de stat", a declarat ea.

Șoferi beți ucigași, iertați de judecători (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Justiție

Judecători, toleranță iresponsabilă: i-au iertat de executare pentru omor inclusiv pe șoferii beți care au ucis pe trecerea de pietoni

Șoferi beți ucigași, iertați de judecători. Pe tot parcursul anului trecut, niciun şofer care a ucis şi a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă în județul Iași nu a primit o pedeapsă cu executarea în regim de detenţie, indiferent de circumstanţele faptei. Șoferi beți ucigași, iertați de judecători Pentru judecători, nu a contat faptul că şoferul era beat, fără permis şi depăşise cu 30 km/h viteza legală şi nici faptul că pietonul traversa pe zebră, perfect regulamentar. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Invariabil, cei judecaţi pentru ucidere din culpă au primit pedepse cu suspendare. Doi au fost chiar achitaţi. Citește și: EXCLUSIV Haos la TAROM, după atacul cibernetic recent: salariile au fost calculate cu foaie și pix. Nici specialiștii SRI nu pot repune sistemul în funcțiune Într-un singur caz, uciderea din culpă a dus la trimiterea cuiva după gratii. Nu era însă vorba de un accident rutier, ci de unul de muncă, în care un salcâm a căzut în capul unui muncitor forestier. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Doar Kelemen Hunor, condoleanțe lui Șora (sursa: Facebook/Kelemen Hunor)
Eveniment

Kelemen Hunor, singurul lider politic de la guvernare care a transmis condoleanțe la moartea lui Mihai Șora. Ciolacu și Ciucă, nici un cuvânt

Doar Kelemen Hunor, condoleanțe lui Șora. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că Mihai Şora a reprezentat spiritul european de toleranţă şi umanism atunci când unul dintre profesorii săi de la Universitate s-a orientat către fascism, dar şi când şefii săi au promovat stalinismul extremist în România. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Doar Kelemen Hunor, condoleanțe lui Șora "De-a lungul timpului, am avut ocazia să mă întâlnesc cu mulţi oameni inteligenţi şi cu alţii foarte înţelepţi, dar, cu siguranţă, cu nimeni care să fie asemenea lui, în care toate acestea s-au îmbinat cu o răbdare infinită şi bună dispoziţie. Mihai Şora a reprezentat spiritul european de toleranţă şi umanism atunci când unul dintre profesorii săi de la Universitate s-a orientat către fascism, dar şi când şefii săi au promovat stalinismul extremist în România. După căderea regimului comunist a fost chiar şi ministru, dar numai până când, în urma Mineriadei, s-a convins că au supravieţuit nu doar cadrele de altădată, ci şi reflexele fostului regim. Apoi a trăit şi a creat mai bine de trei decenii, proclamând, cu înţelepciune şi seninătate, că această ţară poate deveni mai bună decât este. Sincere condoleanţe familiei", a scris duminică Kelemen Hunor pe Facebook. Filosoful Mihai Şora a murit sâmbătă, la vârsta de 106 ani. Odă închinată de soție Anunţul a fost făcut de soţia sa pe pagina de Facebook a acestuia. "Iubitule, ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumuseţea însăşi, credinţa, nădejdea şi dragostea, cum spune cuvântul apostolic. Şi niciodată nu-ţi voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii. Tu m-ai scos de pe şinele destinului meu şi m-ai legat ireversibil şi armonios de al tău, cu o graţie de care numai tu erai capabil şi pe care nu mulţi pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima. Încă nu ştiu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele care vor urma. E dincolo de puterea mea de acceptare. Unii oameni ar trebui să trăiască veşnic - nu numai în Rai, unde, negreşit, tu vei sta, ci şi pe punctul acesta albastru, boţul de apă şi humă care pluteşte în spaţiu şi pe care opt miliarde de alte făpturi omeneşti - dar niciuna ca tine - convieţuiesc, se ceartă sau se iubesc, se războiesc ori îşi sunt - unele, altora - sprijin. E frig fără tine, iubitule" - este mesajul postat, sâmbătă, pe reţeaua de socializare. Citește și: VIDEO Zelenski își prezintă adăpostul în care doarme: o cameră spartană, cu o chiuvetă și cu garderoba plină de haine kaki. Un costum proaspăt spălat așteaptă ziua victoriei Filosoful şi eseistul Mihai Şora s-a născut pe 7 noiembrie 1916.

China poate declanșa un conflict global (sursa: Facebook/The White House)
Internațional

Un posibil ajutor militar chinez pentru Rusia, luat în calcul la Beijing, ar transforma războiul din Ucraina în conflict global. Biden și Zelenski îi trimit avertismente lui Xi Jinping

China poate declanșa un conflict global. Preşedintele american Joe Biden a respins iniţiativa Chinei pentru negocierea şi încheierea unui acord de pace între Rusia şi Ucraina, a dat el clar de înţeles într-un interviu acordat vineri postului ABC. Biden: Ce aplaudă Putin nu e bun "Dacă (preşedintele rus Vladimir) Putin îl aplaudă, atunci cum poate el să fie bun?", a spus Biden despre planul chinez. "Nu glumesc. Sunt doar extrem de sincer", a clarificat el. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online "Nu am văzut în acest plan nimic care să indice că există acolo ceva care să fie benefic pentru oricine în afară de Rusia dacă planul chinez este urmat", şi-a motivat poziţia liderul de la Casa Albă. "Ideea că China ar urma să negocieze deznodământul unui război care este un război total injust pentru Ucraina pur şi simplu nu este raţională", mai crede Biden. Dar el a refuzat să spună care ar fi consecinţele dacă China ar decide să ofere arme Rusiei - o îngrijorare a Kievului şi a aliaţilor săi occidentali -, afirmând doar că Beijingul s-ar confrunta în acest caz cu "sancţiuni severe", ca orice alt guvern sau entitate ce furnizează arme sau muniţii Rusiei. China poate declanșa un conflict global De la începutul războiului în Ucraina, China aparent s-a abţinut să ofere Rusiei un astfel de ajutor militar, dar conform unor surse din interiorul serviciilor americane de informaţii înclină acum să facă un asemenea pas. Potrivit unor astfel de surse citate de CNN, guvernul de la Beijing ar intenţiona să livreze Moscovei drone şi muniţii. Citește și: UE și SUA, nou pachet de sancțiuni impus Rusiei. Moscova protestează, dar nu pare foarte afectată: FMI prognozează revenirea PIB-ului Eventuale livrări masive de muniţii chineze către Rusia ar risca să debalanseze în favoarea acesteia războiul purtat în Ucraina, un conflict de înaltă intensitate caracterizat printr-un mare consum de muniţii. Însuşi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a semnalat că armata ucraineană consumă de câteva ori mai multe muniţii decât pot produce statele Alianţei, ale căror stocuri de muniţii au fost în plus diminuate semnificativ în urma ajutorului militar oferit Ucrainei. Zelenski vrea o întâlnire cu Xi Şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut Beijingului să nu livreze arme Moscovei. "Vreau foarte mult să cred că China nu va livra arme Rusiei, şi pentru mine acest lucru este foarte important", a subliniat Zelenski vineri seară, într-un mesaj în care s-a declarat favorabil faţă de unele elemente din "reflecţiile" avansate de China în planul prezentat de aceasta şi şi-a manifestat intenţia să se întâlnească cu preşedintele chinez Xi Jinping. Totuşi, Zelenski a atras atenţia că orice plan de pace care nu include o retragere totală a trupelor ruse din Ucraina este inacceptabil pentru Kiev. Or, iniţiativa Chinei, care nu este un plan de pace propriu-zis, ci doar enumeră 12 principii de acţiune, printre care încetarea focului, reluarea negocierilor de pace, formarea unei arhitecturi de securitate echilibrate, respectarea suveranităţii, respingerea recurgerii la arme nucleare, etc., nu include retragerea trupelor ruse din Ucraina.

„Vulcanii noroioși” din București, blestemul termoficării (sursa: Green News)
Mediu

VIDEO „Vulcanii noroioși” din București, blestemul termoficării. Lungimea conductelor din Capitală: 4.300 de km

„Vulcanii noroioși” din București, blestemul termoficării. În București, în subteran, există aproximativ 4.300 de km de conducte de termoficare (primare și secundare). Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Multe din acestea au fost instalate acum mai bine de 50 de ani. Doar 150 de km din aceste conducte au fost înlocuite în ultimii ani. „Vulcanii noroioși” din București, blestemul termoficării Conductele de termoficare primare, cel puțin, din București cară nămol, nu apă. Sunt colmatate. De ce au ajuns conductele de termoficare în această stare dezastruoasă? A explicat Sorin Ciocotoiu de la compania Energetica a PMB. Motivele principale: prea multă apă a curs peste aceste conducte și prea mulți ani au trecut de când au fost montate în subteran. În plus, prin conductele primare circulă apă industrială, un fel de „supă” cu mizerii. Iar nămolul din conducte nu e ca cel de la Techirghiol. Dimpotrivă: țevile s-au subțiat și s-au transformat într-o strecurătoare de termoficare. Citește și: Surse: PSD a ajuns la 28% și cade pe măsură ce se apropie momentul preluării Guvernului. AUR – 20%. Ascensiunea AUR, explicația atacurilor PSD împotriva Ucrainei, pe tema Bâstroe Pentru reparații, instalatorii au ajuns să practice un soi de de-a v-ați ascunselea cu avariile, bine ascunse în pământ. Iar jumătate din apa fierbinte de pe rețelele primare se pierde. Dar există și o veste bună: apa cu nămol nu ajunge în blocuri, apa murdară doar încălzește apa rece. Ș ar mai fi o veste bună: noile conducte sunt „deștepte”: sunt protejate de o manta și dau alerte la avarie.

Lupi după pradă în Munții Apuseni (sursa: Facebook/Parcul Natural Apuseni)
Mediu

VIDEO Lupi după pradă în Parcul Natural Apuseni, prin troiene. Cum au putut fi filmați

Lupi după pradă în Munții Apuseni. Lupii evită, în general, omul, dar montaniarzii care se abat prin păduri e bine să fie foarte atenți la acest animal. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online În multe locuri din România, lupii au o prezență deloc de neglijat. În Apuseni, de exemplu. Lupi după pradă în Munții Apuseni "Lupi surprinși pe camerele de monitorizare. Puţine mamifere sunt atât de loiale şi de puternic ataşate de grupul din care fac parte, precum lupul. Spre deosebire de alte canide, ca de exemplu vulpile sau coioţii, lupul, de obicei, există pentru haita sa. În cadrul haitei, lupii îşi vor demonstra în mod constant rangul pe care îl deţin. Când doi lupi dintr-o haită se întâlnesc, cel care are rangul superior, va manifesta , faţă de cel din rang inferior, un comportament agresiv şi încredere prin ridicarea cozii, îndreptarea urechilor spre înainte, ridicarea buzei superioare, într-un rânjet, şi încercarea de a părea cât mai mare şi ameninţător posibil. RNP Romsilva-Administratia Parcului Natural Apuseni R.A. administrează aria naturala protejata de interes național Parcul Natural Apuseni împreună cu trei arii naturale protejate de interes comunitar denumite situri Natura 2000 (ROSCI 0002 Apuseni, ROSPA 0081 Munții Apuseni – Vlădeasa, ROSCI 0016 Buteasa) si 55 de arii naturale protejate de interes național de mici dimensiuni (rezervații si monumente ale naturii) incluse in Parcul Natural Apuseni.", a scris administrația Parcului pe Facebook.

Sex cu minori la mănăstirea Frăsinei (sursa: Facebook/Mănăstirea Frăsinei)
Justiție

Sex cu doi băieți minori (10 și 13 ani) la mănăstirea Frăsinei din Muereasca. Un călugăr și un complice, arestați. Mănăstirea Frăsinei, celebră pentru blestemul împotriva femeilor

Sex cu minori la mănăstirea Frăsinei. Un călugăr de la Mănăstirea Frăsinei şi un alt inculpat au fost arestaţi preventiv pentru viol şi corupere sexuală, victimele fiind doi minori, unul în vârstă de 10 ani şi altul în vârstă de 13 ani, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Sex cu minori la mănăstirea Frăsinei Bărbaţii cercetaţi pentru viol ar fi întreţinut acte sexuale în incinta Mănăstirii Frăsinei, în perioada iulie - septembrie 2021, se menţionează în comunicatul citat. În vara anului 2021, inculpaţii ar fi dezvoltat relaţii de amiciţie cu cei doi minori, cărora le dădeau diferite sume de bani şi cadouri pentru ajutorul acordat la vânzarea unor obiecte bisericeşti, iar ulterior i-ar fi atras în diferite încăperi ale mănăstirii unde ar fi întreţinut cu aceştia acte sexuale. "Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, în vara anului 2021, în timp ce inculpaţii se aflau la Mănăstirea Frăsinei, de pe raza comunei Muereasca, au dezvoltat relaţii de amiciţie cu 2 persoane vătămate, în vârstă de 10 şi 13 ani, cărora le remiteau diverse cadouri şi sume de bani, ca urmare a ajutorului acordat de aceştia la vânzarea unor obiecte bisericeşti, astfel că, în perioada iulie - septembrie 2021, inculpaţii au întreţinut în prezenţa minorului în vârstă de 10 ani, în mod repetat şi în diverse încăperi din incinta Mănăstirii Frăsinei, acte sexuale, iar în cursul lunii septembrie 2021, pe parcursul a 4 zile consecutive, profitând de imposibilitatea minorului în vârstă de 10 ani, de a-şi exprima voinţa datorită vârstei fragede, l-au atras pe acesta, în diverse camere ale mănăstirii şi l-au determinat să întreţină, în mod repetat, acte sexuale orale cu inculpaţii. Totodată, în cursul lunii septembrie 2021, pe parcursul a 4 zile consecutive, inculpaţii, profitând de imposibilitatea minorului în vârstă de 10 ani de a-şi exprima voinţa, l-au determinat pe acesta să asiste la întreţinerea de acte sexuale orale între cei doi inculpaţi precum şi să efectueze acte de natură sexuală ce au dus la satisfacţia sexuală a acestora", a precizat sursa citată. Reținut de Sf. Valentin Tot în luna septembrie 2021, pentru a-l determina pe minorul de 13 ani să suporte şi să efectueze acte sexuale, unul dintre inculpaţi i-ar fi oferit acestuia diferite sume de bani. "În aceeaşi perioadă, unul dintre inculpaţi, profitând de imposibilitatea minorului în vârstă de 13 ani de a-şi exprima voinţa şi oferindu-i diverse sume de bani, l-a determinat pe acesta să suporte şi să efectueze acte sexuale pentru satisfacţia sexuală a inculpatului", se arată în comunicatul Parchetului. Citește și: VIDEO Capul afacerii stimulatoarelor cardiace de la cadavre, cabană ascunsă în Delta Moldovei, în zonă protejată. Prin intermediar Unul dintre inculpaţi a fost reţinut în ziua de 14 februarie, pentru viol în formă continuată, agresiune sexuală în formă continuată şi corupere sexuală (trei acte materiale), iar al doilea inculpat a fost reţinut în ziua de 17 februarie, pentru infracţiunile de viol în formă continuată şi corupere sexuală în formă continuată. În zilele de 14 şi 17 februarie cei doi inculpaţi, unul fiind călugăr la Mănăstirea Frăsinei, au fost prezentaţi, separat, judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a dispus arestarea preventivă a celor două persoane pentru o perioadă de 30 de zile. În cauză, procurorii au efectuat cercetări împreună cu poliţişti de la Secţia nr. 1 de Poliţie Rurală Râmnicu Vâlcea. Mănăstirea a devenit celebră după ce presa a scris despre blestemul împotriva femeilor care o vizitează.

Stimulatoarele cardiace nu se resterilizează, nici refolosesc (sursa: reginamaria.ro)
Eveniment

Ministerul Sănătății, oficial: stimulatoarele cardiace sunt de unică folosință, resterilizarea și refolosirea acestora sunt interzise în mod explicit

Stimulatoarele cardiace nu se resterilizează, nici refolosesc. Un comunicat al Ministerului Sănătății a lămurit oficial confuzia din capetele unora: dispozitivele de tipul stimulatoarelor cardiace sunt de unică folosință și refolosirea acestora este interzisă în mod expres. Stimulatoarele cardiace nu se resterilizează, nici refolosesc "Ca urmare a numeroaselor solicitări primite din partea presei privind clarificări referitoare la legalitatea reimplantării dispozitivelor medicale din categoria stimulatoare/ defibrilatoare cardiace, facem următoarele precizări: – Legislația în vigoare interzice în mod explicit reutilizarea dispozitivelor și materialelor de unică folosință, clasă din care fac parte dispozitivele implantabile menționate, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 46/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi a măsurilor pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/745 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 aprilie 2017 privind dispozitivele medicale, de modificare a Directivei 2001/83/CE, a Regulamentului (CE) nr. 178/2002 şi a Regulamentului (CE) nr. 1.223/2009 şi de abrogare a Directivelor 90/385/CEE şi 93/42/CEE ale Consiliului. Citește și: Medicul care refolosea stimulatoare cardiace de la cadavre, arestat. A pus ilegal câte un stimulator pe săptămână timp de cinci ani Art. 4 – (1) Este interzisă reprelucrarea în vederea reutilizării în instituţiile sanitare publice şi private a dispozitivelor şi materialelor de unică folosinţă. (2) Este interzisă utilizarea în instituţiile sanitare publice şi private a dispozitivelor medicale de unică folosinţă, reprelucrate. – In urma verificărilor efectuate la Spitalul Clinic de Urgență ”Sf. Spiridon” Iași s-a constatat că dispozitivele medicale implantabile active din categoria menționată aveau înscris în mod clar în instrucțiunile de utilizare și pe ambalaj indicația producătorilor că sunt de unică folosință și nu se reutilizează/resterilizează. Acest comunicat are ca scop informarea corectă și evitarea speculațiilor pe această temă sensibilă pentru pacienții din România.", se arată în comunicatul Ministerului Sănătății.

Medicul cu stimulatoare din morți, arestat (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Medicul care refolosea stimulatoare cardiace de la cadavre, arestat. A pus ilegal câte un stimulator pe săptămână timp de cinci ani

Medicul cu stimulatoare din morți, arestat. Tribunalul Bucureşti a dispus, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 30 de zile a medicului cardiolog Dan Tesloianu de la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iaşi, pus sub acuzare de Parchetul General pentru că refolosea stimulatoare cardiace extrase din cadavre. Medicul cu stimulatoare din morți, arestat Decizia instanţei nu este definitivă, însă este executorie, prin urmare medicul va fi dus în arestul Poliţiei. Dan Tesloianu a fost reţinut vineri pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, în formă continuată (238 de acte materiale), complicitate la continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, şi luare de mită. "În situaţia de fapt reţinută de procurori, se menţionează că inculpatul şi-ar fi exercitat atribuţiile de serviciu, cu intenţie, în mod defectuos, prin implantarea, în perioada 2017 - august 2022, a unui număr de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de provenienţă nu se cunoaşte, ignorând riscul de a provoca pacienţilor probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la reutilizarea lor, deşi acest lucru este interzis de legislaţia primară. Totodată, producătorii dispozitivelor medicale consemnează pe ambalajul aparatelor interdicţia reutilizării acestora. Citește și: VIDEO Medicii care implantau stimulatoare cardiace de la morți aveau sute de bancnote de 500 de euro, sute de mii de lei, 36 de tablouri scumpe și 25 de stimulatoare cardiace Din probele administrate în cauză până în prezent, a rezultat că inculpatul a operaţionalizat o reţea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase inclusiv de la pacienţi decedaţi, fără respectarea prevederilor legale şi fără acordul, anterior decesului, al persoanelor în cauză sau al aparţinătorilor. Ulterior, acesta a executat proceduri medicale de reimplantare a acestor dispozitive, fără a le înregistra în gestiunea spitalului (în lipsa unor documente de provenienţă) şi, în consecinţă, fără a parcurge fluxul procedural intern, neexistând avize de conformitate din partea Ministerului Sănătăţii, certificate de garanţie şi documente care să ateste parcurgerea procedurilor de sterilizare", susţin procurorii. Își îmbolnăvea pacienții Anchetatorii arată că o mare parte dintre intervenţiile de introducere a unor dispozitive cardiace implantabile, inclusiv extrase de la pacienţi decedaţi, derulate/recomandate de către medic, nu erau necesare, procedându-se la operaţionalizarea lor fie prin consemnarea unor diagnostice fictive, fie prin recomandarea anterioară a unor medicamente care să provoace reacţii de natură a conduce la simptomatologia specifică. Tot în acest dosar, alţi cinci medici sunt urmăriţi penal pentru luare de mită, iar patru pacienţi sunt cercetaţi pentru date de mită. Faţă de unul dintre medici, procurorul a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, cu obligaţia de a nu mai exercita profesia de medic. "În situaţia de fapt reţinută de procurori se consemnează că cei cinci suspecţi medici, cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu materializate prin acordarea de consultaţii de specialitate unor pacienţi, au primit diverse sume de bani, cu titlu de mită, pentru activităţile prestate. În ceea ce îi priveşte pe cei patru suspecţi pacienţi, s-a reţinut că aceştia au oferit medicilor diverse sume de bani cu titlul de mită pentru serviciile primite", precizează Parchetul.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră